Consemnările “Evenimentului Muscelean” din perioada 1998-2000
În perioada 1998-2000, ziarul nostru a insistat ca directorul Victor Naghi să fie numit „Cetăţean de Onoare”, propunere respinsă, în special, de grupul liberal din Consiliul Local al acelei vremi. Vom relua fragmente din relatările publicaţiei noastre despre directorul Uzinei ARO, considerat de musceleni artizanul dezvoltării Câmpulungului. În susţinerea lor a venit „Evenimentul Muscelean”, care, prin iniţiativa sa, a propus Consiliului Local încă din anul 1998, în şedinţele din septembrie şi octombrie, şi anul următor, în iunie, aprobarea acestui merit al celui care a avut o contribuţie însemnată în dezvoltarea Muscelului. Astfel, Consiliul Local, în anii 1998-1999, a ignorat, în mod repetat, propunerea lansată de „Evenimentul Muscelean” şi susţinută de mii de musceleni ca fostului director al Uzinei ARO, Victor Naghi, să i se acorde titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Câmpulung Muscel.
În 25 de ani, a înflorit Muscelul
În perioada 7 februarie 1956-1 aprilie 1982, Victor Naghi a fost director la Uzina Mecanică Muscel. Victor Naghi a fost cel care a condus Uzina ARO timp de 25 de ani. Adus de nenumărate ori în amintirea muscelenilor, a multor români şi chiar străini, Victor Naghi nu a primit confirmarea meritelor sale din partea Consiliului Local, nici acum, dar nici pe timpul comuniştilor. Chiar dacă pare greu de crezut, în 1982, directorul Naghi a fost, practic, înlăturat de la conducerea uzinei, printre motive aflându-se şi acela că a supărat conducerea de partid, prin solicitarea de condiţii umane de muncă pentru oamenii din uzină. O adevărată legendă a Muscelului în perioada cât a fost director general, cu ajutorul muscelenilor care lucrau la uzina constructoare de maşini, a fost cel care a reuşit să fabrice primul automobil de teren românesc, M 57 (Muscel 1957). Au urmat automobilele M 59, M 461, în anul 1971 începând fabricarea automobilelor de teren din gama ARO 24, iar, în anul 1982, ARO 10. În timpul cât a fost director Victor Naghi, automobilul ARO se exporta în 53 de ţări, în toate continentele lumii, mai puţin Antartica. Alături de realizarea platformei industriale din Câmpulung, Victor Naghi a contribuit, în mod esenţial, la formarea tinerilor specialişti în domeniul construcţiilor de automobile în cadrul Facultăţii de Subingineri şi a Grupului Şcolar de Construcţii de Maşini. Baza sportivă de la Parcul Kretzulescu, Casa de Cultură a Sindicatelor, Stadionul Municipal şi alte obiective importante de pe raza municipiului Câmpulung – inclusiv unele blocuri de locuinţe – au fost realizate tot în perioada în care uzina a fost condusă de Victor Naghi. Nu trebuie uitat nici faptul că automobilele ARO au obţinut aprecieri deosebite de pe urma participării la raliuri internaţionale, obţinând numeroase locuri I, motiv pentru care ARO era supranumit „Zimbrul Carpaţilor”. Oamenii care au lucrat în uzina îşi amintesc mereu cu plăcere de timpurile în care Victor Naghi era coordonatorul întregii activităţi de fabricare a automobilelor româneşti de teren. Treptat, odată cu trecerea timpului, Victor Naghi este uitat. Însă Câmpulungul şi Uzina ARO rămân marcate de trecerea lui de un sfert de veac prin Muscel.
