Ghiţă Zaiţ, frezor de meserie, a fost şi şoferul primilor directori ai întreprinderii, veniţi în 1944, cu grupul de muncitori, de la IAR Braşov
De la fostul şef al Atelierului Roţi Dinţate, Vasile Cicu, am aflat o sumedenie de păţanii, unele petrecute în timpul programului de lucru la Uzina ARO, altele, în afara lui, cele mai multe avându-l ca protagonist pe Gheorghe Zaiţ, un frezor venit, în 1944, de la IAR Braşov. Familia Cicu, din Voineşti, l-a găzduit pe cel care avea să devină, în scurt timp, mentorul adolescentului, angajat, doi ani mai târziu, la IMS Câmpulung, la vârsta de 16 ani, prin intervenţiile “chiriaşului”. Frezor, la fel ca idolul său, Vasile Cicu l-a înlocuit, după nouă ani, pe Gheorghe Zaiţ la conducerea Atelierului Roţi Dinţate. Când Cicu a revenit la Câmpulung de la Colibaşi, în luna iunie a anului 1955, Zaiţ era liderul Roţilor Dinţate, nu ca maistru, ci, mai degrabă, ca şef de brigadă. Reîntoarcerea lui Vasile Cicu, „şcolit” pe la Braşov şi cu aproape doi ani de experienţă la Uzina Colibaşi, l-a determinat pe Ghiţă Zaiţ să recunoască faptul că tânărul ştie mai multe decât el. După instalarea lui Vasile Cicu în funcţia de şef al atelierului, Gheorghe Zaiţ a fost trecut ca maistru la mecanicii de întreţinere.
Mercedes-ul directorilor de la IMS, “săltat” de ruşi, a fost recuperat de Ghiţă Zaiţ
Zaiţ a fost şi şoferul directorului, pe o maşină Mercedes 424. „În 1944, au intrat ruşii… de la Uzină au luat trei maşini: două camioane Mercedes şi maşina directorului, tot un Mercedes, cu numărul 424. În timpul acela, directori erau Dumitru Barbieri şi Mircea Iliescu (n.r. veniţi de la IAR Braşov) şi ei foloseau Mercedes-ul. Dan Borozescu (n.r. directorul administrativ) avea maşină personală, un Fiat. L-au trimis pe Zaiţ să vadă dacă poate să aducă înapoi maşinile. Le-a găsit la Galaţi şi, după câteva zile, le-a adus la Uzină. N-apucaseră să iasă cu ele din ţară, pentru a le duce în Rusia.”, ne-a povestit Vasile Cicu.
„După perioada aceasta, în care comuniştii s-au înfipt mai tare la putere, iar braşovenii, care n-au vrut să mai rămână, au început să plece, Zaiţ al meu a rămas. N-avea Uzina bani ca să dea avansul la muncitori. Eram 480 de salariaţi, restul plecaseră la Braşov. Atunci, Zaiţ a împrumutat Uzina cu bani.”, este o altă întâmplare legată de Zaiţ. În acea vreme, din câte îşi mai amintea Vasile Cicu, el câştiga între 200 şi 300 de lei lunar, iar avansul să fi fost vreo 150 de lei. Avansul era cam 40% din salariu. Din cauza dificultăţilor prin care trecea fabrica, Gheorghe Zaiţ a dat cu împrumut suma de care conducerea avea nevoie pentru a plăti salariaţii.
„După trei luni, l-au „epurat” (n.r. l-au concediat). Partea bună este că au returnat banii împrumutaţi de la Zaiţ. Au fost daţi afară mulţi. Zaiţ avea acte că este născut la Cernăuţi, că este născut pe la Odessa, că este născut la Napoli… Odată, a trimis pe unul, să vin eu de acasă – nu eram încă angajat, 14 ani aveam atunci – şi să-i aduc valijoara cu acte. Acesta era tot bagajul lui şi cu ce era îmbrăcat. Zaiţ stătea la noi în acea vreme. Mă duc pe bulevard, în faţă, unde a fost Gostat-ul (n.r. mai jos puţin de Baraghin sau de Poştă). Zaiţ… cu maiorul de la Comandamentul Rusesc, de braţ, pe bulevard.”, a adăugat interlocutorul nostru. În acel moment, Zaiţ i-a făcut semn cu mâna lui Vasile, să meargă înainte şi să nu-l abordeze, ca şi când nu-l cunoştea. „El „întortochea” o rusă… ştia el ceva. Rusul era o namilă de om, Zaiţ, în schimb, era mai scund decât mine, dar era plinuţ şi frumos la faţă. Atunci… să plec cu valijoara acasă.”, ne-a relatat acesta.
A fost cât pe ce să-şi piardă viaţa într-un accident cu motocicleta
După ce a fost concediat de la Întreprinderea Mecanică Muscel, Gheorghe Zaiţ a plecat la Fabrica de Cherestea Voineşti, Cooperativa „Râul Târgului”, cum i se spunea pe timpuri. Pe urmă, a ajuns la Domneşti. O altă întâmplare cu Zaiţ, depănată de Vasile Cicu: „Intraseră ruşii în ţară şi… am plecat odată cu el la Braşov, eu, îmbrăcat… cum eram îmbrăcat… M-a lăsat la unul în Scheiul Braşovului. Când s-a întors, a venit cu o motocicletă, marca Moto Guzzi, şi un costum format din pantaloni de armată germani, de iarnă – cum a fost neamţul ăla, mai copilandru, că s-au potrivit pe mine – cizme, cred că erau de damă, de vreo femeie unguroaică, fiindcă aveau şi un pic de toculeţ şi cu şiret în faţă. A mai adus o pânză de paraşută, o bluză care era cam mare, cum sunt gecile acum, şi o şapcă nemţească. Mi-a adus aminte de filmul “Vagabondul”. „E nemţească şapca mea, indiană inima.”, şi-a amintit Vasile Cicu.
