O persoană aparte, prin nobleţea sufletească, a fost doctorul Dumitru Baciu. Moştenind talentul tatălui său, strălucit profesor de limba franceză la Liceul „Dinicu Golescu”, dorind după cum mărturisea să destrame vălul de uitare care începea să se aştearnă peste multe personalităţi din trecutul Câmpulungului, doctorul Baciu a încredinţat tiparului în 1980 o carte care l-a consacrat, „Lumini muscelene”. Este volumul în care orice muscelean se poate regăsi, unde aşa cum inspirat scria în postfață academicianul Dan Simonescu „informaţia se conjugă fericit cu cea mai autentică vibraţie emoţională, în care trecutul se prelungeşte armonios în imaginile tonice ale prezentului, din care se încheagă chipuri definitiv intrate în conştiinţa oraşului.“
„O împletire de literatură şi cultură”
Poate că nimeni n-a scris mai frumos despre această carte şi ecourile n-au lipsit! ca profesorul Constantin Capră, fost director al Şcolii Normale „Carol I“. Acesta, într-o emoţionantă scrisoare adresată autorului, datată 10 octombrie 1980, realiza, fără să ştie, cea mai interesantă prezentare (niciodată publicată însă!) a volumului „Lumini muscelene”: „Într-adevăr îi scria Constantin Capră opera dumneavoastră este o împletire de literatură şi cultură. Este o operă literară prin stilul cald, presărat cu subtile imagini artistice, prin fraza cursivă, măiestrit construită, dovadă a stăpânirii perfecte a limbii literare prin faptul că reuşiţi să provocaţi cititorilor emoţii estetice, să-i captivaţi“.
Partea cea mai vie a cărţii lui Dumitru Baciu este cuprinsă în capitolul „Oameni şi locuri”, evocare plină de talent şi sensibilitate a marilor câmpulungeni „care au fost“, cum ar spune N. Iorga. Portretele personalităţilor câmpulungene, unele cunoscute direct de autor, constituie o galerie memorabilă a Panteonului muscelean, fie că este vorba de Tudor Muşatescu, George Oprescu, Ion Barbu, Dimitrie Ionescu-Berechet, Ion Nanu-Muscel, Constantin Baraschi, Dimitrie Nanu ori de mari profesori ca Dimitrie Scurei, Ion G. Marinescu, Gheorghe Şapcaliu, Ion Ţicăloiu, Alexandu Muşatescu şi alţii.
Scrisă şi publicată în perioada regimului comunist, cartea „Lumini muscelene” a avut de suferit de pe urma cenzurii, dar şi a autocenzurii, după cum îmi spunea cu tristeţe autorul. Nu tot ceea ce ştia despre oamenii de seamă ai oraşului său natal a putut să scape de foarfeca Cenzurii şi nu tot ceea ce ar fi vrut să cuprindă volumul său a rămas între paginile cărţii. Dincolo de bogatul conţinut, dăinuie umbra de regret a lui Dumitru Baciu – pe care adesea mi-a mărturisit-o! – că multe alte personalităţi câmpulungene (magistraţi, preoţi, militari, negustori, oameni politici cu notorietate) nu şi-au putut găsi locul acolo unde şi-l meritau. Volumul „Lumini muscelene”, monografie a unui cărturar legat prin naştere, prin şcoală, prin educaţie şi prin familie de orașul său natal, îl înscrie astfel pe autor alături de alte nume mari care şi-au dedicat o parte din operă Câmpulungului: Constantin D. Aricescu, C. Rădulescu-Codin, Ioan Răuţescu ori Gheorghe Pârnuţă.
Omul-Dumitru Baciu
Cartea doctorului Baciu poate oferi – doar ea singură! – o imagine sugestivă a unui intelectual de marcă dăruit urbei natale. O imagine însă incompletă pentru cel care nu l-a cunoscut direct şi nu a avut prilejul să-i stea mai multă vreme în preajmă. Cei ce s-au bucurat de această şansă (şi m-am numărat printre aceştia!) l-au putut descoperi, mai ales, pe omul-Dumitru Baciu.
De câte ori am călcat pragul locuinţei sale din cartierul Cotroceni, de pe str. Doctor Lister, am avut în faţa ochilor figura unui bonom care, cu o amabilitate ieşită din comun, era gata oricând să-mi pună la dispoziţie, povestindu-mi, amintirile sale unice despre Câmpulung, cu oameni şi întâmplări despre care astăzi nimeni nu mai ştie aproape nimic. Memoria excepţională, capacitatea de a face asociaţii, amănuntul semnificativ care puncta ansamblul, talentul de povestitor, ambientul primitor, fiecare în parte, dar şi toate la un loc, îmi dădeau întotdeauna o stare de bine care îmi spunea că acolo mă voi întoarce negreșit. Cordialitatea, corectitudinea, sinceritatea şi generozitatea făceau din doctorul Baciu o persoană în preajma căreia simţeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla.
În ceea ce priveşte Câmpulungul, Dumitru Baciu a fost o adevărată enciclopedie, garantat în ediţie unică. Acest oraş a fost crezul său de o viaţă. A pariat întotdeauna pe el şi a câştigat. De aceea Dumitru Baciu este un câştigător.