O parte dintre absolvenţii promoţiei 1964 a Liceului „Dinicu Golescu” au respectat angajamentul stabilit în urmă cu zece ani, de a se revedea în fiecare an, în prima zi de joi a lunii septembrie. Nu se putea ca regula să fie întreruptă tocmai în 2024, când s-au împlinit 60 de ani de la absolvire. Dorinţa întâlnirii i-a adus din nou în faţa şcolii pe cei care au putut să vină dintre supravieţuitorii generaţiei ’64 – o serie cu opt clase, cu peste 300 de elevi -, împuţinaţi, din păcate, de destinul scris fiecăruia. Seniorii pe care sănătatea i-a ajutat să ajungă la revedere, ţinând cont de faptul că unii dintre ei trăiesc în afara ţării, au rezervat data de 5 septembrie 2024 pentru revederea cu colegii. Absolvenţii au stabilit ca prim loc de întâlnire liceul unde s-au intersectat atâtea vieţi de tineri porniţi în viaţă cu pregătirea de la Câmpulung, după care amintirile – cele mai proaspete, ce-i drept, de vreme ce se văd anual aproape în aceeaşi formulă – au fost împărtăşite în cadrul relaxant al unui local din oraş, după obicei.
Plimbarea de la şcoală către restaurant, făcută de mulţi dintre participanţi pe jos, a reprezentat un prilej de a vedea vechiul bulevard înnoit. Unii dintre ei au testat băncile, la umbra teilor, în aşteptarea colegilor care s-au desprins mai greu de momentul socializării de la şcoală. Câteva impresii despre revederea la un număr impresionant de ani trecuţi de la despărţirea de liceu şi începutul unui alt drum în viaţă, personal şi profesional, au depănat pentru jurnaliştii invitaţi profesorul, scriitorul, publicistul, comentatorul sportiv Paul Mateoiu, traducătorul şi scriitorul Cristian Stănescu şi omul de sport Valeriu Bivol, o glorie a fotbalului muscelean, care a jucat şi în diviziile superioare din România.
Paul Mateoiu: „Eu mă aflu la peste 2.000 de kilometri distanţă de Câmpulung, dar m-am implicat în primii 40 de ani în organizare. După aceea au fost alţi colegi care au organizat, fiecare cum a putut. Astăzi este nu numai o zi deosebită pentru acest grup care a rezistat, prin timp, atâţia ani. Toţi ne apropiem de 80 de ani. 60 de ani este un număr pentru care mulţi liceeni poate ar fi invidioşi. Eu sper să ne întâlnim şi la o sută de ani. Această zi marchează o bornă deosebită în viaţa noastră, căci, în 1964, noi am fost un fel de generaţie rebelă. Începuseră atunci constrângerile, fel de fel de restricţii, mai ales la elevi. Din generaţia ’64 sunt foarte mulţi colegi de-ai noştri care s-au realizat atât în ţară, atât cât s-a putut, cât mai ales, după terminarea studiilor, în afară. Au plecat pe competenţă. Avem oameni care au plecat aşa cum este Dan Ciocan, primul român care a participat la înfiinţarea unei televiziuni comerciale în locul în care s-a născut cinematografia adevărată, Hollywood. El a fost director de formare a operatorilor care lucrau în televiziunea respectivă. Avem colegi în Australia şi în toată Europa, în posturi importante. Un matematician este domnul Nicolae Ungureanu, din Lereşti. Foarte mulţi au dus faima inteligenţei româneşti în toată lumea, au contribuit cu invenţii şi inovaţii la progresul ştiinţelor în general şi au trimis acea valută de care avea nevoie ţara. Ne-am întâlnit cei care am mai rămas, pentru că, din păcate, mulţi au fost chemaţi acolo sus, unde nu ştim ce ne va aştepta. Dar suntem bucuroşi că am venit iar în faţa bătrânului „Dinicu Golescu”, liceul nostru, care are astăzi o înfăţişare nouă, tânără. Ne bucurăm că n-am găsit nişte ruine aici, cum au găsit alţii în alte părţi, şi ne bucurăm că noi nu suntem nişte ruine. Suntem verzi. Asta le-am cerut tuturor: să nu cedaţi în faţa ispitelor şi a morţii!”
Cristian Stănescu: „Încerc să-i regăsesc şi să-i recunosc pe colegi. Trebuie să am sentimentul recunoaşterii şi transportării în trecut, când eram mai fericiţi, mai fără griji, cu gândul la viitor, la carieră şi, eventual, familie. Este bine că ne reunim cei care mai rezistăm. Sperăm ca cei care, astăzi, au rămas acasă să ni se alăture la anul. Iar cei care sunt amintiţi ca profesori să rămână exemplu pentru generaţiile viitoare, pentru întărirea relaţiilor dintre generaţii şi menţinerea tradiţiilor noastre româneşti.”
Valeriu Bivol: „Sunt emoţii inerente, care apar după 60 de ani, mai ales când vezi că timpul şi-a pus amprenta foarte mult asupra noastră. Dar entuziasmul a rămas… greu ne-am recunoscut, dar, încet-încet, ne aducem aminte de o perioadă foarte frumoasă din tinereţea noastră: adolescenţa. La Liceul „Dinicu Golescu”, o şcoală serioasă, cu profesori extraordinari, eu am avut şi activitate sportivă. Am jucat fotbal, începând cu clasa a IX-a, la juniorii echipei Muscelul Câmpulung. A urmat perioada de facultate, am fost 14 luni şi în armată, iar după facultate am fost inginer electro-energetician şi am lucrat 40 de ani în industria energetică, în producţia de energie electrică şi termică. Am condus, timp de 25 de ani, partea de investiţii din cadrul Centralei Industriale de producere a energiei electrice şi termice. În tot acest timp, nu m-am lăsat de fotbal. Şi acum, la 77 de ani, fac o zi pe săptămână un meci, la un balon, şase la şase, un lucru care mă ţine destul de bine cu sănătatea. Amintirile sunt multe, am început şi eu să scriu o carte şi sunt la jumătatea ei. Foarte importantă pentru mine a fost familia, soţia mea, cei patru copii şi cei şase nepoţi. Este o zi importantă şi probabil că ne vom revedea cu unii dintre colegii noştri, peste un an, doi, trei, cât ne ajută Dumnezeu să trăim.”
