După modelul Colibaşi, directorul Ioan Giuvelcă a înfiinţat la ARO Câmpulung Secţia Transport Intern, care şi-a început activitatea stângaci, dovadă fiind reclamaţiile de la diferitele sectoare ale întreprinderii, care puneau disfuncţionalităţile din producţie pe seama faptului că nu-şi primeau piesele la timp. După câteva luni, Ioan Giuvelcă a hotărât să-l înlocuiască pe Marian Lie de la conducerea Transportului Intern, încredinţându-i această importantă secţie inginerului Pavel Bogdan, căruia i-a revenit sarcina de a o face să funcţioneze impecabil. Înainte de acest moment, specialistul a îndeplinit o serie de funcţii importante în Uzină, la Sculărie, Montaj, Programare. După ce a pus la punct Transportul Intern, planul lui Ioan Giuvelcă era să-l pună şef al Secţiei „25”. În această ediţie ne vom opri la evoluţia inginerului Pavel Bogdan la ARO Câmpulung, din 1973, anul absolvirii facultăţii şi al angajării sale, şi până în momentul în care a decis să facă o pauză de un an în activitatea sa la Transport Intern, pentru a preda la Liceul Industrial.
Putea să rămână cadru didactic la Politehnică, dar a ales ARO
În timpul facultăţii, Pavel Bogdan a fost în diverse tabere de instruire, la Izvorul Mureşului şi la Costineşti, unde a ajuns director de tabără. De altfel, de la Costineşti, a venit la Câmpulung, în 1973. Repartiţia lui ca inginer la ARO este o altă poveste de depănat şi lecturat, pentru că însuşi Naghi, cât era el de mare şi de tare, ca director al Uzinei, a fost pus în încurcătură de sosirea tânărului absolvent, anunţată de „sus”. Pavel Bogdan învăţa foarte bine, drept urmare, şi-a luat licenţa cu nota 10, un rezultat meritoriu înscris pe diploma de absolvire, de care îşi aminteşte cu plăcere şi acum, la mai bine de 38 de ani distanţă de acel moment. Datorită acestei performanţe, la finalul unei facultăţi dificile, cum a fost Institutul Politehnic Bucureşti, o fotografie a câmpulungeanului a fost publicată pe prima pagină a unui ziar central al vremii, în care, în jumătatea de sus, apărea preşedintele Nicolae Ceauşescu, într-o imagine însoţită de un mesaj, din care reieşea că îi respectă pe slujitorii şcolii. Iar în jumătatea de jos a primei pagini era poza fostului strungar Pavel Bogdan, absolvent al Politehnicii cu 10, despre care se scria că se întoarce în Uzina care l-a crescut.
„Au vrut să mă oprească asistent la Politehnică, să rămân în cadrul facultăţii. La repartiţie, când mi-a venit rândul să intru, decanul şi profesorul de specialitate Emil Botez a spus: „Ce-l mai întrebaţi? El rămâne în Politehnică!” Atunci, eu am zis: „Tovarăşul profesor, nu vă supăraţi, dar eu sunt cel care alege!” Şi am ales ARO.”, ne-a povestit Pavel Bogdan cum a luat hotărârea de a se întoarce acasă. Înainte de a-şi exprima opţiunea deschis, în faţa cadrelor universitare din conducerea facultăţii, el venise la Uzină şi se interesase despre scoaterea la concurs a postului pe care intenţiona să-l ocupe. „În sfârşit, apoi m-au luat reporterii… probabil, le-a plăcut ce am spus eu despre Uzină, unde am lucrat înainte să intru la facultate… că acolo am crescut… de fapt, am spus o realitate.”, sunt alte amintiri ale lui Pavel Bogdan despre cum a ajuns pe prima pagină a jurnalului respectiv, practic, sub preşedintele Ceauşescu şi ale lui aprecieri la adresa tinerilor muncitori, care au absolvit o facultate. Aşadar, repartiţia lui Pavel Bogdan a fost la ARO Câmpulung, aşa cum îşi dorise.