Tânărul Vasile a plecat de la Braşov, cu Ghiţă Zaiţ, pe Moto Guzzi. Zaiţ nu era prea mare specialist în condus, iar Vasile, pe motocicletă, nu se urcase niciodată. Ştia să meargă cu bicicleta. Când treci de drumul Şirnei, să intri în Moeciu, era o curbă. Acum 65 de ani, drumul nu era asfaltat. „Pe marginea drumului, se adusese piatră de var spartă (calcar). Zaiţ zice, la un moment dat, după ce a trecut un Jeep rusesc, fără geamuri, cu parbriz în faţă, cu doi ruşi în el, care s-au uitat după noi. “Ia vezi, vin ruşii după noi?” Eu m-am uitat, s-a uitat şi el, şi odată, când am intrat în acea curbă, am dat în grămada de piatră. Eu cred că m-am dus pe iarbă în jos vreo 20 de metri, de mi se înverzise şi nasul! El, în piatra aceea, s-a julit la genunchi, în partea dreaptă, în timp ce motocicleta s-a dat de câteva ori peste cap. Dacă venea peste noi, ne omora! N-aveam nici cum s-o scoatem de acolo. Ruşii s-au întors, dar nu ne-au mai văzut, că dacă scăpasem în râpă!”, a continuat acesta.
Salvarea lui Zaiţ şi a lui Cicu au fost doi inşi cu o căruţă. „Au luat motocicleta, au suit-o în căruţă, a pus nişte iarbă peste ea, iar pe noi doi ne-au dus până la Fundata. Acolo a venit nea Mihai Tuţu. El căra lemne cu camionul de acolo şi era prieten cu Zaiţ. N-avea laterale, decât doi stâlpi în spate. Am suit motocicleta şi… ne-a adus acasă. M-a trimis la Uzină, la cabinetul medical, unde era Lidia Caimacan, căsătorită Nedelcu.” Pe atunci, Vasile Cicu nu era angajat la Uzină, dar cunoştea locurile, fiindcă mergea cu vitele în grădina fabricii. Doctorul Uzinei era unul Filatu. Mai întâi, Zaiţ a fost pansat de asistenta medicală, apoi a fost controlat şi de doctor. „Îmi aduc aminte că se hrănea Zaiţ al meu numai cu lapte nefiert, după ce mulgeam vacile. S-a făcut bine.”, este incidentul din care cei doi tineri au scăpat cu viaţă.
Zaiţ plătea din propriul buzunar balurile tinerilor
Vasile Cicu păstrează o groază de amintiri al căror personal principal era Gheorghe Zaiţ, petrecute înainte de concedierea acestuia. La ateneul din Voineşti se ţineau, pe timpuri, baluri. „Ce baluri se dădeau! Îmi dădea Zaiţ 1.000 de lei – eu aveam 200-300 lei pe lună salariul – ca să-mi scot colegii la baluri. Îmi mai spunea: “O vezi pe fata aceea? Pe ea o scoţi “Regina Balului”!” Pe atunci, puşti fiind, Vasile vindea confetti, ilustrate şi „serpentine” pentru a înfăşura „Regele” şi „Regina Balului”. „Luam două tăvi de ecleruri, erau 50 de ecleruri pe o tavă, şi 4 damigene de vin. Dintr-o mie de lei, îmi rămâneau şi mie 300-400 de lei, mai mult decât aveam salariul. Erau unii care îl concurau pe Zaiţ. Eu, împreună cu un văr al meu, care a fost secretar de partid, cumpăram de la Librăria „Fain” din Câmpulung câte un kilogram de confetti. Era o pungă ca un săcotei! Mai cumpărau ilustrate, pe care le vindeam. Trebuia să aibă ştampila căminului. Făcusem în aşa fel, încât luam ştampila, ori eu, ori vărul meu, şi le ştampilam. Pe unele mai puneam banul întors, cu marca, dădeam pe ea cu indigo, o abuream şi apoi o aplicam pe ilustrate.”, ne povestea Vasile Cicu maniera în care reuşea să facă un ban.
Mai târziu, a început să organizeze el însuşi baluri. „Am scos pe Lenuţa Broscăţeanu, Angela Boncoi, o soră de-a mea, Sica Cicu.”, sunt câteva dintre „Reginele” balurilor de odinioară. După ce s-a însurat, Zaiţ a primit interdicţie de la nevastă, coana Gina, de a se mai ocupa de “Regine” şi baluri. „Zaiţ avea motocicletă cu ataş. Conducea şi coana Gina, îmbrăcată în costum de piele. Se duce odată Zaiţ la Piteşti. Cum era rău de gură… nu mai vorbea nimeni în preajma lui, vorbea doar el. Într-un local, a început să se laude că lui nu-i e frică de Poliţie, că nu ştiu ce… Ăia de-abia îl aşteptau la cotitură. A băut Zaiţ cât a băut acolo şi a început să se laude: „Eu mă urc aşa… că nu mi-e frică… şi nu opresc…” La plecare, ăia de-abia îl aşteptau. Se urcă nevastă-sa pe motocicletă, iar Zaiţ, în ataş. Pe ea au oprit-o şi i-au cerut carnetul, crezând că este Zaiţ.”, a fost un ultim episod cu Ghiţă Zaiţ relatat de Vasile Cicu.