În prima instanţă, la Tribunalul Iaşi, companiei proprietare a halei incendiate i s-a recunoscut suma cu care a fost înscrisă în tabelul de creanţe
În teorie, compania bucureşteană, care deţine fosta platformă ARO, a înregistrat o victorie împotriva chiriaşului Vasile Tofan, care nici nu-şi ia deşeurile de la Câmpulung, dar nu-i lasă nici pe alţii să le ia. Victoria la care ne referim nu are legătură directă cu stocurile abandonate, ci priveşte datoriile moldoveanului la fostul partener de contract, pe care l-a lăsat şi fără hală, şi încurcat cu generatorii de deşeuri de la care au fost preluate şi aduse pe proprietatea lui Raţiu. Luna viitoare, se fac doi ani de când Global Eco Center a intrat în insolvenţă, la cererea patronului, care are de restituit celor 37 de creditori în jur de 30 de miliarde de lei vechi. În doi ani, procesul de-abia a ajuns în faza soluţionării contestaţiilor la sumele din tabelul preliminar de creanţe care au stârnit nemulţumirea lui Tofan. Afaceristul a contestat şi valoarea declarată de Fisc, şi pe cea pretinsă de Landmark Management că o are de recuperat de la posesorul depozitului de reziduuri. Cea de-a doua contestaţie s-a soluţionat pe fond, la Tribunalul Iaşi, cu un verdict favorabil proprietarei halei incendiate. Cele 2,34 miliarde, care figurează în dreptul deţinătoarei imobilului „Câmpulung Industrial Park”, au fost recunoscute de instanţă. Rămâne de văzut dacă Sergiu Filip, directorul SC Landmark Management SRL, le va avea şi în contul firmei, la finalul reorganizării lui Tofan, lucru greu de crezut că se va întâmpla.
Acţiunea lui Tofan împotriva Landmark, respinsă de Tribunalul Iaşi
Pe 23 februarie 2015, pe rolul Tribunalului Iaşi, Secţia II Civilă – faliment, era înregistrată acţiunea societăţii Global Eco Center împotriva sumei declarate de compania Landmark Management ca având-o de recuperat de la fostul său chiriaş. Firma lui Vasile Tofan, proaspăt intrată în procedura de insolvenţă la acel moment, a ripostat cu o contestaţie la tabelul preliminar, în care administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Homoranu SPRL, menţionase un debit de restituit companiei lui Nicolae Raţiu în sumă de 233.980,59 lei. Landmark Management nu are de recuperat de la fostul partener de contract doar chiria restantă, ci şi prejudiciul cu care s-a ales în urma incendiului din 2 octombrie 2013: hala în care a funcţionat depozitul de deşeuri, distrusă de focul care a ars încontinuu, timp de peste nouă ore, cu consecinţa demolării ei de către proprietar, doi ani mai târziu.
Dacă, în toamna anului 2013, Sergiu Filip şi Vasile Tofan făceau front comun în faţa comunităţii câmpulungene, căreia i se deschiseseră ochii în privinţa pericolului uriaş reprezentat de neregulile constatate de Garda de Mediu în afacerea cu otrăvuri, un an şi jumătate mai târziu, se răfuiau în instanţă. Landmark a avut chiar iniţiativa de a-l trimite pe moldovean în insolvenţă, însă magistratul Tribunalului Iaşi, unde a fost înregistrată o cerere similară din partea lui Tofan, s-a pronunţat în acţiunea acestuia. Iar firma bucureşteană, cumpărătoare, în urmă cu nouă ani, a fostei Uzine ARO, a fost nevoită să se alinieze la masa credală, alături de ceilalţi 36 de creditori, cu creanţe în sumă totală de 2.929.724,23 lei.
8% din acest total era partea cerută de Landmark. În faţa pretenţiilor fostului colaborator, împreună cu care, în vremuri de restrişte pe tărâmuri muscelene, înfruntau puţinii aleşi potrivnici şi puţina presă care a dat pe faţă învârtita cu deşeuri, Tofan n-a stat precum muta în păpuşoi. A atacat valoarea declarată de cel care l-a adus pe moldovean la Câmpulung, ca să-i cureţe proprietatea de cianuri. Dacă tot a găsit spaţiu „gârlă”, s-a pus pe colectat reziduuri şi de la alţii, înflorind, în trei ani, un business cu iz toxic, care a bubuit la propriu, din cauza unei „mâini criminale”, puse la treabă taman cu 11 zile înainte de controlul anunţat al Gărzii de Mediu.
Revenind la disputa de la Tribunal, între Global şi Landmark, Tofan n-a aşteptat, aşadar, să se usuce cerneala pe tabelul preliminar de creanţe întocmit de administratorul judiciar şi a contestat debitul invocat de fosta gazdă. La fel a procedat şi cu creanţa Fiscului, dar aceea este altă poveste. Cauza, desprinsă din cea a insolvenţei, s-a judecat separat, începând din 22 aprilie 2015, şi s-a încheiat abia un an şi jumătate mai târziu! Dacă o contestaţie la suma declarată de un creditor a durat din aprilie 2015 până în octombrie 2016, înţelegem de ce astfel de acţiuni deschise cu scopul declarat de reorganizare judiciară se întind pe durata câtorva ani, la finalul cărora, în caz că insolvenţa se transformă în faliment, creditorii chirografari – categorie din care face parte şi Landmark – se aleg cu paguba în ciuperci.
