Eu și tata
În existența tatei, știam că ocup un loc important, acel loc pe care fiecare copil îl are când înflorește în familia sa. Retrospectiva vieții mele îl are pe tata punct de echilibru și de siguranță în lumea care mi se dezvăluia, zi de zi, pe drumul meu în viață.
Cu răbdare, tata mă convingea că binele și răul nu pot fi despărțite. Important este să știi care este calea pe care ți-o alegi. Preocupările tatei îi absorbeau mult timp, dar pe mine nu mă neglija niciodată. El îmi completa cunoștințele pe care mi le dădea școala. O țesătură nevăzută de nou, de informație care nu obosea, ci completa.
Copilăria mea era o “tapiserie” în care îmi țeseam viața, o tapiserie în care contururile erau artă, muzică, poveste, inedit.
Talentul de povestitor al tatei era magia care mă transforma în personajul din legende, în tovarășul de joacă al piticilor Albei ca Zăpada, în justițiarul din morala fabulelor…
Cine ar fi știut, în afară de mine, că tata este balansoarul copilăriei, într-o lume plină de nedumeriri pentru mine, copilul ivit în deceniul al cincilea al tulburătorului secol trecut?
Din adâncimile amintirii, tata este un toiag al siguranței în viață, era acea CARTE din proverbul “Cine are carte / are parte”. Mă întrebam care era PARTEA care mi s-ar fi cuvenit dacă aș fi fost consecventă în învățare, așa cum scria d-na învățătoare pe cărțile- premiu: “pentru învățătură și bună purtare”.
Toiagul siguranței în viață era acea CARTE din proverbul binecunoscut. Respect și recunoștință tatei pentru PARTEA pe care mi-a dăruit-o prin tot ce a făcut pentru mine.
Prof.Cristina Nicula – octombrie 2025