Inginerul Mircea Geantă
Primele două generaţii de absolvenţi ai Facultăţii de Subingineri de la Câmpulung, înfiinţate de directorul Victor Naghi, au dus Uzina ARO mulţi ani. Aproape toţi cei care au studiat la şcoala întemeiată în urmă cu 38 de ani, ridicaţi din rândul muncitorilor, au condus activităţi în puncte-cheie ale fabricii. Afirmaţia este valabilă şi pentru inginerul Mircea Geantă, membru al primei serii care a beneficiat de pregătire superioară la el „acasă”, cu profesori universitari de la Braşov şi specialişti ai întreprinderii câmpulungene. Priceperea în meseria deprinsă la profesională, dar şi dorinţa permanentă de a învăţa lucruri noi, curajul, ambiţia, spiritul inovator, aptitudinile de lider şi simţul răspunderii l-au recomandat pentru funcţii de conducere în domenii dificile, în care a fost propulsat pe când era foarte tânăr. A început ca strungar, însă, la doar 31 de ani, era şeful Atelierului Roţi Dinţate, poate, cel mai dificil domeniu în care a activat. În CV-ul profesional al lui Mircea Geantă figurează şi alte posturi de conducere: şef de tură la Cutia de Viteze, şef de tură la Montaj General din partea Programării Producţiei, şef de tură de Producţie la „24”. Mai mult, a lucrat în Proiectare, la Analiza Calităţii, iar, spre finalul activităţii, a fost şef de Control la Secţia 24. În 2006, când şi-a încheiat cariera la ARO, a plecat printre ultimii de la Uzina, odată cu care a crescut, după cum mărturiseşte cu nostalgie.
În timpul genezei lui ARO 24, a fost ucenicul unuia dintre cei mai buni strungari din Uzină, Petre Breabăn
Mircea Geantă, de loc din Lereşti, s-a născut pe 8 ianuarie 1950. După absolvirea Şcolii Generale din Voineşti, a urmat cursurile Şcolii Profesionale ARO, din 1965, până în 1968, la o clasă de strungari. A învăţat atât de bine, încât a absolvit ca şef de promoţie, cu media 10. Performanţa sa este cu atât mai mult de apreciat, dacă luăm în considerare faptul că a făcut parte dintr-o generaţie numeroasă a Şcolii Profesionale, care avea clase până la litera H. În cadrul instituţiei de învăţământ amintite erau pregătiţi inclusiv mecanici de mină. „Erau clase paralele la strungari, căci eu am avut colegi de la Giurgiu şi Olteniţa, unde erau şantierele navale. Dar erau şi la clasele de frezori, de rectificatori, fiindcă acestea erau meseriile de bază.”, ne-a povestit despre perioada în care a fost elev. Tot atunci, a fost înfiinţată prima clasă de sculeri-matriţeri.
Diriginte l-a avut pe maistrul Iosif Fulga, din Valea Mare, pe care Mircea Geantă ni l-a descris drept „unul dintre formatorii meseriaşilor”, printre puţinii rămaşi în viaţă dintr-o serie valoroasă, care i-a inclus şi pe Găbudeanu, Lupu, Bădescu, Buta, etc. Ei conduceau clasele în acele timpuri şi, ulterior, după ce Mircea Geantă s-a angajat la Uzină, îi aduceau elevi în practică. „Pe vremea aceea, se făcea practică şi se învăţa meserie. Erai pregătit de cei din Uzină, care veneau două ore, în care făceai carte cum trebuie.”, a punctat naratorul nostru.
