Dacă tot a semănat vacanţa de primăvară cu cea de iarnă, câteva adolescente, unele, la sfârşitul şcolii generale, altele, la începutul liceului, s-au pus pe povestit întâmplări de la colindatul din decembrie. Cea mai intensă amintire păstrată de fete este legată de luxul exorbitant din locuinţele câmpulungenilor colindaţi, majoritatea locatari ai blocurilor din centrul oraşului, care şi-au aranjat apartamentele aşa cum au văzut în filme. Plus trataţia. Adică grupul a fost poftit în sufragerie, servit cu gustări şi prăjituri, de-au rămas năucite tinerele, care avuseseră parte de suficiente uşi trântite în nas încât să renunţe. Aşadar, diferenţă mare între cei care n-au umblat
prin lume degeaba şi cei întorşi acasă mai “ţărani” decât au plecat. Alt apartament, alt fapt inedit. Un tip proaspăt ieşit de la duş a deschis uşa în viteză, fără să se uite pe vizor cine îl caută. Cu părul ud şi înfăşurat cu un prosop, bărbatul s-a scuzat în faţa colindătoarelor că aştepta pe altcineva. Dar, dacă au venit, să cânte. Şi au încercat să cânte, printre zâmbete şi chicoteli, în timp ce gazda, care n-arăta rău, asculta smerită şi aproape goală versurile sugrumate de râsul reţinut cu mari eforturi. Răsplata a fost generoasă, îşi amintesc fetele, care, la “case mari”, au primit şi euro în loc de lei, ca o compensare a situaţiilor în care n-au avut parte nici măcar de un covrig.