„Căruța acoperită poartă oameni aflați la popas, nu deschizători de drumuri, în Alpii Transilvaniei”. Fotografie de Wilhelm Tobien în revista „National Geographic”, aprilie 1934
În aprilie 1934, revista „National Geographic” oferea cititorilor săi o imagine seducătoare și coerentă a României interbelice, construită la granița dintre document și pitoresc. Revista apărută la Washington D.C. era editată de prestigioasa „National Geographic Society” (organizație științifică și educațională americană, fondată în 1888) și se adresa publicului occidental educat, interesat de geografie, explorări și culturi străine. În perioada interbelică, „National Geographic” devenise deja una dintre cele mai influente publicații ilustrate din lume, cu o largă circulație internațională.
Articolul despre România anului 1934, publicat în revistă și scris de Henrietta Allen Holmes, este intitulat „The Spell of Romania”, un titlu care poate fi tradus prin „Farmecul României” sau „Vraja României”, în acord cu tonul marcat de pitoresc al întregului material. Articolul „The Spell of Romania” este însoțit de o inserție cu planșe color, intitulată „Romania, Land of Color and Contrast”, care dezvoltă vizual, prin fotografii realizate de germanul Wilhelm Tobien, ideea pitorescului rural românesc. Țara apare astfel ca un spațiu al contrastelor între orașele elegante și satele păstrate într-o tradiție aproape neatinsă, între modernitate și ritmuri arhaice. Accentul cade, cu o consecvență vizibilă, pe lumea rurală, unde costumul național, obiceiurile și peisajul montan compun o veritabilă scenografie a autenticității.
Prin inserția intitulată „Romania, Land of Color and Contrast”, cele 8 pagini cu 15 imagini color – fotografia color este rară în epocă – intensifică această impresie a contrastelor din România anului 1934, transformând realitatea într-un spectacol al culorii și al formei. În acest cadru, un loc precum Rucărul devine emblematic: un spațiu în care comunitatea se arată pe sine, cu o naturalețe ușor regizată de prezența aparatului de fotografiat. Privirea revistei este una admirativă, dar selectivă, interesată mai ales de permanențe și de farmecul „nealterat” al vieții tradiționale. Astfel, România este prezentată nu doar ca o destinație geografică, ci și ca o experiență vizuală și culturală, menită să fascineze publicul occidental.
În această panoramă amplă și seducătoare a României, construită de articolul din „National Geographic”, privirea se oprește, firesc, asupra unor nuclee locale de autenticitate. Dintre acestea, satul Rucăr capătă o vizibilitate aparte prin câteva imagini color de o deosebită expresivitate. Aici, viața cotidiană, costumul național și cadrul montan se reunesc într-o formulă vizuală memorabilă, iar fotografiile selectate de redacția revistei nu sunt doar ilustrații, ci adevărate fragmente de viață.
- „Sfinţii urcând treptele de aur…”
Într-una dintre fotografii este surprins pridvorul bisericii „Sfinții mucenici Gheorghe și Dumitru” din Rucăr, unde fresca exterioară cu tema „Scării Raiului” domină vizual spațiul. În fața zidului pictat al bisericii, un copil și o femeie așezată introduc o scenă de viață obișnuită, fără o intenție evidentă de compoziție. Arcadele pridvorului încadrează scena și creează un spațiu protejat, specific bisericilor din zonă.
„Sfinţii urcând treptele de aur în frescele bisericii din Rucăr”. Fotografie de Wilhelm Tobien în revista „National Geographic”, aprilie 1934
Imaginea are astfel valoare de document, surprinzând în același cadru atât pictura religioasă, cât și prezența discretă a comunității rurale. Cromatica intensă, specifică tehnicii color timpurii, accentuează ideea de „Românie a culorii”, urmărită de revistă. Imaginea devine astfel un document dublu: iconografic și antropologic, ilustrând continuitatea dintre tradiție, credință și identitate locală.