Mircea Geantă a vrut să dea admiterea la liceu, dar condiţiile materiale ale familiei nu i-au permis, fiind crescut doar de mamă. La sfatul unui unchi, inginerul Mihai Pădure, care a fost şef de secţie la Uzină – din generaţie cu Manole, Smadea, Pescaru, Ungureanu – a urmat profesionala. Ca un amănunt interesant legat de geneza lui ARO 24: povestitorul nostru, elev la profesională, era ucenic la fabrică şi lucra la unul dintre cei mai buni strungari, Petre Breabăn, cu al cărui fiu, Nicu Breabăn, Mircea Geantă a colaborat, două decenii mai târziu, la Proiectare. El îşi aminteşte şi acum cum se executa master-modelul din lemn, cum lucrau motoriştii, cum se făceau adaptări. Un merit în creaţia lui ARO 24 l-au avut proiectele inginerului Constantin Munteanu, şeful Proiectării, înaintea lui Aurel Nicolescu, devenit director la Uzina Dacia Colibaşi.
„După aceea, au început să apară elemente noi, la caroserie, la punţi, pentru că de la M, la ARO 24, s-a realizat o maşină nouă. Ţin minte că era o grămadă de modele, Range Rover, Land Rover, după care lucra Proiectarea, care veneau apoi în Atelierul de Prototip. Bineînţeles că, în producţie, fabricaţia n-a stat niciodată. Toate modificările treceau prin tehnologie şi se implementau în secţie.”, povestea Mircea Geantă despre începuturile sale la Uzină.
După stagiul militar efectuat ca însoţitor la TAROM, timp de trei ani, a lucrat la Întreţinere SDV
În 1968, s-a angajat la Uzină, ca strungar la Atelierul Roţi Dinţate, condus de doi unchi de-ai săi, maistrul şef Vasile Cicu şi şeful de atelier Mihai Pădure. Aici a muncit şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, pe care Mircea Geantă l-a prins un an. Frezor de meserie, în perioada la care se referea interlocutorul nostru, Nicolescu nu mai lucra la freză, deoarece absolvise liceul şi fusese promovat. Timp de trei ani, Mircea Geantă şi-a desfăşurat munca de strungar, după care, în luna iunie a anului 1971, a plecat în armată. A fost încorporat la Câmpulung şi a terminat la Bucureşti, efectuându-şi stagiul militar ca însoţitor la TAROM. Iniţial, a fost recrutat la Securitate, apoi a ajuns la blocul de paradă şi acolo a fost selecţionat, fiindcă a făcut sport, ciclism şi box. De pildă, la Şcoala Voineşti, mergeau cu bicicleta numai el şi directorul, căci n-avea nimeni altcineva în acele vremuri. Fiindcă îşi iubea foarte mult copilul, mama a făcut un efort şi i-a cumpărat băiatului o bicicletă.
Două clase de liceu, la seral, le urmase până să plece militar, iar clasa a XI-a a prins-o din mers. Dintre profesorii pe care i-a avut la „Dinicu Golescu”, i-a amintit pe Elena Iana, la Limba şi Literatura Română, şi Dan Dănescu, la Istorie. Cei doi, care îl cunoşteau bine pe Mircea Geantă, au dat referinţe bune despre fostul lor elev, atunci când au fost solicitate pentru întocmirea dosarului tânărului recrut, completat cu informaţiile obţinute de la vecinii din Lereşti şi colegii şi şefii de la Uzină. „Se făcea un dosar şi atunci. Al meu a fost primul, fiind cel mai simplu şi serios, adică n-au avut ce să-mi reproşeze. Ne întocmeau dosare, ca să ne facă paşapoarte, fiindcă aşa puteam să ieşim afară.”, ne spunea acesta.
Mircea Geantă mărturisea că pe el armata l-a format şi, astfel, s-a autoeducat. „Nu ştiu câţi români aveau ocazia să urce cu 100 de nemţi şi să-i ducă în Germania. Făceam şi două curse pe zi. Am fost şi şef de tură – eram 20 de militari la Kogălniceanu – pentru că ofiţerii şi subofiţerii dormeau la hotel, iar noi, într-o clădire de nefamilişti, la o unitate militară.”, a continuat acesta. După terminarea armatei, la Bucureşti, după cum am punctat, în anul 1972, a trecut în rezervă. A prins perioada de munci agricole, care i-a amânat reangajarea la ARO, până în luna noiembrie. Ca un detaliu legat de autoturismul fabricat la Câmpulung, în ’72, pe când era militar, a apărut prima maşină ARO 24 la trupele de Securitate.
