Ion N. Socolescu, proiectul Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung. Desenul fațadei principale, 1892. Reproducere din revista „Analele arhitecturii”, anul III, nr.7-8, iulie-august 1892
Așezată la poalele dealului Flămânda, într-un cadru care îi pune în valoare silueta monumentală, clădirea Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung (astăzi Colegiu Național Pedagogic) reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii școlare românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Nu este doar sediul unei instituții de învățământ cu o istorie prestigioasă, ci expresia construită a unui program național: formarea învățătorilor care urmau să răspândească știința de carte în satele României.
Piatra fundamentală a construcției a fost așezată la 26 octombrie 1892, iar cursurile au început la 2 ianuarie 1896. Rezultatul a fost un vast ansamblu, cu o suprafață construită de 3.714 metri pătrați, amplasat pe un domeniu de peste 11 hectare.
Ion N. Socolescu și arhitectura unei instituții naționale
Autorul proiectului, arhitectul Ion N. Socolescu, ocupa un loc de prim-plan în viața profesională a epocii. Membru fondator al Societății Arhitecților Români, profesor și conducător al primei școli românești de arhitectură, el s-a numărat printre cei care au contribuit decisiv la organizarea profesiei de arhitect în România. A întemeiat și a condus revista „Analele arhitecturii și ale artelor cu care se leagă”, unde, în numerele 7-8 din iulie-august 1892, a publicat planurile viitoarei Școli Normale „Carol I” din Câmpulung.
În creația lui Socolescu se întâlnesc formația academică, gustul pentru monumentalitate și preocuparea pentru descoperirea unei expresii arhitecturale naționale. El nu copiază pur și simplu arhitectura tradițională, ci preia și reinterpretează elemente românești, asociindu-le unei organizări moderne, de factură occidentală. În acest sens, Școala Normală „Carol I” poate fi privită drept o construcție de tranziție: încă legată de eclectismul secolului al XIX-lea, dar anunțând prin anumite forme, proporții și ornamente viitoarea arhitectură neo-românească.
Ion N. Socolescu a înțeles că o școală destinată pregătirii învățătorilor trebuia să inspire, prin însăși înfățișarea ei, rigoare, demnitate și încredere în puterea educației. De aceea, clădirea nu are caracterul utilitar și anonim al unui internat oarecare. Ea este concepută ca un adevărat palat al învățământului, capabil să reprezinte statul și misiunea sa civilizatoare.
Planurile școlii: monumentalitate și ordine
Cele două planșe ale proiectului clădirii Școlii Normale „Carol I” realizate de Ion N. Socolescu, publicate în revista „Analele arhitecturii și ale artelor cu care se leagă”, reprezentând fațada principală a școlii și secțiunea ei longitudinală, permit înțelegerea concepției arhitectului. Fațada este riguros simetrică și organizată în jurul unui ax central puternic. Corpul intrării, ușor avansat, este flancat de două aripi lungi, încheiate prin pavilioane mai înalte. Această succesiune de volume împiedică monotonia unei fațade foarte întinse și conferă edificiului un ritm aproape ceremonial.
Corpul central concentrează elementele cu cea mai mare încărcătură simbolică: portalul monumental, balconul, ceasul și registrul decorativ superior. Intrarea în școală nu este doar un „gol” practicat în zid, ci un prag solemn între lumea exterioară și spațiul formării intelectuale. Deasupra ei, ceasul introduce ideea ordinii și a disciplinei, esențială pentru viața unei Școli Normale.
Secțiunea longitudinală a planșei arată că monumentalitatea exterioară corespunde unei organizări interioare atent gândite. Se disting spații cu înălțimi diferite, săli suprapuse, coridoare largi și, în extremitatea dreaptă, amfiteatrul cu dispunerea în trepte a locurilor. Planurile nivelurilor școlii, reproduse în paginile următoare ale revistei din 1892, completează imaginea: în jurul unei vaste „curți de onoare” sunt distribuite sălile de clasă, administrația, biblioteca, dormitoarele, infirmeria și celelalte încăperi necesare unei școli cu internat. Axa intrării conduce simbolic spre curtea interioară și spre amfiteatru, spațiul reuniunilor și al ceremoniilor colective.
Ion N. Socolescu (1856-1924), președinte al Societății Arhitecților Români, arhitectul Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung. Fotografie din fondul Bibliotecii Academiei Române
Arhitectura răspundea astfel unui program pedagogic complex. Învățământul, studiul individual, viața comunitară, igiena, odihna și festivitățile erau reunite într-un singur organism. Curtea asigura luminarea și aerisirea corpurilor, iar coridoarele ordonau circulația sutelor de elevi. Frumusețea clădirii nu este, așadar, independentă de funcționalitatea ei: provine tocmai din transformarea necesităților școlare într-o compoziție limpede și armonioasă.
