=Femeia s-a stins din viaţă la vârsta de 106 ani pe care a împlinit-o pe 30 ianuarie
Cel mai vârstnic locuitor al comunei Poienarii de Muscel şi al judeţului Argeş, Ileana Păceşică, s-a stins din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 106 ani, care duce cu gândul la patriarhii din vechime, o vârstă rezervată numai celor tari, cum sugerează undeva textul biblic, pe care a împlinit-o pe 30 ianuarie. Elena Păceşică a fost sărbătorită cu mult drag de membrii familiei, în casa în care s-a născut şi a trăit, din satul Jugur, bucuria fiindu-le împărtăşită şi de oficiali ai comunei, în frunte cu primarul Ion Banzea, care i-a înmânat sărbătoritei un tort omagial şi un buchet de flori. „La anul venim iarăşi şi sperăm să te găsim sănătoasă, pentru că nu mai scapi de noi. ”, i-a promis bătrânei primarul Banzea. Dumnezeu a luat-o însă la El, în ceruri, printre îngeri, pentru că şi pe pământ ţaţa Lenuţa lu’ Păceşică, după cum o ştia toată lumea a fost un înger!
A muncit toată viaţa, cu credinţă în Dumnezeu
Elena Păceşică este un adevărat model de viaţă pentru cei tineri care doresc să atingă venerabila vârstă de 106 de ani. A crescut cu frică de Dumnezeu, nu a făcut abuzuri culinare şi nu a mâncat orice, nu a consumat alcool şi a muncit din răsputeri toată viaţa. A fost o învingătoare, ieşind cu bine din toate necazurile de care a avut parte. Şi nu au fost deloc puţine. Primul copil, o fetiţă, i-a murit la vârsta de trei ani. Apoi s-a prăpădit singurul ei fecior, la vârsta majoratului. Nu a rămas decât cu Firica, mezina familiei. Alături de soţul ei, Petre, cioban de meserie, trecut la cele veşnice în 1996, la vârsta de 91 de ani, a continuat să-şi ducă traiul greu pe mai departe, trudind în gospodărie, la câmp şi la munte. Aşa a ajuns ca la vârsta de 100 de ani să aibă o sănătate cum nici cei tineri nu au şi să se bucure de cei şase nepoţi, cinci strănepoţi şi trei stră-strănepoţi. „Eu în viaţa mea nu am fost băutoare. În ultimii patru ani de zile nu am băut o ceaşcă de ţuică, o cană de bere. Aşa am dus-o. Mâncare din casă, alimente din astea, caş, lapte, ouă, legume, verdeţuri, carne mai puţină. Cu mămăligă, pâine mai puţină, că nu prea era când eram tânără. Acum, carnea nici nu mai merge pe gât, nu ştiu de ce. Omul meu a fost cioban şi se ducea cu oile pe munţi şi venea la câte-o lună, o lună şi jumătate acasă şi eu trebuia să le fac fân la vite că venea iarna şi trebuia să aibă ce mânca. Mă duceam de aici până în vale la Suslăneşti, că acolo făceam fân. Mă duceam dimineaţa plângând, veneam seara plângând! Acasă aveam şi eu animale, vacă, oi, găini… Nu am fost deloc bolnavă, în afara celor două operaţii pe care le-am făcut, de hernie inghinală şi apendicită. Am muncit cât am putut, la fân, la prune, la sapă… Nu m-am dat niciodată înapoi. Aşa am petrecut viaţa toată, până la o sută de ani! De-atunci, stau mai mult în pat!”, ne-a declarat bătrâna la aniversarea de 104 ani. Credinţa în Dumnezeu nu a lăsat-o să se piardă printre hăţişurile unei vieţi pline de greutăţi, dându-i în acelaşi timp puterea de a uimi pe cei mult mai tineri decât ea. Ţaţa Lenuţa a pus punct aventurii sale pe pământ sâmbătă, 8 februarie, la scurt timp după ce a împlinit 106 ani. Va fi înmormântată astăzi la cimitirul bisericii din satul Jugur. Dumnezeu să o odihnească şi să vegheze în continuare asupra sufletului ei atât de cald şi frumos! Drum lin către îngeri, „ţaţo Lenuţo”! Ama IVAN