Revenit la Uzină, i-a fost schimbat locul de muncă. Prima a fost repartiţia hotărâtă de directorul Victor Naghi, pe care inginerul Geantă şi-a amintit-o zâmbind: „Tu eşti mare, tu la fiare!” Lucram la planetare.” După armată, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură pentru povestitorul nostru. „Lucrătorul meu, care ţinea foarte mult la mine, ajunsese şef de atelier la SDV-uri şi m-a luat ca strungar acolo.”, a adăugat inginerul Geantă, care, din 1973, până în 1976, a lucrat la Întreţinere SDV.
Membru al primei promoţii a Facultăţii de Subingineri de la Câmpulung
În acest interval, şi-a continuat studiile liceale, pe care le-a absolvit în 1974. Foarte ambiţios, nu s-a oprit aici, ci a urmat Facultatea de Subingineri de la Câmpulung. Până să dea la această facultate, se pregătea pentru Drept. Ca o paranteză, cât timp a fost militar, alte perspective se întrezăreau pentru lereştean. Şefii săi au vrut să-l oprească în armată şi chiar a fost luat în vedere pentru admiterea la Academie, la Securitate, însă dorinţele sale erau altele. Aşadar, la Securitate, avea deja intrare, dar iureşul tinereţii l-a purtat pe alte căi. „Am fost selecţionaţi de la „Dinicu Golescu”. Veneau la clasele de seral şi se interesau.”, a adăugat el. Cei trei, care au fost chemaţi la un interviu cu şeful Securităţii pe Câmpulung, Mircea Geantă, colegul său de bancă, Ion Simăn – care s-a prăpădit între timp – şi Nelu Pană, erau la clasa A. Au susţinut interviul, la finalul căruia au fost îndrumaţi să meargă la Piteşti, pentru examen. „Noi, pe drum, în tren, ne-am hotărât: „Mergem la Miliţie, că, poate, nimerim la Circulaţie.” Ne-am dus şi am ratat. Ne-au respins la Piteşti, la vizita medicală. Mie, care zburasem atât, mi-au zis că am probleme cu inima! Dacă ne-au respins, nu ne-am mai dus în partea cealaltă.”, a continuat relatarea lui Mircea Geantă.
Astfel a urmat Facultatea de Subingineri. Mircea Geantă a făcut parte din prima serie de absolvenţi ai acestei forme de învăţământ superior. I-a avut colegi pe Mihai Gâlcă, Sergiu Tarbă, care a ajuns şef de secţie, fiindu-i şef şi lui, Ion Nania, care a fost şef de secţie la Motor, Nelu Pană. Opt dintre colegii săi erau de la Braşov şi, ca să-şi continue şcoala, nemaifiind locuri la Universitatea Braşov, au acceptat să vină cu serviciul la Câmpulung. „Am avut electrician, am avut sculer-matriţer, pe Mitică Dobriţoiu, pe Costică Frăţilă, Toni Istrate, etc.”, sunt unii dintre braşovenii care au absolvit la Câmpulung.
Studenţii erau pregătiţi de profesori de marcă, precum câmpulungeanul Petre Sima, la Mecanică, Gheorghe Boncoi, decanul Facultăţii de Subingineri, văr cu actualul primar de la Valea Mare şi frate cu Dumitru Boncoi, fostul şef de la IRTA, Piukovici, Neamţu şi alţii. Profesorii veneau de la Braşov, iar unii dintre asistenţi erau din rândul specialiştilor Uzinei, ca inginerii Neniţă, Savu, Neagu, Buta şi alţii.