Un șantier româno-italian
Conducerea lucrărilor i-a revenit antreprenorului italian Giovanni Batista Dreina, surprins în fotografia ceremoniei de așezare a pietrei fundamentale (26 octombrie 1892) alături de Take Ionescu, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, de autoritățile muscelene și de locuitorii orașului. Prezența antreprenorului se înscrie într-un fenomen mai larg: în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, numeroși zidari, pietrari și constructori italieni au venit în România, participând la ridicarea unor clădiri publice și particulare importante.
Nu s-a păstrat o listă completă a meșterilor care au lucrat la Școala Normală „Carol I”. Dincolo de numele lui Giovanni Batista Dreina, șantierul construcției școlii trebuie însă înțeles ca o operă colectivă, la care au contribuit lucrători italieni și meșteri români, inclusiv localnici: zidari, dulgheri, tâmplari, fierari, pietrari și zugravi. Ei au transformat planșele arhitectului Ion N. Socolescu într-o construcție de o remarcabilă precizie tehnică.
Măiestria execuției lucrărilor se observă în multiple elemente: în zidăria aparentă de cărămidă, în muchiile și ancadramentele deschise la culoare, în cornișele bogate, în consolele streașinii, în balustrade și în ornamente. Contrastul dintre roșul cărămizii și albul pietrei de Albești ori al tencuielii decorative conferă fațadelor o policromie sobră. Repetarea atentă a motivelor ornamentale demonstrează nu numai existența unui proiect riguros, ci și îndemânarea echipelor care l-au executat.
Influența italiană nu trebuie căutată neapărat într-un singur ornament, ci în disciplina șantierului și în calitatea lucrărilor de zidărie și finisaj. Meșterii români au adus, la rândul lor, cunoașterea materialelor și a tradițiilor constructive locale. Întâlnirea celor două experiențe explică atât robustețea edificiului, cât și rafinamentul detaliilor sale.
Frumusețea unui reper al Câmpulungului
Numeroasele fotografii realizate de-a lungul timpului cu clădirea impozantă a Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung dezvăluie modul în care construcția și-a câștigat treptat locul în peisajul orașului. O imagine din august 1894 realizată de Radu I. Negulici, prima dintre fotografiile care surprind clădirea școlii, o arată în plin șantier, ridicându-se aproape izolată sub dealul Flămânda, cu schelele încă pe ziduri. Cărțile poștale ilustrate de la începutul secolului al XX-lea prezintă școala deja drept unul dintre simbolurile Câmpulungului, alături de mănăstirea „Negru-Vodă”, bulevardul „Pardon” și vilele orașului. Așezarea pe un teren generos permite contemplarea întregii compoziții și îi sporește monumentalitatea.
Ion N. Socolescu, proiectul Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung. Secțiune longitudinală prin corpul principal, 1892. Reproducere din revista „Analele arhitecturii”, anul III, nr.7-8, iulie-august 1892
Privită frontal, clădirea Școlii Normale „Carol I” impresionează prin echilibrul dintre orizontalitatea aripilor și verticalele pavilioanelor. Ferestrele înalte, dispuse regulat, dau ritm fațadelor și luminează din plin interioarele. Fațadele curții interioare sunt mai puțin ceremoniale, dar păstrează aceeași grijă pentru proporție și detaliu. Curtea devine centrul interior al ansamblului, un loc în care arhitectura monumentală capătă o dimensiune cotidiană și umană.
Valoarea edificiului este în același timp istorică, urbanistică, artistică și memorială. Astăzi clădirea figurează ca monument de arhitectură de categoria A și face parte din situl urban protejat „Orașul istoric Câmpulung”. Dar adevărata sa însemnătate depășește clasificările oficiale. Școala Normală „Carol I” este mărturia unei epoci care considera educația o operă de construcție națională și care îi oferea un cadru pe măsura acestei misiuni.
Prin viziunea arhitectului Ion N. Socolescu, prin priceperea antreprenorului Giovanni Batista Dreina și prin munca meșterilor români și italieni, la Câmpulung s-a ridicat nu doar o școală, ci un monument al încrederii în cultură. După mai bine de un secol de la edificare, clădirea continuă să transmită aceeași idee: educația este una dintre formele cele mai durabile prin care o societate își proiectează viitorul.
Notă:
Dedic aceste rânduri profesorului Cezar Neacșu, strălucit absolvent al școlii, cel care mi-a sugerat ideea unui articol despre valoarea arhitecturală a clădirii Școlii Normale „Carol I”.