A te feri de cei care trăiesc în neorânduială. La 2 Tesaloniceni 3.6, apostolul spune: „În numele Domnului nostru Isus Hristos” – autoritatea supremă – „vă poruncim, fraţilor, să vă feriţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi”. Sunt unii care încurcă lucrurile, care se dau drept fraţi, dar care nu trăiesc cum Îi place Domnului. Apostolul zice că aceştia trebuie sfătuiţi. Dacă ascultă şi se îndreaptă, este bine; dacă nu se îndreaptă, trebuie mustraţi; dacă nici după repetate mustrări nu se îndreaptă, atunci să vă feriţi, să vă depărtaţi de ei, pentru că apucăturile lor tind să se răspândească şi la alţii şi astfel strică seriozitatea şi mersul adunării. Adunarea trebuie să aibă multă răbdare cu sufletele care vin în ea, pentru că multe slăbiciuni şi cusururi se ţin de oameni. Trebuie să veghem unii asupra altora şi să ne îndemnăm la ceea ce-I place Domnului, la o viaţă în care Domnul să-Şi găsească plăcerea. Nu trebuie să obosim în a îndemna, a sfătui, a mustra; iar dacă cineva nu ascultă şi nu se îndreaptă, atunci trebuie luate măsuri mai aspre.
Niciun fel de legături cu cel care nu ascultă de Cuvânt. „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine” (2 Tesaloniceni 3.14). Aceasta înseamnă disciplină în adunare. Creştinătatea a ajuns în felul în care se găseşte nu numai prin învăţături abătute de la Cuvânt şi viaţă decăzută, ci şi prin lipsa de disciplină. Beţivi, stricaţi, hoţi fac parte dintr-o biserică sau alta şi nimeni nu se interesează de ei pentru îndreptare. Totuşi, ei contează ca membri ai unor biserici. În adunare însă nu este aşa, este disciplină. În ea este supraveghere, îndemn, mustrare, rugăciune pentru alţii. Iar când s-a luat o hotărâre, cei din adunare sunt uniţi între ei. Sunt însă în adunare şi unii care se fac mai buni decât Dumnezeu. Dumnezeu zice: „să vă feriţi, să vă depărtaţi”, iar ei spun: „Aşa spun fraţii care sunt prea înguşti; noi însă suntem mai largi, noi le putem spune bun venit în casa noastră“. În felul acesta te faci părtaş la păcatele lui. În felul acesta slăbeşti disciplina, te ridici mai presus de fraţi şi nici acelui suflet nu-i eşti de folos, pentru că îl încurajezi în starea lui rea. Când adunarea ia o hotărâre, toţi din ea sunt datori să asculte. Cine nu ascultă se mândreşte şi singur se izolează de adunare. „Să n-aveţi niciun fel de legături cu el”, ca să nu te faci una cu el. Lasă-l sub disciplină în nădejdea că se va smeri şi se va îndrepta. Lucrurile acestea sunt spuse de repetate ori în Cuvântul lui Dumnezeu; dar cei care îl citesc, cum l-or fi citind ei oare? Îi spun unuia, nu de mult: Cum înţelegi d-ta locul acesta de la Romani 16.17: „Depărtaţi-vă de cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o?” Cum înţelegi acest loc? El ştia de ce l-am întrebat. N-a luat seama la cuvintele „depărtaţi-vă de ei”. Dacă nu ne ţinem de Cuvântul Lui, unde ajungem? Duhul Sfânt a dat aceste cuvinte apostolului care le-a scris. Lucrurile sunt clare. Să ne ferim de a ne lua după simpatii şi antipatii; să ne luăm după Cuvântul lui Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt.
Disciplina frăţească. „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur” (Matei 18.15). Ştim aceste cuvinte? Da, le ştim. Dar le şi împlinim? Pentru că nu este aplicat în viaţă acest cuvânt aşa cum este scris, de aceea paguba este mare şi dragostea este vătămată. Pentru cei mai mulţi, acest cuvânt este ca şi cum n-ar fi, ei se poartă aşa fel că parcă ar scrie: „Dacă fratele tău a păcătuit cu ceva împotriva ta, tu du-te şi te plânge la unul şi la altul”. În felul acesta, răul se măreşte, egoismul se arată şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este respectat. Dumnezeu să ne dea un duh de cercetare, ca să ascultăm de acest cuvânt aşa cum este scris; căci neascultarea de el ne întinează şi pe noi înşine şi pe cei care ne ascultă, iar dragostea frăţească este vătămată.
Răspunzători unii pentru alţii. Suntem datori să ne înştiinţăm unii pe alţii, pentru că suntem răspunzători unii pentru alţii. Nu-mi este îngăduit să zic despre vreun frate: „Nu-mi pasă, treaba lui!”. Nici în lucrurile fireşti nu merge aşa. Trebuie să spui unuia sau altuia: Nu merge aşa, frate, nu vezi că-L întristezi pe Duhul Sfânt şi strici mărturia? Ia gândeşte-te la urmări… Aşa ne este graiul către cei cu care alcătuim un trup în Domnul Isus, ştiindu-ne răspunzători unii faţă de alţii.
Răul trebuie judecat, dar persoana care l-a făcut trebuie iubită. Domnul Isus dă acest îndemn: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7.1,2). Este condamnabilă orice judecată? În multe locuri din Scriptură citim cuvinte care par a contrazice ideea de aici. Iată câteva dintre ele: „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică” (1 Timotei 5.20). În 2 Timotei 4.2 scrie: „mustră, ceartă, îndeamnă”, iar în 2 Tesaloniceni 3.6: „să vă feriţi de orice frate care trăieşte în neorânduială”. Cum se împacă atunci unele cu altele? Cuvintele acestea nu sunt prea greu de înţeles. Nu, nu este oprită judecarea răului; răul trebuie judecat. Ştim că Dumnezeu urăşte păcatul, dar pe păcătoşi îi iubeşte. Tot aşa vine lucrul cu judecarea altuia şi judecarea răului: judeci răul şi-l condamni, dar pe cine l-a făcut îl iubeşti. Oamenii însă confundă de multe ori judecarea răului cu judecarea persoanei. Curvarul din Corint a fost aspru judecat.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon contact: 0745.021.424