S-a înscris în partid în ’76, însă Naghi l-a promovat, ca şef de atelier, abia în ’81
Pe când lucra la Întreţinere, la „24”, Mircea Geantă încă ezita să se facă membru de partid, deşi i se încredinţaseră nişte funcţii cu tentă politică încă de timpuriu: secretar de UTC la Şcoala Voineşti, la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, în armată. Când era militar, a fost trimis acasă, să-şi pună la punct dosarul şi să devină membru de partid. La întoarcere, şi-a informat superiorii că a avut nişte probleme, dar, în realitate, n-a vrut, pur şi simplu, să se înscrie în PCR. Asta în ciuda faptului că era furierul comandantului, iar şeful cel mare era cumnat cu Ilie Verdeţ.
Revenind la Uzină, Eremia Atanase, secretar de partid pe secţie şi coleg în atelier cu Mircea Geantă, i-a spus tânărului: „Tu o să termini facultatea – studentul era în anul II – şi nu-ţi vor da niciun post.” „Era unul, Niţă – l-am avut maistru la Tratament – care tot dădea mereu la facultate, la Drept. „Zi-mi şi mie cum este treaba asta.”, l-am întrebat. „Să ştii că are dreptate.”, mi-a răspuns acesta, care era secretar de partid la o organizaţie. „Dacă tu îmi spui să mă fac, mă fac, dar nu la el. Vin în organizaţie la tine.” În trei zile am fost membru de partid şi am ajuns la confirmare, cum era pe atunci, în Comitetul pe Uzină. Cine era în capul mesei? „Tata” Naghi.”, ne-a povestit Mircea Geantă cum s-a trezit „înregimentat” politic.
Victor Naghi o cunoştea pe mama lui Mircea Geantă, care a lucrat tot la Uzină, până prin ’73, când a ieşit la pensie. „Măi, ia spune de ce te faci membru de partid?”, l-a luat la întrebări directorul Naghi. Când a început tânărul să-i înşire motivele, Naghi l-a întrerupt: „Taci, mă! Termini facultatea şi tu vrei un post.” „Pentru mine, a fost ca o piatră de hotar. Mă ştia, dar atunci deja m-a aprofundat, pentru că au trecut nişte ani, după ce m-am făcut membru de partid, în ’76, şi până m-a promovat, ca şef de atelier, în ’81.”, a continuat relatarea inginerului.
Timp de cinci ani, a lucrat în proiectare
Facultatea a absolvit-o în 1978 şi, cu doi înainte de acest moment, a susţinut un concurs, în urma căruia a trecut la Serviciul Tehnic, condus pe atunci de Pavel Sătârbaşa, pe care l-a avut profesor la profesională, la Desen. Între 1976-1978, a fost tehnician I. “Şi acolo se dădeau nişte gradaţii, pe baza unor lucrări, a unor merite, trebuia să iei la “excepţional”, să ai curaj, dar, venind din producţie, ştiam ce am de făcut. Atunci, lucram pregătirea tehnologică a lui ARO 10. Puiu Pescaru, în perioada aceea, a avut un merit extraordinar. Se făceau dispozitive, verificatoare, ştanţe, matriţe ş.a.m.d.”, a continuat acesta. Mircea Geantă a fost la Atelierul de Ştanţe, dar a lucrat şi la Dispozitive, fiindcă venea din producţie.
Întrucât îşi asuma sarcini dificile, de mare răspundere, de multe ori, inginerul Puiu Pescaru şi inginerul şef Aurel Nicolescu îi spuneau: “Tu ai mare curaj!” “Eu aşa fac şi răspund de ce fac!”, le spuneam. Dar nu făceam nimic până nu mă documentam. Luam proiecte vechi, vedeam ce-au realizat alţii şi, în plus, citeam mult.”, a încheiat Mircea Geantă acest episod al carierei sale derulate pe durata a 38 de ani. În acest domeniu, a activat până în anul 1981.