Anunțul prin care Administrația informează că Stabilimentul băilor minerale de la Bughea va fi deschis
în perioada 25 iunie – 15 septembrie 1888. Sursa: fond personal Dan Roșca.
Cel dintâi care a scris despre băile de la Bughea a fost medicul, terapeutul și publicistul Ştefan V. Episcopescu (1777-1850) în cartea intitulată „Apele metalice ale României Mari”, tipărită în 1837. Aflăm de aici că băile erau situate pe moșia logofătului Nicolae Rucăreanu, unul dintre cei mai bogați boieri ai Câmpulungului: Apa de pucioasă cu sare de bucate, din judeţul Muscel, la Bughea, în Humele, este un izvor. În dreapta acestuia, peste râu, în sat este altul asemenea (…), dar nedăstupat şi am lăsat pe dumnealui domnul logofăt Nicolae Rucăreanu, a cărui moşie este, să-l dăstupe.
Pe scara timpului, o altă referire la băile de la Bughea o face istoricul Nicolae Iorga, cel care publică amintirile lui Nicolae Rucăreanu, scriind că, în 1849, băile au fost vizitate de Omer Paşa (Omar Pașa, după alte surse), comandantul turc al armatei care intrase în Țara Românească: … se povesteşte de vizita la Câmpulung, în mai, a lui Omer Paşa, care merge să vadă şi băile de la Bughea….
Despre băile de la Bughea se dau informații și în „Dicționarul geografic al județului Muscel” (1893), „lucrat” (așa cum se menționează pe copertă!) de C. Alessandrescu, institutor în București și membru al Societății Geografice Române. De aici aflăm că izvorul din Hume (la Bughea) este un izvor cu apă sulfuroasă, aflat la cinci km de Câmpulung și că Bughea „are un stabiliment de băi vizitat de mulți pătimași și o poziție admirabilă”. De asemenea, ni se spune că „drumul de la oraș la băi este cât se poate de plăcut, mai ales când ajungi pe platoul muscelului care predomină orașul”.
Francezul Théodore Margot despre băile de la Bughea
„Băile Bughea (Muscel), proprietatea lui Gropan. Conțin pucioasă, fier și iod în abundență.” Fotografie și explicație de Ioan Niculescu în albumul „Monumente istorice al României. Tipuri din județele Argeș și Muscel. Anul 1893”.
Muscelul şi în special Câmpulungul, oraş aflat pe o importantă cale de comunicaţie ce trecea Carpaţii spre Braşov, se pot regăsi în pagini scrise la jumătatea veacului al XIX-lea de o serie de călători francezi precum Jean A. Vaillant, Stanislas Bellanger, Felix Pigeory ori Théodore Margot.
Cartea lui Théodore Margot intitulată „O viatorie în cele şaptesprezece districte ale României”, tipărită la Bucureşti în 1859, reprezintă una dintre cele mai interesante şi profunde observaţii făcute de un străin despre Ţările Române la jumătatea secolului al XIX-lea. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia este faptul că a fost scrisă în limba română, cu alfabet de tranziţie, de acest francez care se stabilise de ceva vreme în Muntenia. Vizitarea Muscelului a fost unul dintre obiectivele „viatoriei” (călătoriei) lui Margot, care ne oferă o imagine vie şi plină de autenticitate despre Câmpulung şi împrejurimile sale:
Bughea nu este decât un mic sat renumit prin apele sale minerale. Este aşezată la poalele unor dealuri păduroase şi foarte avute cu vânat de tot felul. În timpul băilor este locuită de mai multe persoane. Are un aer prea curat şi foarte sănătos. Bughea posedă numeroase lăptării din care se scot caşcavaluri escelente şi brânzeturi foarte gustoase şi alese.
Oricine ar ajunge la Bughea, constată Théodore Margot, nu va putea să nu remarce muzicanții locului, o pată de culoare plină de pitoresc:
Lăutarii formează şi ei un al şaselea clas, însă mai distinct. Aceştia sunt muzicanţii ţării; ei compun mai totdeauna orhestrul unui bal de provincie. Acest orhestru se compune obicinuit din unu ori doi şi trei violişti, d-un cobzar şi d-un muscalagiu. Ei esecută pe aceste instrumente, cu o întocmire admirabilă, toate ariile naţionale şi chiar melodiile europene. Deprinderea, gustul natural îi povăţuiesc, căci n-au cea mai mică idee despre notele muzicale. Sunt unii din ei ce-şi făcură o renumire prin îndemânarea lor şi prin cântecele lor. În provincie, în zilele de sărbători însemnate, ei fac delicele locuitorilor.