Sub această fotografie intitulată „Sfinții urcând treptele de aur în frescele bisericii din Rucăr”, reporterul comentează: „Patru secole au păstrat clare și strălucitoare aceste bogate picturi bizantine. Temele preferate ale artiștilor erau răsplata celor drepți și soarta păcătosului. Băiatul, purtând o bucată de pâine binecuvântată de preot, poartă costumul strămoșilor săi valahi.”
„… în Alpii Transilvaniei”
O altă fotografie color surprinde un grup de țărani din zona Rucărului, opriți la marginea drumului, probabil în drum spre un târg. Căruța cu coviltir, încărcată cu lucruri, sugerează o deplasare practică, obișnuită în viața satului. „Personajele” din cadru sunt așezate aproape ca pentru un portret, ceea ce indică intervenția fotografului, dar și o anumită mândrie a costumului purtat. Se remarcă varietatea pieselor vestimentare – ii, catrințe, veste și pălării – specifice zonei Muscel. În fundal, relieful montan întărește caracterul local al scenei, bine ancorat în peisajul dintre Bran și Câmpulung. Imaginea oferă astfel o documentare valoroasă a vieții cotidiene și a portului popular din anii ’30.
Fotografia este intitulată „Căruța acoperită poartă oameni aflați la popas, nu deschizători de drumuri, în Alpii Transilvaniei”, iar comentariul etnografic adăugat este edificator: „Pe fundalul unui peisaj montan, țărani români aflați în drum spre piață se opresc pentru câteva clipe ca să se odihnească și să stea de vorbă. Aici, în regiunea Rucăr din Țara Românească, fusta femeii este o bucată lungă de material, bogat brodat, înfășurată de două ori în jurul corpului și prinsă cu un brâu”.
- „Aparatul de fotografiat stârneşte agitaţie la Rucăr”
O a treia fotografie color pune în prim-plan femeile și fetele (prezentate ca purtătoare ale culorii și ornamentului) care „vin în grabă” să pozeze, devenind aproape un spectacol al costumului tradițional. În schimb, bărbații – mai puțin numeroși – sunt caracterizați prin sobrietate.
„Aparatul de fotografiat stârnește agitaţie la Rucăr”. Fotografie de Wilhelm Tobien în revista „National Geographic”, aprilie 1934
Această diferență nu este întâmplătoare: pentru publicul occidental al anilor ’30, România era prezentată ca un spațiu al pitorescului, iar costumul feminin – mai bogat cromatic decât cel bărbătesc – devenea principalul vehicul vizual. Fotograful nu documentează doar realitatea, ci o și „regizează” ușor, invitând comunitatea să se adune și să se arate în cea mai reprezentativă formă a ei. Rezultatul este o imagine cu puternice conotații etnografice.
Comentariul implicit al fotografiei, intitulate „Aparatul de fotografiat stârnește agitație la Rucăr”, este foarte interesant și ține de „privirea” reporterului de la „National Geographic”: „De cum s-a ivit prilejul unei fotografii, femeile și fetele au venit în grabă de la treburile gospodărești și de la lucrul de mână pentru a poza. Câțiva bărbați arată ce haine sobre poartă muntenii în activitățile lor obișnuite: sculptatul în lemn, agricultura, lucrul în cariere și păstoritul pe versanții Alpilor Transilvaniei”.
- Rucărul anilor ’30 – între document şi pitoresc
În ansamblu, aceste fotografii color, realizate de fotograful german Wilhelm Tobien și dedicate satului Rucăr, alcătuiesc un mic dosar vizual de o mare valoare documentară și sugestivă. Ele surprind, din unghiuri diferite, aceeași realitate: întâlnirea dintre viața cotidiană, tradiția religioasă și identitatea vestimentară a comunității. Privirea fotografului, chiar dacă uneori discret regizată, reușește să păstreze autenticitatea gesturilor și a atmosferei locale. În același timp, imaginile răspund așteptărilor publicului occidental, punând în lumină pitorescul și culoarea lumii rurale românești.
Dincolo de intenția editorială, aceste splendide fotografii color rămân astăzi mărturii prețioase despre Muscelul anilor ’30. Prin forța lor vizuală, ele fixează în memorie o lume aflată la granița dintre permanență și schimbare.