Grupul liberal s-a opus cu vehemenţă
În cadrul dezbaterilor din Consiliul Local, grupul liberal s-a opus cu înverşunare propunerii ziarului nostru şi dorinţei muscelenilor. La acel moment, peneliştii considerau: „Noi nu-l putem numi pe Victor Naghi „Cetăţean de Onoare”, chiar dacă a fost un director bun, un comunist cu patru clase, numit director care putea rezolva… a rezolvat problemele pentru Câmpulung, care se folosea de protecţia comunistă şi de telefon… telefonul scurt… Nu mai spunem că, din informaţii sigure, calitatea intelectuală era îndoielnică. Nu avem niciun intelectual din acest oraş, nicio personalitate?! Aşa că, părerea noastră este de a elimina această propunere. Ne pare foarte rău, dar a fost o idee nefericită!” Propuse pentru titlul de „Cetăţean de Onoare” au fost 9 personalităţi, dintre care numai Victor Naghi a fost refuzat. Restul au trecut de votul consilierilor locali: Marian Sandu, Mircea Fulger, Ion Dragomir, Petru Păuleţ, Mircea Diaconu, Gheorghe Poşoiu, Petre Ţuţea şi Eugen Proca.
“E o prostie refuzul consilierilor!”
Într-un interviu acordat ziarului nostru din anul 2000, Corneliu Mercan ne spunea: „Eu cu ei nu am avut nimic, nici nu-i cunosc, ca să fiu drept. Nu-i de mirare refuzul lor, pe motivul că Naghi a fost director comunist. O prostie! Naghi a fost un manager pe timpul comunismului. Băieţii ăştia care sunt pe la liberali, tineretul acesta, nu l-au cunoscut sau, probabil, este vreunul al cărui tată o fi fost dat afară din serviciu, că a fost puturos, că altfel nu sunt motive. Dacă luate toate personalităţile care au făcut ceva pentru oraşul nostru, Victor Naghi a lăsat cel mai mult după el. Naghi nu a fost niciodată activist de partid, să fie clar, Naghi a fost director pe timpul comuniştilor, cum au fost atâtea mii, începând de la preşedinţii care ne-au condus ţara după 1989. Comuniştii, când vedeau un director capabil îl cooptau, de altfel, cum a fost şi cu Giuvelcă, ce, Giuvelcă nu a fost în Comitetul Central?! Eu îl consider pe Naghi unul dintre cei mai buni manageri pe care i-a avut ARO, îl pun pe aceeaşi linie cu directorul Ivan, toţi ceilalţi au fost nişte căzături.”
Unii consilieri locali au dovedit ori că au mintea scurtă, ori că au fost înşelaţi la numărătoarea voturilor
Înainte de anul 2000 şi după, ziarul „Evenimentul Muscelean” a lansat, în mai multe rânduri, propunerea ca Victor Naghi să primească titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Câmpulung. În septembrie şi octombrie 1998 şi în iunie 1999, Consiliul Local a dezbătut propunerea ziarului, rezultatul producând stupoare în rândul muscelenilor. Victor Naghi nu a întrunit aprecierea consilierilor locali. După ce s-au plâns că nu există reguli procedurale pe baza cărora să se ia o hotărâre, în cadrul unei şedinţe-bâlci, pentru care primeau bani mulţi, în data de 8 iulie 1999, consilierii locali au refuzat să-i acorde lui Victor Naghi titlul de „Cetăţean de Onoare”, fiind influenţaţi, ca de obicei, şi de sfaturile primarului de atunci, Sorin Buta. Întreaga şedinţă din vremea respectivă a fost un fel de bâlci. Înţelegându-se cu greu între ei, aleşii celor peste 30.000 de câmpulungeni cu drept de vot au ajuns la consens atunci când a trebuit să voteze pentru “Cetăţenii de Onoare”, făcând acest lucru în secret, dovedind că au ceva de ascuns. De fapt, în cei patru ani de mandat, din 1996 până în 2000, consilierii locali nu au apelat mai mult de două ori la această procedură de vot. Primarul