Înălţarea Domnului, înălţarea noastră

Hristos, Domnul, se desparte de noi, binevântându-ne. El, care a purtat nu doar păcatele noastre, ci şi S-a rănit de către fărădelegile noastre. Joia ce a trecut, a Înălţării este, în fond, nenorocit prefaţată de o Joie a Vânzării, în sărutul lui Iuda strecurându-se, ca o otravă a trădării, toate păcatele noastre şi toate cele ale Patimilor Mântuitorului, care urmează după ea, purtăm într-un anume fel, răspunderea toţi. Vindecându-ne de moarte prin Învierea Sa, Hristos se înalţă la Ceruri, binecuvântându-ne, dându-ne ca dar nu doar credinţa, nădejdea şi dragostea, ci şi iertarea, maica mergerii mai departe în viaţa în Hristos. Aşa au rămas lucrurile, parcă neschimbat, din vremea aceea: noi lovind, iar El binecuvântând, noi oamenii, îndoindu-ne, El înălţându-Se… Aşa sunt lucrurile în parte şi acum, grav fiind că parte din cei ce ne spunem că suntem de-ai Lui, creştini adică, lovim pe mai departe şi ne îndoim mereu, scuzându-l mereu pe Iuda şi acuzându-L, parcă, pe Hristos, că prea ne-a iubit…
Teribila lecţie a Înălţării Domnului, Biserica Ortodoxă – mai ales cea română – a înţeles-o pe deplin, transferând eroismul mântuitor al lui Iisus Hristos, asupra celor care, în chip cu totul eroic, au mântuit nu doar neamul românesc al vremii lor, ci, până în veac, pe toţi care se mărturisesc şi trăiesc ca fiind români. Cerurile deschise ale Sărbătorii celor morţi de dragul nemuririi Neamului din care fac parte, nu-i arată pe toţi cei chemaţi să apere borna de hotar cu cerul – Crucea lui Hristos, singura bornă pe care nu ne-au strămutat-o duşmanii, de acum prieteni integratori, după bunul lor plac – înălţaţi dincolo de linia orgoliului, acolo unde Hristos şade, ştiind să-Şi primească oaspeţii aceştia de seamă, care au muşcat ţărâna de dragul Cerului. Gazdă deplină, Hristos îi hrăneşte pururea, la Masa Împărăţiei, cu prescură din grâul purtat spre Altar de cei pe care jertfa lor i-a păstrat întregi. Aviz celor care vor sfârtecarea unită?ii de Neam şi Biserică: nu atingeţi Trupul Cel Tainic al Mântuitorului, Biserica. Se Înalţă ca să rămânem pururea candidaţi la Înălţare, cu Harul pe mediocritate călcând.
Fie, măcar ca o lecţie primită la Înălţarea Domnului, să ieşim din mojiciile noastre şi să ne aducem aminte că avem un Neam cu vatra în Cer. Măcar o zi, o clipă măcar… De dragul celor plecaţi şi al celor care n-au intrat încă în lumina zilei acesteia… O clipă doar, restauraţi în ceea ce suntem cu adevărat, de dragul şi din dragul lui Hristos.
Pr. Constantin Necula