Naghi a fost sunat de la Comitetul Central să-i păstreze postul de inginer
În anul 1973, s-a întâmplat ca întreprinderea să treacă printr-o reducere de personal consistentă. „Eu eram trimis la Costineşti director de tabără. Tabăra internaţională a studenţilor. Şi n-am venit decât pe 25 septembrie la Câmpulung. Bineînţeles că eu am vrut să plec mai din timp, pentru că, pe 1 august, trebuia să fiu la ARO, să mă angajez. Iar eu ajunsesem aproape cu două luni întârziere. Atunci, de la o anumită secţie a Comitetului Central i-au dat telefon lui Naghi, care era membru al CC-ului. „Aveţi grijă să nu daţi altcuiva postul inginerului Bogdan, căci el va veni la Uzină.”, a fost avertizat directorul Victor Naghi de la nivel central. „În acel moment, Naghi ar fi zis: „Cine e ăsta, pentru care primesc telefon de la CC, ca să nu-i dau postul altuia?!” Era Voicu la Organizare, iar inginerul Albu era la Personal. Prim-secretar de partid pe Uzină era Gigi Stoica. Naghi a anunţat ca, atunci când apar eu, să fiu dus mai întâi la el, în timp ce Stoica dăduse dispoziţie să fiu dus la partid. Vin eu la Uzină, pe 20-25 septembrie, când mă ia Albu: „Hai la tovarăşul director, că, uite, ne-a dat sarcină să te ducem mai întâi la el!” Mă duc la el… Naghi nu mă ştia, că… de la un biet strungar, ce-am fost eu acolo, apoi un controlor, să se întoarcă unul pentru care se dă telefon de la CC. Când îmi spune Albu: „Tu ştii că ziarul în care ai apărut este la toate gazetele de perete din Uzină?” Când ajung la Naghi, el mă întreabă: „Mă, ce-ai făcut tu pe acolo?” (n.r. la Bucureşti). „Pe cine ai tu acolo, de-ai ajuns…?”, întreba curios Victor Naghi. „N-am pe nimeni! Am învăţat mult.”, s-a apărat proaspătul angajat. „Unde vrei să lucrezi?”, l-a mai întrebat Naghi. „Eu, de la Sculărie am plecat, la Sculărie vreau să mă întorc.”, a venit răspunsul categoric al lui Pavel Bogdan.
Aşa a ajuns inginer tehnolog la Sculărie, nu înainte de a primi câteva sfaturi de la cel mai autoritar director pe care l-a avut Uzina. „Adică să nu fii cu “fumuri”, c-ai învăţat şi c-ai avut o funcţie pe acolo şi să ştii că aici se munceşte şi că Uzina este cea mai înaltă facultate.”, i-a făcut „instructajul” Victor Naghi. Pe când a lucrat ca inginer tehnolog la Sculărie, Pavel Bogdan a predat şi cursurile de calificare. Rememorând acele vremuri de demult, povestitorul nostru a punctat cursul de calificare în meseria de frezor, la care maistru instructor era Gheorghe Rădici. La finalizarea lor, se dădea examen de absolvire.