Buta, obişnuit să dea sfaturi consilierilor, le-a atras atenţia, ca unor copii de grădiniţă, să fie atenţi cum aleg între Victor Naghi şi Petre Păuleţ (comparaţie total deplasată, atâta timp cât cei doi reprezentau două personalităţi ale Câmpulungului al căror domeniu de activitate era total diferit, iar acordarea titlului unuia dintre ei nu afecta decizia în cazul celuilalt), că pe vremea comuniştilor erau alte criterii manageriale. În urma votului, scorul a fost de 14 la 4 împotriva acordării titlului de „Cetăţean de Onoare” lui Victor Naghi. Din declaraţiile date ulterior de consilierii locali, s-a constatat că numărul celor care au fost pentru susţinerea lui Victor Naghi ar fi fost mult mai mare. De fapt, s-a aflat mai apoi că cei care au votat pentru fostul director de la ARO au fost Gheorghe Sârbu, Ion Grozescu, Gheorghe Oancea şi Ştefan Şendroiu, cel care a susţinut în şedinţă propunerea făcută de ziarul „Evenimentul Muscelean”. Restul consilierilor s-au opus cu vehemenţă votului sau au lipsit de la şedinţa respectivă: Călin Andrei (fost angajat al uzinei), Gheorghe Banzea (angajat al uzinei în acel moment), Paul Petrescu, Cornelia Oprişan, George Bălan, Iulian Duţă, Răducu Minciunescu, Dan Ştefan, Gheorghe Herţeg, Nicolae Dragoteanu, Ion Ciculescu, Vasile Baciu, Constantin Borţoi, Marin Derioiu, Ion Călinescu, Vasile Mănescu, Marinică Fologea (angajat al uzinei). Trebuie subliniat faptul că doar în cazul lui Victor Naghi fusese respectată procedura prevăzută de Regulamentul aprobat chiar de Consiliul Local, în celelalte cazuri fiind totul făcut în pripă, mai mult de dragul de a avea o ocazie în plus de organizare a unei acţiuni cu ocazia „Zilelor Municipiului Câmpulung”. Atitudinea membrilor Consiliului Local de atunci a confirmat încă o dată afirmaţia făcută de unul dintre aceştia la începutul mandatului, când se certau cum să se împartă pe comisii de specialitate, cum că: „Actualul Consiliu Local este o adunătură de membri!”. Că se făcea referire la profesii, la vârstă, la apartenenţa politică sau altceva…
Din interviul acordat de Victor Naghi ziarului “Evenimentul Muscelean”, în anul 1998
Titanul de sub Dealul Măgurii, Victor Naghi, îşi amintea cu mare bucurie, într-un interviu acordat ziarului “Evenimentul Muscelean”, în anul 1998, absolut toate trăirile legate de Uzina ARO. Cu un tonus ridicat, Victor Naghi îşi păstra simţul umorului şi îşi aducea aminte de multe pozne: „Am dat şi eu examen la liceu, la „Dinicu Golescu”. Aveam de acasă pregătită fiţuică şi mă descurcam la copiat. Îmi cereau toţi fiţuica. Le-o dădeam din mână în mână, pentru că ei nu erau în stare să-şi construiască o fiţuică….” Naghi făcea haz, continuând cu o altă povestioară: „Eram mare în partid şi pe semnătura mea am băgat pe mulţi la facultate. Dădeam scris că e bun pentru facultate şi lua examenul. Dar au ieşit mulţi meseriaşi.” Victor Naghi a avut un spirit foarte întreprinzător şi bătăios: „I-am trimis p’ăştia ai mei să fure o reţetă de cauciuc, pe care să-l facem la Floreşti. A auzit Ileana şi m-a chemat să mă certe, că am îndrăznit să fac acest lucru fără să ştie ea. La intervenţia mea a potolit-o Ceauşescu, dar era o femeie foarte a dracului.” Trecând peste acest soi de amintiri, vă prezentăm în continuare o istorie a Uzinei ARO relatată de însuşi Victor Naghi. Cu o memorie fenomenală, interlocutorul nostru evoca faptele dintr-o epocă cu o mare încărcătură nostalgică.
Munca în echipă! Cum a fost posibil?
