4.6 C
Campulung Muscel
07/12/2022

VINDECAREA PRIN IERTARE!

Propovăduind Evanghelia Iertării

 
Ori de câte ori am ocazia, am să mărturisesc că, fără iertare nu ajungem la iubire, iar ura şi răzbunarea sunt lucrările diavolului care se bucură tare mult, atunci când păcatele amintite se cuibăresc în inimile oamenilor. Acestea întunecă inima şi sufletul alungând din viaţa noastră lumina Duhului Sfânt. Astăzi vreau să continui şi să mai amintesc câte ceva despre această iertare, care ne poate aduce vindecarea sufletească. Ce fericiţi sunt oamenii, care au experimentat şi au pus în practică iertarea pe care trebuie să o avem faţă de cei care într-un fel sau altul ne-au greşit, direct sau indirect. Un lucru am priceput şi eu, că nu poţi mulţumi pe tot omul. Şi vă spun şi de ce: ne interesează mai mult ce spun oamenii, şi nu luăm în calcul pe Dumnezeu… De n-ar fi Domnul lângă noi, în ispite şi încercări, nu am putea supraveţui. Şi chiar de trăieşti ani mulţi pe pământ, negând şi refuzând pe Dumnzeu, la ce folos venirea fiecăruia pe lume, ce sens ar mai avea viaţa dacă s-ar sfârşi totul la groapă? Avem ceva de mare preţ desprins din Veşnicia lui Dumnezeu- sufletul. Ce dar am putea face Domnului pentru dragostea investită cu atâta gingăşie în noi? Cum am reuşi să bucurăm pe Domnul dacă nu prin iertarea celor care ne-au greşit? De ce este atât de importantă iertarea şi de ce amintesc mereu de ea? Pentru că ea este cheia care deschide uşa spre Rai. Nu poţi ierta? Nu vei primi nici tu la rându-ţi iertarea şi binecuvântarea Părintelui Ceresc! Moşteneşti şi împărăţeşti pe veci lumea aceasta? Nicidecum! Se spune că Alexandru Macedon, marele cuceritor al lumii, înainte de moarte şi-a chemat generalii cărora le-a împărtăşit ultimile trei dorinţe, pe care aceştia ca nişte oameni devotaţi, aveau să i le îndeplinească întocmai. Prima dorinţă, a fost ca sicriul, să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii, arătând în felul acesta tuturor, cât de neputincioşi sunt medicii, în faţa morţii. Apoi despre comorile dobândite (argint, aur şi pietre preţioase), a cerut să fie risipite pe tot drumul până la mormânt, pentru a vedea că toate comorile, dobândite în viaţă, câştigate pe pământ, rămân pe pământ. Şi ultima dorinţă, a cerut ca sicriul să fie prevăzut cu două găuri, prin care mâinile lui să atârne goale, arătând oamenilor că vom pleca din lumea aceasta aşa cum am venit, cu mâinile goale. Fiecare dintre noi cred că putem reflecta adânc la cele rostite de Macedon şi cred că îi vom da dreptate întocmai. Aşadar trebuie ca acest timp scurt să-l petrecem bine, ca să ne putem învrednici de Cereasca Împărăţie. Acolo unde ne aflăm trebuie să ne facem datoria de oameni şi apoi de creştini. 
Dacă stai izolat de oameni gândind că lumea cu toate ale ei, este ispita de a greşi înaintea Domnului, mintea şi vrăjmaşul diavol sunt cei care te vor împinge la păcat. Dacă  trăieşti în mijlocul agitaţiei, eşti un om care expus fiind, vei avea ispite din toate părţile. Nu ne cere Hristos să mergem toţi la pustie, ci ştiind Domnul de vieţuirea noastră pe acest pământ, această scurtime de timp, care este hotărâtoare pentru dobândirea Vieţii Veşnice, a aşezat porunci după care viaţa noastră trebuie orientată. Ni s-a arătat pe sine exemplu şi ne-a învăţat cum să vieţuim în pace şi bună înţelegere unii cu alţii pentru a ne mântui sufletele. Scriptura ne cere nu numai să iertăm pe cei care ne greşesc, ba mai mult, ne cere să-i şi iubim. La prima vedere acest lucru pare un pic imposibil şi judecând după firea noastră umană şi neţinând seama de învăţătura Domnului Hristos, aşa este. Ni se pare nouă că dreptatea noastră este  justă, dar ne înşelăm amarnic „dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu este ca o cârpă lepădată” după cuvâtul Sfintei Scripturi. Dacă Hristos Domnul n-ar fi iertat pe ce care L-au înjosit şi umilit mântuirea noastră ar fi fost compromisă căci pentru mine, pentru tine şi pentru noi toţi a răbdat toate, iar noi nu suntem în stare să răbdăm nici cel mai mic reproş din partea celor care vin asupra noastră aprinşi de mânie. Gândiţi-vă la Sfântul Întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan cum a reacţionat atunci când era lovit cu pietre, nu spunea decât „Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce fac, nu le socoti lor păcatul acesta”. Să ne aducem aminte de toţi martirii din primele veacuri creştine câte au suferit şi cu câtă dragoste au avut pentru Domnul Hristos. Un lucru ştim că vindecare sufletească dar şi trupească este adusă de Duhul Sfânt care îşi găseşte sălaş în inima noastră. Dacă inima noastră este plină de răutate şi păcat, atunci nu vom beneficia de roadele duhului care sunt: dragostea, credinţa, blândeţea, bunătatea, curăţia, facerea de bine, înfrânarea poftelor…
De vom dobândi Duhul Sfânt suntem salvaţi, iar dacă nu iertăm să ştiţi că suntem pierduţi. Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi, voioşi şi iertători.

Protosinghelul  Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii “Negru Vodă” din Câmpulung

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!