Muntele Athos, tărâm binecuvântat!

Dragii mei,
În acest articol voi continua de a vă împărtăşi din bucuria de a fi pelerin, mai ales că Bunul Dumnezeu a rânduit ca săptămâna trecută să mă aflu împreună cu un mic grup de pelerini într-un scurt periplu duhovnicesc în locuri cu adevărat pline de ozon duhovnicesc. Există multe locuri în lume binecuvântate de Dumnezeu, care transmit pace şi linişte, atunci când paşii pelerinilor se îndreaptă cu credinţă şi evlavie, însă în clasamentul locurilor duhovniceşti, Sfântul Munte Athos se găseşte la loc de cinste, fiind un tărâm blagoslovit de Dumnezeu, având ca Ocrotitoare pe Maica Domnului, loc unde liniştea şi pacea de care fiecare avem atâta nevoie sunt la ele acasă. Nu degeaba se numeşte Sfântul Munte, căci locul este plin de mănăstiri, schituri, chilii şi peşteri, unde monahii se roagă  neîncetat pentru ei şi pentru întreaga omenire. Athosul a fascinat din totdeauna prin modul de viaţă practicat de părinţii athoniţi. Dar mai întâi să vedem care este istoria acestui loc şi cum este organizat. Această comunitate are un statut autonom, care funcţionează în interiorul statului grec şi se bazează pe fundamente stabilite de vechea carte a Muntelui Athos numită „Tragos”, care de fapt este un manuscris, cu textul scris pe piele de ţap, de unde vine şi denumirea de Tragos, scris în anul 972 de către împăratul Ioan Tsimiskes, carte care reglementează modul de vieţuire al monahilor şi în general, reguli după care se organizează viaţa din mănăstirile athonite. Aceast Tipicon a apărut datorită faptului că unii monahi îmbrăţişau modul de viaţă foarte ascetic, trăind foarte simplu, în peşteri sau locuri foarte greu accesibile, o viaţă anahoretică, pustnicească, o viaţă foarte aspră, iar alţii sub conducerea lui Atanasie Athonitul, cel care a şi întemeiat prima Mănăstire, Marea Lavră, doreau să trăiască în comunitate, într-o ascultare deplină faţă de stareţ. Aşa au luat fiinţă rând pe rând toate cele 20 de Mănăstiri Mari, şi câteva Schituri, şi Chilii, unde sau adunat un număr foarte mare de anahoreţi (pustnici). Au rămas şi sihaştri care sunt răspândiţi în tot muntele, în special în jurul Atonului, al cărui vârf atinge 2000 de metri altitudine, sihaştri care duc o viaţă îngerească, iar unii dintre ei nu sunt văzuţi de nimeni. Dar să revin la organizarea Muntelui. Conducerea Sfântului Munte se numeşte Kinotita sau Sfânta Comunitate, formată din 20 de monahi, câte un reprezentant desemnat de  fiecare Mănăstire şi se schimbă în fiecare an. Statul grec are un reprezentant, un guvernator care exercită autoritatea guvernamentală, fiind responsabil cu ordinea publică şi cu securitatea şi care depinde de Ministerul Grec al Afacerilor Externe. Toate aceste autorităţi au sediul în capitala Sfântului Munte, numită Careia (Karyes). Am făcut acest scurt istoric al  Muntelui Athos şi pentru faptul că pentru foarte mulţi este o enigmă, un mister şi din dorinţa de a ne face o imagine, aceea ce înseamnă acest loc minunat, unde nu poţi ajunge oricum ci numai pe baza unui permis de intrare. Acum să vă povestesc în calitate de pelerin ceea ce am simţit şi trăit în puţinul timp petrecut pe Muntele Athos. Nici nu urci bine pe vaporul care transportă pelerinii de la Ouranopolis la Dafne (portul Sfântului Munte) că deja simţi bucuria şi pacea locului. Aşa se face că am reuşit să fim oaspeţi în câteva mănăstiri, începând cu Mănăstirea Rusicon sau Sfântul Pantelimon, loc unde poţi să te închini la Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon; poţi săruta Sfinte Moaşte ale Sfântului Pantelimon, Sfântul Siluan, Sfântul Evanghelist Luca şi multe altele. Apoi ne-am îndreptat către Mănăstirea Dochiariu unde tronează Icoana Maicii Domnului „Degrab Ascultătoare”, înaintea căreia rămâi fără cuvinte. Drumul nostru a continuat la Mănăstirea Xenofont care are hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Apoi, am ajuns la Mănăstirea Vatopedu, una din mănăstirile cele mai mari cu peste o sută de monahi. Această Mănăstire adăposteşte odoare, manuscrise şi cărţi vechi, Brâul Maicii Domnului, Sfinte moaşte şi Icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni: „Pantanassa” – icoana vindecatoare de cancer şi boli incurabile; „Izbăvitoarea de barbari”, – cea care a izbăvit mănăstirea de barbari; „Elaiovritissa” – „Izvorâtoarea de mir” – a izvorât ulei pe timpul foametei; „Ctitoriţa”, – această icoană a fost ascunsă de năvălirea păgânilor de un călugăr într-o groapă sub Sfânta Masa, cu o lumânare aprinsă în faţa ei, iar după 72 de ani a fost găsită icoana în acel loc, cu lumânarea încă arzând; „Junghiata” – a fost lovită de un diacon (era supărat pe bucătarul mănăstirii fiindcă nu a vrut să-i mai dea mâncare când a întârziat la masă) cu un cuţit şi imediat a curs sânge din icoană. Diaconul şi-a venit în fire şi şi-a dat seama de greşeală şi s-a rugat Maicii Domnului să-l ierte, iar după câţiva ani Maica Domnului l-a iertat, însă mâna care a lovit a rămas uscată, ca mărturie. Pelerinajul nostru a continuat la Chilia Sfântului Ipatie, unde vieţuiesc câţiva români sub conducerea Părintelui Stareţ Ignatie. Ca să ne putem folosi duhovniceşte, ne-am integrat în programul chiliei, participând la toate slujbele şi vă mărturisesc că nu este chiar uşor; slujba durează aproape toată noaptea şi se termină spre dimineaţă cu Sfânta Liturgie; însă după o noapte de rugăciune te simţi altfel, despovărat de grijile lumeşti şi cu voioşie în suflet. Mai departe, am sosit la Mănăstirea Iviron, unde se află Icoana Maicii Domnului „Portăriţa”. Am ajuns şi la Schitul Românesc Prodromu, care adăposteşte Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” şi despre care vă voi scrie într-un viitor articol mai pe larg. Ultima seară, am petrecut-o la Mănăstirea Sfântul Pavel care îşi sărbătorea unul din hramurile mănăstirii, cu slujbă de toată noaptea, timp în care am uitat de griji şi de probleme, de boală, de zbuciumul lumii mondene aşa încât ne-am fi dorit ca pelerinajul nostru să nu se termine. Acesta este Muntele Athos, un loc curat şi plin de mănăstiri, schituri, chilii şi peşteri sau colibe unde îşi duc traiul bărbaţi virtuoşi care se roagă nu numai pentru ei ci pentru lumea întreagă. Cea care îi protejează şi-i acoperă cu Sfântul Acoperământ, este Maica Domnului şi asta o simte orice pelerin care se închină în Munte. Sunt multe de vorbit dar mă opresc aici şi îndemn pe cei care vor să guste din trăirea ortodoxiei să meargă în pelerinaj la Sfântul Munte şi apoi mai stăm de vorbă… Până data viitoare, să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulng