Un ditamai domnul de prin urbea noastră, cunoscut de toată lumea pentru activitatea pe care o desfăşoară într-o cunoscută instituţie din oraş, a făcut-o lată la finalul săptămânii trecute. Şi cei mai buni prieteni au râs cu gurile până la urechi. A plecat omul de acasă, în interes de serviciu, într-o noapte răcoroasă şi ploioasă. După ce a ajuns într-o comună, s-a apucat de treabă. Afară era vremea îngrozitoare, cu lapoviţă şi ceaţă, de nu se vedea un metru distanţă şi nu a prea a putut să se orienteze la faţa locului şi să aprecieze o oarecare distanţă. Alături de un coleg de serviciu, şi-a făcut treaba, până în momentul în care s-a prăvălit de la o înălţime destul de mare în ditamai şanţul, plin cu noroi şi cu apă. S-a murdărit pe hainele de firmă şi şi-a pierdut prin apă, noroi şi bălării ustensilele de care se folosea în munca sa. Într-o situaţie disperată, a început să strige după ajutor, însă colegul şi alţi câţiva prieteni nu se puteau opri din hohote. Într-un târziu, l-au ridicat pe omul nostru din şanţ şi au început să-l şteargă de noroiul care îi năclăise hainele şi faţa. L-au urcat în maşină şi l-au încurajat, ducându-l aşa, cocoloşit cum era, într-un local select, unde era plin de clienţi, care se uitau cam chiorâş la hainele omului. Până la ivirea zorilor, a stat individul şi a băut de supărare, iar când a ajuns acasă, a trebuit să-i explice consoartei sale prin ce peripeţii a trecut în acea noapte şi de ce e aşa şifonat. Jumătatea nu l-a crezut şi, mai rău, l-a învinovăţit că nu ar fi fost de serviciu, ci la distracţie şi la femei. De aceea şi-a jurat omul nostru că, ori de câte ori va avea treabă în miez de noapte, o va lua şi pe a lui consoartă cu el, ca să nu-l mai învinovăţească degeaba.
Musceleanul de pe bulevard