Rămasă într-o consemnare contemporană cu propria-i desfăşurare, viaţa Sfintei Maria Egipteanca rămâne una vrednică a fi obiect de meditaţie duhovnicească. De aici şi obiceiul de a fi citită ca un pretext, prefaţă duhovnicească a Duminicii ce-i este destinată în calendarul postului ortodox, numit al Paştelui – în ziua citirii Canonului celui mare al Sfântului Andrei Criteanul. Cu feţele spălate în lacrima smeririi în harul iertării lui Hristos şi cu ochii luminaţi de lumina vederii lui Dumnezeu, putem desprinde din iconostasul de taină al sfinţeniei, chipul înăsprit de postire, dar transfigurat de marea iubire aşezată în Hristos. Icoana ei este tocmai opusul ambiţioşilor Apostoli ce se voiau, nici mai mult, nici mai puţin, colegi de Cruce cu Hristos, fără să bănuiască aceasta (Marcu 10.32-45).
Roabă a desfrâului organizat, de atunci şi de acum, într-un oraş care, altădată, excela în valoare culturală – Alexandria – marfă şi vânzătoare a propriului trup, pentru a străbate mările la bord de corabie, Maria cere lui Dumnezeu şi Maicii Sale putinţa de a săruta lemnul Sfintei Cruci. Şi minunea, refuzată în două situaţii anterioare, îi este îngăduită – căci minune socotim a atinge cu buze de tină şi întinate lemnul care a purtat pe Cel ce toate le-a scos din întinăciune. Îşi respectă promisiunea – care lega atingerea Crucii de depărtarea de păcate şi se retrage în Pustia Egiptului cea născătoare de virtuţi şi fapte mari de eroism creştin. Acolo unde alt ales al harului avea să o descopere şi să ne-o redea icoană de inimă până azi, peste veacuri. Roaba desfrâului, îngăduind dezrobirea de patimă, redevine roabă a Domnului. Cea care se vinde ordinar prin păcat şi venalitate se răscumpără prin extraordinara-i voinţă de a fi cu Hristos. Moartă după rânduiala lumescului – câţi vor fi întrebat pe străzile rău famate ale capitalei egiptene despre ea, după ce alte prostituate îi vor fi luat locul – ea se redescoperă pe sine şi apoi pe Dumnezeul său în pustia cea înfierbântată de soare şi îngeruită de vânturi. Pe măsură ce trupul i se urâţeşte, sufletul său se luminează de frumuseţea ce nu se va mai lua de la ea. Pe măsură ce ospeţele-i de curtezană îşi pierd amintirea, un alt Ospăţ, cu mult mai de preţ, legat de Viaţa de veci este cel ce o cheamă tot mai mult la bucatele alese. O chemare tot mai înaltă, până într-atât se uneşte în chip tainic cu Cel care a chemat-o.
Poate că ei, curtezanei, devenită vas ales al Împărăţiei Cerurilor, i se potrivesc cel mai bine versurile poetului creştin ortodox, Traian Dorz: „Ca dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta, să afle a Ta dragoste-ntreagă”. Moartă unei lumi, Maria cea din Egipt învie alteia, cu mult mai de preţ. La vreme de Post Mare ne este călăuză; redescoperirea pustiei celei vindecătoare de patimi, Biserica cea născătoare de sfinţi, eroi ai curajului de a fi în Hristos. Mesaj celor care agită apele unei sexualităţi imorale, cum că în Hristos virtutea se naşte din biruirea păcatului, din lupta cu sine, nu din plângerea după inventate drepturi.
Pr. Constantin Necula
Sfânta Maria Egipteanca – icoană călcării cu Moartea pe moarte
