Pentru a putea tâlcui taina Duminicii acesteia, fie-ne îngăduit să o gândim cu cel pe care ni l-am făcut prieten de câteva Duminici, Sfântul Ioan de Kronstadt. El începe astfel tâlcuirea sa la Duminica aceasta, numită Duminica Sfintei Cruci (Marcu 8.34-38; 9.1): „Pentru a uşura nevoinţa postirii, Sfânta Biserică a rânduit ca la mijlocul Postului să scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului. Cine posteşte cu adevărat trebuie neapărat să rabde necazul trupului, lupta dârză cu el a duhului şi deasupra cursele diavolului, care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri aducătoare de întristare mare, mai ales celor care nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină. Tocmai pe postitorii de felul acesta să-i mângâie Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului, care a fost scoasă acum spre închinare şi spre privirea şi sărutarea ei cu inima, să le uşureze nevoinţa. Să nu fie lipsiţi de mângâierea ei nici cei care nu postesc cu postul cel adevărat, nici cei care nu postesc deloc; să alerge fiecare cu credinţă şi cu dragoste şi să-L sărute pe ea pe Mântuitorul” (Cuvinte la Postul Mare, Bucureşti, 2013, pagina 134-135). Părintele convertirilor din portul Petersburgului se adresa, limpede, acelor creştini ortodocşi care intraseră în locaşul de cult, văzuseră adusă crucea în mijlocul acestuia şi îmbrăţişaseră cu evlavie pe Acela care dă sens mântuitor Crucii.
Pentru mulţi dintre cei de azi crucea nu mai are nici o semnificaţie. Trunchiată şi răsucită, întoarsă şi contorsionată – ca imagine şi conţinut, Crucea Mântuitorului Hristos este umbrită în conştiinţa multora de semnele lumii moderne: bănci, firme, mărci de produse… Poate că tocmai de aici, din iadul interpretărilor ei abuzive, Crucea ne vorbeşte mai amplu despre Taina Golgotei, despre puntea de har ce o pune între pământ şi Cer, făcându-ne posibil Cerul şi Împărăţia Cerurilor. De foarte multe ori aud de mărturisitori care se cred ai Evangheliei dar o vestesc fără Crucea Domnului Hristos. Fără ea însă taina Evangheliei nu se împlineşte în Învierea Domnului şi deci nici în propria noastră candidatură la Înviere. Un creştinism fără cruce nu există pentru că forma creştinismului este crucea Mântuitorului, jertfa Sa mântuitoare. Domnul ne cheamă ca împreună cu Ucenicii Săi, să ne lepădăm de noi, să ne luăm crucea şi să mergem după El, urmându-L, punându-ne sufletul pentru El şi pentru Evanghelie. Nu aşa cum ni-l putem în afacerile personale sau în „luptele” noastre cotidiene, ci ca pentru darul cel veşnic care este Împărăţia lui Dumnezeu, Sufletul nostru… Atât de des uitatul şi nehrănitul nostru suflet… Atât de des vândutul nostru suflet… Atât de bolnavul nostru suflet… Cel care valorează cât toate carierele şi averile noastre, cât toate avuţiile trecătoare ale unei vieţi trecătoare. Sufletul nostru, nemuritorul.
Evanghelia din Duminica aceasta ne arată cât de importantă este asumarea crucii de către fiecare dintre noi şi, în aceeaşi vreme, ne obligă ca atunci când socotim crucea noastră personală prea grea să luăm aminte la Crucea lui Hristos, mereu şi mereu mai greu de purtat decât toate crucile noastre însumate şi înmiite. Curcea ca Altar pe care Domnul moare spre ea ne cuprinde, în braţele-I deschise pe noi, pe toţi. Crucea care cu lumina ei umbreşte moartea. Crucea din care izbucnesc razele Învierii Domnului, cea care – buzdugan împurpurat cu Sângele Fiului lui Dumnezeu care sfarmă porţile de aramă ale iadului – ne înalţă de pe pământ la Cer.
Pr. Constantin Necula
Duminica Sfintei Cruci
