17.9 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Când echipa de fotbal de la Stoeneşti joacă acasă, mingile ajung în Dâmboviţa, de unde sunt pescuite cu un minciog

Din respect pentru echipa de fotbal AS Contabilitate Stoeneşti, pentru membrii acesteia, o localnică, care profesează ca medic în Capitală, ne-a trimis un mesaj savuros. Aceasta descrie haios, dar, în acelaşi timp, cu compătimire, cum s-a derulat ultima întâlnire a echipei din localitate. Acesta s-a jucat sâmbătă, 5 iunie, pe teren propriu, împotriva AS Inter Aninoasa, în faţa căreia a câştigat cu 3-2, după ce la pauză a fost 0-0. În cadrul etapei a IV-a a seriei Nord a Campionatului Judeţean de Fotbal, cu trei etape înainte de finalul competiţiei, AS Contabilitate Stoeneşti este pe locul şase, cu 6 puncte.
Revenind la expeditoarea mesajului, Andreea Apostol, acesta ne-a spus că a copilărit la Stoeneşti, unde se întoarce cu iubire şi nerăbdare de câte ori are ocazia, aşa cum a făcut şi la finele săptămânii trecute. După ce s-a „delectat” cu munca prin grădina familiei, tânăra s-a bucurat şi de meciul de fotbal al echipei din localitate, formată din jucători amatori şi susţinută de un privat, printr-o asociaţie sportivă. Pe lângă emoţia profundă şi sinceră pe care a simţit-o, revăzându-şi foştii colegi de grădiniţă şi şcoală, Andreea Apostol a fost dezamăgită de condiţiile în care trebuie să joace fotbaliştii amatori, a căror valoare nu este recunoscută şi apreciată.
„Competiţiile sportive au calitatea unificării, a unei apropieri plăcute care îţi dă încredere, speranţă şi fericire”
În continuare vă redăm mesajul Andreei Apostol, primit pe e-mail-ul redacţiei, împreună cu fotografii pe terenul de fotbal din Stoeneşti. Aici, administraţia locală a ridicat o clădire, care are camere şi pentru cei care practica sportul, vestiar şi grup sanitar, dar, din ce povesteşte musceleanca, acestea sunt mai mult încuiate, fotbaliştii fiind nevoiţi să se schimbe în echipament pe marginea terenului, în văzul tuturor.
„Competiţiile sportive au calitatea unificării, a unei apropieri plăcute, care îţi dă încredere, speranţă şi fericire. Când auzi de un meci de fotbal din Liga a V-a, parcă nimic din cele de mai sus nu se regăseşte ca motivaţie pentru prezenţă.
După o zi de muncă în grădină, la aer curat, oboseala te-ar împiedica să mergi la aşa meci. Însă, curiozitatea îţi dă un brânci şi ajungi pe teren. Un teren neîngrădit. Un vestiar încuiat. Câteva băncuţe aflate într-un loc de joacă pentru copii.
Un pic mai departe, pe o lungă masă de lemn găseşti îmbrăcăminte, un echipament, ghiozdane, încălţăminte – cu şosetele împachetate ca un dar de la Moş Nicolae, un pix, o doză de bere, nişte sucuri.
Revenind, pe teren două echipe în culori frumoase (galben şi roşu) se antrenează înainte de începerea meciului. Publicul stă aliniat, în picioare, pe margine. Nerăbdare, veselie, discuţii.
În plan îndepărtat, un domn cu părul alb, îmbrăcat sport, stă cu braţele încrucişate. Aşteaptă. Lângă dânsul, tronează o prăjină din lemn cu o plasă în capăt.
Arbitrul fluieră şi nebunia se trezeşte. Un du-te vino alert şi constant. Un mănunchi de pirită ce joacă în jurul unui magnet invizibil. Terenul este scăldat în lumina soarelui la apus. Pase înalte pe care nu le pot urmări până la capăt.
Mingi nărăvaşe care ajung departe, în Dâmboviţa. Şi cu stupoare îl văd pe domnul cu prăjina cum aleargă să pescuiască mingea. Uneori, ajunge la timp, alteori, se întoarce cu plasa goală.
Meciul continuă, jucătorii aleargă, vociferează, publicul e zgomotos şi îşi susţine favoriţii. Se mai fac pauze, se solicită medicul care vine cu tubul de (praf de stele) spray şi durerea dispare.
Scorul este strâns. Doi puşti de lângă mine se urcă pe bancă şi privesc cu atenţie prin gard. Verişoara mea are emoţii, îi strigă câte o încurajare fiecărui jucător de-al nostru. Şi eu simt fluturi în stomac şi mă întreb de ce?
Urmăresc meciul apoi admir peisajul şi oamenii.
Pădurea este deasă şi verde, gârla (Dâmboviţa) se aude în apropiere, o pereche de corbi trece pe deasupra noastră. Razele soarelui la apus se proiectează pe cer, tot locul căpătând o aură feerică.
Pe teren sunt bărbaţi maturi, unii deja părinţi. Pe câţiva îi cunosc din copilărie, când obişnuiam să ne întâlnim seara, la Vilă. Cu câţiva am fost colegă la grădiniţă. Timpul a zburat. Am pierdut legătura, numai ca să îi revăd după mulţi ani. Şi cu câtă plăcere!
Sunt fotbalişti amatori, dar talentaţi şi devotaţi. Oameni care până la începerea meciului s-au ocupat de treburile specifice unei zile de lucru, în special cu munca fizică. Apoi au venit pe teren şi au dat tot ce au putut. Şi au câştigat!
Şi ne-au adus multă bucurie în suflet şi mult respect. Aceşti bărbaţi… care nu au acces la vestiarul din comună pentru care joacă, care nu beneficiază de transport pentru meciurile jucate în deplasare, care nu au un teren protejat de plasă. Iar publicul inimos stă în picioare sau pe iarbă.
Nu există o toaletă sau un loc de unde să-ţi cumperi o sticlă cu apă şi prea puţine coşuri de gunoi.
Am copilărit în Stoeneşti şi revin mereu cu iubire şi nerăbdare acasă. Fiecare om este valoros în felul lui. Când vom învăţa să apreciem ce avem şi să ajutăm când este cazul, condiţia umană va avea de câştigat. Mă voi întoarce cu plăcere şi cu respect la meciurile lor, fiindcă am simţit o emoţie profundă şi sinceră. Iar dacă prin drumurile mele zilnice, prin zona Unirii, voi vedea vreo minge legănându-se în Dâmboviţa, sufletul îmi va fi săltat de bucurie. De mare bucurie.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!