Şef de Secţie de Schimb la Sculărie, şef de Secţie adjunct la Montaj, şef al Biroului Piese de Schimb la Programare
La începutul activităţii sale de inginer tehnolog, Pavel Bogdan efectua tehnologii pentru executarea pieselor în cadrul Sculăriei, pe comenzi. „Ne veneau nişte desene de la Serviciul Tehnic, iar noi făceam tehnologia. Stabileam ce operaţii trebuie să se facă şi timpul aferent pentru fiecare operaţie în parte. De la noi mergeau comenzile la Debitare, se debitau materialele, pe urmă, ajungeau la Sculărie, la Prelucrare, apoi la Control.”, sunt câteva repere ale lucrului la Sculărie, perioadă marcată de o ascensiune continuă a lui Pavel Bogdan. După această etapă, interlocutorul nostru a primit decizia de a ocupa funcţia de şef de Secţie de Schimb la Sculărie. El ne-a vorbit şi despre cooptarea sa în cadrul unei echipe formate din inginerii întreprinderii, mobilizaţi la decizia conducerii, care a hotărât pregătirea exportului maşinii produse la Câmpulung în America. „Au luat ingineri din cadrul întreprinderii şi ne-au trimis la Serviciul Tehnic, cu sarcina de a face tehnologii pentru proiectare dispozitive… ce aveam de proiectat pentru maşinile destinate exportului în America. A trecut şi această perioadă, am revenit la Sculărie şi apoi am devenit şef de Secţie adjunct la Montaj. La început, detaşat, după care am primit decizia definitivă.”, sunt alte trepte pe care Pavel Bogdan le-a urcat în evoluţia sa profesională.
La Montaj, Probe, Finisări se ocupa cu partea de producţie, având sarcina de a realiza un anumit număr de maşini pe schimb. „Trebuia să asigurăm baza materială şi să coordonăm activitatea, ca să se realizeze acest lucru.”, spunea Pavel Bogdan. După mai bine de un an, din această funcţie, a fost detaşat ca şef al Biroului Piese de Schimb, în cadrul Serviciului Programare. „Aici trebuia să asigurăm piesele de schimb pentru diferite ţări, unde aveam noi trimise maşini. Aveam grafice de la Programare, pe fiecare secţie în parte, care trebuia să se execute şi pe care să le urmărim, ca să se realizeze şi să putem să le trimitem unde era nevoie de ele.”, a continuat acesta.
Pe când Pavel Bogdan era şeful Biroului Piese de Schimb, locul lui Victor Naghi la conducerea Uzinei a fost preluat de Ioan Giuvelcă. Se întâmpla în anul 1982. Noul director a înfiinţat în cadrul fabricii Secţia Transporturi – Transport Intern, după modelul secţiei de la Colibaşi. Şef al acestui important compartiment al întreprinderii a fost, iniţial, un coleg al lui Pavel Bogdan, Marian Lie. La începutul funcţionării sale, activitatea la Secţia Transport Intern a decurs sub aşteptări. „Toată lumea reclama că n-a făcut producţie, din cauză că nu mergea Transportul Intern, fiindcă nu le aducea piese.”, ne povestea inginerul câmpulungean.
A pus la punct Secţia Transport Intern
Ca să se convingă dacă secţia cu pricina poate să fie rentabilă sau nu în cadrul ARO – cu toate că modelul Colibaşi, aplicat de Giuvelcă la Câmpulung, funcţiona la colegii de lângă Piteşti impecabil – un membru din conducerea Uzinei a propus ca experimentul să fie făcut cu Pavel Bogdan la conducerea Transportului Intern. „Fiindcă stăteam lângă Uzină, colegii ştiau că, dacă sunt sunat, mă duc imediat la fabrică. Câteva luni, am fost detaşat acolo. Noi, la hală, aveam nişte „cărămizi”, nişte staţii. Am pus condiţia să mi se dea o staţie, una o ia dispecerul meu de schimb, una ajunge la Montaj, alta, la Programare. Eu ţin staţia deschisă acasă şi, de câte ori este o problemă, să mă sune pe mine! Bineînţeles că am făcut nopţi şi zile în Uzină, dar am pus Secţia Transport Intern la punct. A mers. Atunci, au prins drag de mine. Giuvelcă a spus că mă trimite acolo, pentru câteva luni, adică să fac secţia respectivă să funcţioneze ireproşabil, apoi mă lasă în pace. Prin urmare, m-am dus la Giuvelcă şi i-am spus: „Tovarăşul director, eu acum am terminat, merge, nu mai este nicio problemă.” Ce scandal! Nici n-a vrut să audă. A hotărât să rămân la Transport Intern, ca şef de secţie.”, ne-a relatat Pavel Bogdan cum a luat contact cu problemele unei secţii dificile, care a început cu stângul în primele luni de funcţionare.