„Desigur, vă veţi întreba cum au fost posibile aceste succese?”, continuă interlocutorul nostru. Şi tot dânsul ne răspundea cu vorbe ce păreau a suna demagogic, dar care conţineau mari adevăruri. Se referea, în primul rând, la „munca susţinută pentru ridicarea conştiinţei muncitorilor, inginerilor şi maiştrilor.” Faptul că automobilul s-a realizat în Muscel, unde ocupaţia iniţială a salariaţilor era oieritul sau pomicultura, le-a ridicat acestora conştiinţa de clasă. De asemenea, faptul că era un produs sută la sută românesc şi era un ambasador al Muscelului în lume. Exista un sistem bine pus la punct de urmărire a producţiei şi de înlăturare a greutăţilor, a problemelor ivite. Ofiţerul de serviciu, care stătea în fabrică de la ora 15.00, până la a doua zi, la 07.00 dimineaţa, trebuia să circule permanent prin secţii, notând toate problemele ivite, pe care le raporta la prima oră. În urma acestor rapoarte, se formulau responsabilităţi colective pentru punerea la punct a neregulilor. Domnul Victor Naghi îşi amintea cu nostalgie de butucul de lemn, pe care făceau aripile, din ciocan, care ajungeau la export. Recita şi câteva versuri amintind de uzina de sub Dealul Măgurii, cu brazi şi mesteceni. Întrebat despre cum păstra atmosfera de echipă, acesta a răspuns: „Aoleu, dacă prindeam pe vreunul cu mâţa în sac, îl chemam la mine şi ieşeau şapte mii de călduri din el. Îi explicam că eu aici fac politica muncii, nu a celor care se ţin de prostii.”
“Matriţeria, o mină de aur”
De numele său sunt legate nenumărate isprăvi petrecute sub Dealul Măgurei. El, directorul fără şcoală de inginerie, a reuşit să organizeze o uzină al cărei nume ARO (Automobil Românesc) l-a făcut cunoscut în multe colţuri ale lumii. Talentul nativ al lui Victor Naghi a îngenuncheat mulţi oameni cu diplome în domeniul organizatoric. Se spune că ştia să pună inginerii la treabă, fără să aibă niciun fel de cunoştinţe tehnice. Şi câte nu a făcut Victor Naghi pe tărâmurile muscelene… Desigur, foarte mulţi îşi amintesc de acest bărbat cu alură ştrengărească, purtător de şapcă proletară şi sacou bleumarin. Un zdrahon de om care tuna şi fulgera când nu mergea ceva, dar care ştia, în acelaşi timp, să fie sociabil. Despre faptul că a reuşit să scape de turnătorii şi forjă, acesta spunea la vremea respectivă: „Turnătoriile şi forja le-am mutat acolo unde alţii aveau nevoie de locuri de muncă. De ce să le fac eu pe toate? S-a făcut matriţerie mare, în schimb, la Câmpulung. Făcea de la 1/2 kilograme, până la 46 de tone. Această matriţerie este o mină de aur pentru ARO.” Întrebat de ce spune că “cea mai înaltă facultate este uzina”, acesta a răspuns: „Pentru că aşa este. Dacă muncitorul lucrează la firul de păr, care are patru sutimi, şi dacă un sfert din firul de păr nu-i iese, el plăteşte, că a făcut un rebut. Dă examen în fiecare zi. Asta este adevărata facultate. Să fii deştept în fiecare zi. Să iei acest examen al muncii zilnic. Acum nu mai iese muncitorul în evidenţă. Ies alţii. Avem sute de doctori docenţi. Au dat examen, au luat diploma şi gata. Apoi ce mai fac? Degeaba au diplome în buzunar, dacă nu produc ceva, ulterior, cu cunoştinţele lor.” Despre întâlnirile de la fotbal dintre ARO şi Dacia, Victor Naghi spunea: „Era foarte frumos. Se făcea o băşcălie de mamă-mamă. Veneam cu eşarfa, ne ştergeam la ochi, făcându-le semn celor de la Dacia, că vor plânge după meci.” Toate acestea sunt amintiri legate de viaţa directorului Victor Naghi, care a plecat dintre noi în urmă cu 11 ani, dar a lăsat în urmă o adevărată istorie.