O invitație în „stațiunea balneară de la Bughia”
„Băile Bughea” Fotografie de Alexandru Atanasiu în „Albumul General al României. Județul Muscel”, 1893.
Băile de la Bughea se bucurau și de o oarecare publicitate în ultimul pătrar al veacului al XIX-lea, deloc de neglijat. Administrația băilor îi invită pe turiștii anului 1888 în „stațiunea balneară de la Bughia” (localitatea este scrisă cu „i”), mai ales că prin deschiderea în 1887 a căii ferate Câmpulung – Pitești drumul celor veniți din Capitală devenise mult mai facil.
Pentru farmecul limbajului și culoarea epocii, reproducem în întregime invitația Administrației băilor, păstrând ortografia timpului:
Stabilimentul Băilor Minerale de la Bughia
se deschide de la 25 Iunie – 15 Septembre [1888]
(Staţiune de cale ferată, preţul drumului redus)
Stațiunea balneară de la Bughia este bine cunoscută prin proprietățile hidro-fizico-chimice ale apelor care alimentează în mare cantitate stabilimentul, prin temperatura mai constantă și mai dulce decât a altor stațiuni din țară, din cauza lipsei vânturilor aspre și prin favorabila sa pozițiune geografică; destul de aproape de capitala Muscelului, cu care e legată printr-o șosea bună ce permite plimbarea pe jos dintre Bughia și Câmpu-Lung,
-înconjurată de dealuri ce înfățișează privirii peisaje de-o frumusețe rară; afară de acestea, de jur-împrejur sunt multe locuri care ațâță curiozitatea excursioniștilor și care pot fi vizitate cu ușurință.
Această stațiune, din nou organizată, este menită să satisfacă cât mai bine trebuințele de cură și de trai ale vizitatorilor, care pot face cură de lapte și pot consuma ape minerale străine.
Aceste ape minerale folosesc radical la vindecarea reumatismului articular și muscular, sifilisului, catarului de vezică, anemiei, boalelor de femei, scrufulelor, afecțiunilor limfatice și nervoase, și oricăror boli secrete. Aceste ape minerale sunt analizate de d-nii doctori Felix, Bernard, Ștefănescu, Măldărescu etc.
În tot ce privește băile, locuința, hrana, divertismentele, corespondența, s-au luat măsuri ca ele să răspundă așteptărilor vizitatorilor, cu prețuri moderate.
D-nii medici din Câmpu-Lung vor da toate consultațiile onor vizitatorilor.
Prețul unei camere:
-cu un pat, pe lună: 60 lei
-cu două paturi, pe lună: 100 lei
Dejunul și prânzul: 5 lei pe zi
O baie minerală caldă: 1 leu și 50 bani
Pentru muzică: 10 lei de familie etc. etc. etc.
Doritorii de a reține camere mai din vreme se pot adresa, prin scrisori, administrației ziarului „România liberă”, iar de la 25 iunie, stabilimentului din Bughia.
Administraţia
„Salutări din Câmpulung. Băile minerale de la Bughea.” Carte poștală ilustrată, editura Șaraga, circa 1910. Colecția Gheorghe Chița.
Astăzi, când numele Bughea este asociat mai ales cu liniștea satelor de la poalele Iezerului și cu frumusețea peisajului muscelean, puțini își mai amintesc că aici a funcționat una dintre cele mai căutate stațiuni balneare ale regiunii în secolul al XIX-lea. Vizitate de aristocrați, călători străini și oameni diverși din România, aflați în căutarea vindecării, băile de la Bughea au făcut parte din acea lume a vechilor stațiuni românești care îmbinau terapia cu farmecul naturii. Apele sulfuroase, aerul curat, apropierea de Câmpulung și frumusețea împrejurimilor au transformat locul într-o atracție apreciată cu mult înainte ca turismul modern să se dezvolte în România.
Memoria stabilimentului de altădată supraviețuiește în paginile ziarelor, în relatările călătorilor și în documentele vremii. Băile de la Bughea rămân astfel un capitol aproape uitat, dar plin de farmec, din istoria Muscelului, o mărturie despre felul în care natura și oamenii au reușit cândva să transforme un spațiu restrâns într-un loc de întâlnire, speranță și vindecare.