Odată pusă pe roate, Ioan Giuvelcă, un tip exigent, a găsit de cuviinţă să se ia de om, cu tot felul de pretexte, care, în realitate, mascau intenţiile sale legate de interlocutorul nostru. „Văzând că funcţionează, la un moment dat, s-a făcut un C.O.M., în care ne-a scos ochii cu diferite lucruri, că nu mergea producţia. Eu, cu inginerul Scheidbauer, care era la „25”, stăteam cu spatele spre un calorifer. Şi pe când se umfla Giuvelcă tare la noi – că nu facem, că nu erau ştanţele aranjate, că era mizerie în secţie, că nu ştiu ce nu-i mai convenea – eu îi zic lui Scheidbauer: „Să vezi ce ne face ăsta acum!” şi am început să râdem. Giuvelcă ne-a văzut şi a întrebat: „Ce s-a întâmplat, tovarăşul Bogdan? Eu îmi sparg plămânii şi dumneata râzi de mine?!” „Nu, i-am spus tovarăşului Scheidbauer că, dacă suntem aşa tâmpiţi, schimbaţi-ne de acolo!” Eu, până atunci, mereu îi ziceam să ne schimbe. La care el îi spune doamnei Bolboacă: „Te rog să-l schimbi imediat pe ăsta, că m-am săturat! Pe unde mă prinde, se vaită să-l schimb, să-l schimb!”, a continuat istorisirea lui Pavel Bogdan despre portiţa ivită, ca să scape de la Transport Intern.
Giuvelcă ar fi vrut să-l pună şef la “25”
treabă, dar şi discutam cinstit.”, a continuat acesta. Cât timp soţia lui Pavel Bogdan a fost în concediu pentru creşterea copilului, el i-a predat orele la Liceul Industrial. După şedinţa respectivă, la Personal, a avut loc o discuţie telefonică între doamna Bolboacă şi inginerul care conducea Transportul Intern, în timpul căreia aceasta a intuit dorinţa lui Pavel Bogdan de a se întoarce în Învăţământ. Ea cunoştea antecedentele specialistului, care a avut ocazia de a rămâne în Învăţământul universitar şi, cum Uzina trebuia să „furnizeze” trei ingineri Liceului Industrial, recomandarea acesteia pentru Pavel Bogdan a fost să-l convingă pe Ioan Giuvelcă să-l lase să plece la şcoală. „Pe când eu eram în biroul ei, secretara directorului, Silvia, suna la mine la secţie, să mă duc la director. Acesta era în birou cu directorul Oancea, cu Duţan, care era şef la Programare, şi-mi zice: „Mă, de când te caut! Pe unde umbli?” „Am fost prin secţii. Dar eu, de azi, de dimineaţă, încerc să ajung la dumneavoastră. Înainte, întrebaţi-mă ce am de spus şi apoi îmi transmiteţi ce aveţi să-mi comunicaţi.”, i-am zis şi eu.”, a fost dialogul un pic tensionat din biroul lui Ioan Giuvelcă.
Pavel Bogdan a atins subiectul care îl interesa cel mai mult: plecarea celor trei ingineri în Învăţământ, printre care dorea să se afle şi el. Giuvelcă l-a pus să facă cerere, iar ceilalţi, care erau în biroul directorului, s-au îngălbenit. Acela a fost momentul în care Pavel Bogdan a aflat că intenţiile lui Ioan Giuvelcă pentru el erau cu totul altele. Directorul intenţiona să-l trimită şef de Secţie la Presaj, considerat „batalion disciplinar”. Acolo, era şef Nae Bădescu, care, ulterior, a venit la Programare. Acesta era motivul pentru care Ioan Giuvelcă îl căutase pe Pavel Bogdan, ale cărui planuri nu coincideau deloc cu ale şefului său. Totuşi, directorul i-a permis să plece la Liceul Industrial, unde inginerul a rămas timp de un an.