După şapte amânări ale cauzei, pentru studierea întâmpinării cu care şi-au apărat poziţia cei de la Landmark Management, plus alte formalităţi ale procedurii în instanţă, magistratul s-a pronunţat în favoarea bucureştenilor, îndreptăţiţi să primească cele aproximativ 2,34 miliarde de lei vechi solicitate. La termenul din 5 octombrie 2016, contestaţia formulată de reprezentanţii SC Global Eco Center SRL în privinţa creanţei declarate de Landmark Management, acceptată şi înscrisă în tabelul preliminar de creanţe de către administratorul judiciar Gheorghe Homoranu, a fost respinsă. Judecătorul i-a respins lui Tofan şi cererea referitoare la compensarea creanţelor reciproce în cuantum de 153.684 lei. Astfel, la data de 5 octombrie, Tribunalul Iaşi a hotărât că tabelul preliminar al creanţelor, cu suma cuvenită companiei creditoare, este definitiv şi a dispus înregistrarea şi afişarea lui la uşa instanţei. Perdantul Tofan are drept să apeleze la instanţa superioară cele stabilite de Tribunal, în termen de şapte zile de la comunicarea hotărârii.
Bunurile lui Tofan, evaluate la 6,3 miliarde. Iar el are datorii de 30 de miliarde
Acesta este stadiul în care se găseşte, la doi ani de la deschidere, insolvenţa operatorului Global Eco Center, o firmă înfiinţată în urmă cu 22 de ani, având-o ca unic asociat pe Diana Tofan, iar ca administrator pe Vasile Tofan. Moldoveanul s-a pus la adăpost de creditori pe 17 decembrie 2014, când firma sa a intrat în procedura generală, cu intenţia declarată de reorganizare. Cauza esenţială care l-a determinat să se adreseze Tribunalului, după cum consemnează administratorul judiciar într-unul dintre rapoartele sale de început, cel privind „cauzele şi împrejurările care au generat încetarea plăţilor”, o reprezintă evenimentul consumat pe platforma de la Câmpulung, care ar fi dat cu totul peste cap funcţionarea unei societăţi cu sediul central şi activitatea principală la Iaşi. Spicuim din documentul întocmit de practicianul în insolvenţă fragmentul care descrie motivaţia întreprinzătorului de a invoca protecţia legii insolvenţei:
„(…) Insolvenţa debitoarei se datorează, în special, unor cauze obiective externe societăţii. În contextul general al evoluţiei societăţii în ultimii trei ani în domeniul în care îşi circumscrie activitatea, menţionăm principalele cauze ale stării falimentare. Pentru desfăşurarea obiectului său de activitate, societatea deţine un depozit cu chirie de la SC Landmark Management SRL, în localitatea Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, în suprafaţă de 9.500 mp. În luna octombrie a anului 2013, a avut loc un incendiu la punctul de lucru din Câmpulung-Argeş, care a condus la:
=Distrugerea unei cantităţi însemnate de deşeuri (uleiuri minerale, hârtii, plastic, ambalaje ş.a.), care urmau să fie valorificate, înregistrând o pierdere de peste 200.000 lei, înregistrarea unei cantităţi mari de deşeuri (apă de la stingerea incendiului, resturi materiale după incendiu ş.a.), care au suplimentat costurile de eliminare;
=Suspendarea şi apoi anularea autorizaţiei, ceea ce a impus cheltuieli suplimentare pentru transport şi eliminarea într-un timp scurt a unei cantităţi mari de deşeuri (peste 1.500 de tone);
=Afectarea imaginii societăţii în rândul celorlalte firme cu acelaşi profil şi pierderea unor contracte economice.”
În afară de cauza „cap de afiş” – incendiul de la ARO – mai sunt şi altele de natură economico-financiară, care fac ca insolvenţa, potrivit susţinerilor administratorului judiciar, să nu fie imputabilă vreunei persoane. Acum doi ani, intenţiile erau de reorganizare, pe motiv că „din valoarea activelor destul de scăzute ale societăţii s-ar putea acoperi doar o mică parte a creditorilor, în cazul falimentului şi valorificării de active.” La începutul acestui an, a fost depus la instanţa ieşeană un raport cuprinzând bunurile evaluate în condiţiile vânzării forţate: =construcţii – magazii evaluate la preţul de 36.900 lei; =teren evaluat la preţul de 62.080 lei; =mijloace fixe evaluate la preţul total de 499.660 lei; =obiecte de inventar evaluate la preţul total de 32.140 lei. Asta în condiţiile în care Tofan are de achitat datorii de aproximativ 30 de miliarde de lei vechi.
În afară de diferendul cu Landmark, ceea ce face ca procedura insolvenţei să bată pasul pe loc îl reprezintă o acţiune separată pe care Tofan a deschis-o Fiscului ieşean, şi în acest caz existând obiecţiuni la suma datorată bugetului de stat.