Dragii mei!
Am amintit de multe ori, în articolele precedente, despre bucuria şi datoria noastră, a tuturor de a fi prezenţi în Sfânta Biserică, în Duminici şi Sărbători, la Sfânta Liturghie şi nu numai, ci de fiecare dată când sufletul ne îndeamnă la rugăciune. Cu riscul de a mă repeta, pentru că am amintit şi în alte articole, vreau să pun la în inima dumneavoastră, câteva reguli simple de comporatament şi atitudine, pe care trebuie să la avem în vedere, atunci când mergem la Biserică, spunând aceasta, tocmai pentru a ne fi de folos rugăciunea şi binecuvântarea pe care Dumnezeu, din belşug le revarsă prin Biserica Sa cea Sfântă. Putem asemăna foarte frumos Biserica cu Scăldătoarea Siloamului, loc unde primeşti vindecarea trupească şi sufletească de la Doctorul sufletelor şi al trupurilor, în măsura credinţei pe care o ai, loc unde rănile pot fi pansate şi leacul vindecător este accesibil pentru toţi cei care cred în Învierea Sa şi crezând se pot numi „copiii” lui Dumnezeu. Voi spune, că mai înainte de toate, dacă vrem să-I mulţumim Domnului pentru toate câte ne-a dăruit şi ne dăruieşte, trebuie să fim împăcaţi cu aproapele nostru; şi aproapele nostru este mai întâi cel din familia noastră, şi apoi ceilalţi, rude, prieteni sau orice om pe care l-am supărat sau ne-a supărat cu vreun lucru oarecare. Îmi aduc aminte de anii copilăriei, de un fapt care se petrecea ori de câte ori mergeam la Sfânta Biserică şi, anume, că trebuia să cer iertare de la părinţi, indiferent dacă le greşisem sau nu cu ceva. Să încercăm şi noi să facem acest lucru şi o să vedeţi lucrarea lui Dumnezeu. Să ne îmbrăcăm ca de sărbătoare, însă decent, neîncercând să facem parada modei la Biserică, dar nici să fim neîngrijiţi, căci întâlnirea noastră este cu Dumnezeu. Odată ajunşi la uşa Bisericii, să încercăm să ne debarasăm în primul rând de gânduri, şi de lucrurile care ne-ar putea distrage atenţia, atât pe nouă, dar şi ceilorlalţi credincioşi în timpul sfintelor slujbe. Mă gândesc la telefonul mobil; imaginaţi-vă că în timpul sfinţirii darurilor la epicleză, sau în oricare alt moment al Sfintei Liturghii, sună un mobil şi cântă o manea sau altceva… E sminteală, fraţilor, şi vom da răspuns înaintea Judecătorului Hristos. Păşim cu pioşenie în Casa Domnului, însemnându-ne cu Semnul Sfintei Cruci şi încercând să ne spunem o scurtă rugăciune „Intra-voi în casa Ta, închinamă-voi întru Biserica Ta cea sfântă. Întru frica Ta Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta. Pentru vrăşmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea” (Ps.5. 8-9). Se cade să ne aducem fiecare jerta către Sfântul Altar, dacă avem posibilitatea (lumânare, tămâie, prescură şi pomelnicul familiei, care să cuprindă viii şi morţii, pomelnicul dându-se preotului la uşa dinspre miazănoapte), dacă nu, atunci măcar să participăm la Sfânta Slujbă cu toată fiinţa noastră, căci ştie Dumnezeu neajunsurile fiecăruia. (Chiar dacă nu sunt posibiltăţi de a aduce jertfă la altar sau de a face o milostenie din lipsă, să nu zăbovim de a alerga la Sfânta Biserică, pentru că Hristos ne aşteaptă, fie că suntem săraci fie că suntem bogaţi…). Apoi, ne închinăm la Icoanele Împărăteşti în linişte, având grijă de a nu trece prin faţa altarului (avem voie să trecem doar atunci când ne împărtăşim cu Sfintele Taine) şi nici printre iconostasele împărăteşti, pe unde doar sfinţiţilor slujitori le este permis. Dacă Sfânta Liturghie a început înainte de sosoirea nostră la Biserică, este indicat, ca închinarea la Sfintele Icoane şi aducerea ofrandei noastre la Altar să o facem la terminarea slujbei, tocmai pentru a nu distrage atenţia celorlalţi credincioşi care participă la Sfânta Slujbă. Locul în Sfânta Biserică nu ni-l alegem la voia întâmplării, ci să se ştie că bărbaţii stau în partea dreaptă şi femeile, în partea stângă. În faţă stau copilaşii, apoi bătrânii şi apoi cei mai tineri. Iar, dacă te-ai aşezat la locul tău, te lepezi de toate grijile cele lumeşti şi încerci, din toată fiinţa ta, să fii atent la ceea ce se petrece la Sfânta Slujbă. Despre problemele mondene putem discuta şi după terminarea slujbei. Dacă ar şti cât se păgubeşte creştinul care vorbeşte în Biserică, mai ales în timpul Liturghiei când se deschid cupolele Bisericii şi îngerii coboară şi slujesc împreună cu noi, ne-am da seama că nu facem decât lucrarea celui rău şi viclean, care se bucură de două ori: odată că, vorbind aducem un afront direct lui Dumnezeu şi nu ne folosim cu nimic din dulceaţa şi bucuria rugăciunii, şi pe de altă parte, să fim conştienţi că prin atitudinea şi comportamentul nostru, putem fi spre sminteala celor care sunt cuminţi şi prezenţi întru totul la slujbă. În Biserică doar vorbirea cu Dumnezeu este permisă. Voi continua şi data viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, a vă expune şi alte lucruri referitoare la „atitudine şi comportament în Biserică”. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Articolul precedent