Din patrimoniul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, care funcţionează în Cetatea Făgăraşului, au ajuns la Câmpulung, la Secţia de Etnografie şi Artă Populară, piese de port popular unicat, într-o cromatică spectaculoasă. Modelele de ii, şurţuri, pieptare şi acoperăminte de cap – pomeselnicele, cum se numesc în zona Făgăraş – aduse de managerul Elena Băjenaru şi colegul său, George Faraon, şef de secţie la Muzeul Ţării Făgăraşului, încântă prin raritatea şi preţiozitatea lor. „Făgăraşul la voi…” este titulatura expoziţiei primite de musceleni cu inima deschisă, care va stârni interesul celor dornici să-şi umple privirea de frumos, asta şi datorită manierei interesante de prezentare. Oaspeţii au montat o casetă luminoasă cu informaţii utile vizitatorilor, despre Ţara Făgăraşului şi portul popular specific regiunii, iar fiecare încăpere, care găzduieşte costumele făgărăşene, conţine pe panouri descrierea lor în rezumat. Pe 2 octombrie 2025, a avut loc deschiderea evenimentului expoziţional „Făgăraşul la voi…”, iar muscelenilor nu le rămâne decât să vină şi ei în micul colţ de Făgăraş recreat în sălile bătrânei „Vile Ştefănescu”.
- Colaborarea dintre cele două muzee va continua cu „Făgăraşul la voi, Rucărul la noi”
Managerul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, dr. Elena Băjenaru, şi colegii săi muzeografi au adus în faţa vizitatorilor Secţiei de Etnografie şi Artă Populară şi a comunităţii câmpulungene un proiect expoziţional interesant, având în centru costumul popular din Ţara Făgăraşului, „care este extrem de variat cromatic şi ornamental, dar unitar ca structură morfologică.” Colecţia pe care secţia Muzeului Municipal o găzduieşte în intervalul octombrie – decembrie 2025 cuprinde zece costume populare, împreună cu câteva fotografii-document, cu ajutorul cărora este redată imaginea întocmai a costumului din vechime şi a purtătorului său, din 1910, până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. „Dincolo de frumuseţea şi eleganţa acestui costum popular, noi vrem să subliniem că el a fost purtat de toate categoriile de vârstă, în toate împrejurările. Costumul de femeie era purtat şi de tinere, şi de femei mai în vârstă, şi de femeile căsătorite, care, la noi, se numeau „borese”. Termenul vine de la boier. Ţara Făgăraşului fiind stăpânită până după a doua domnie a lui Vlad Ţepeş de domnii Ţării Româneşti, influenţa a fost mare. Şi în categoriile sociale: avem boieri, rumâni, vecini, iobagi, aceeaşi terminologie a celor două categorii sociale importante. Şi în costumele purtate de boresele noastre din Ţara Făgăraşului.”, a afirmat managerul Elena Băjenaru.
Oaspeţii au avut pe fundalul momentului de deschidere a expoziţiei un interior de casă ţărănească dintr-un sat reprezentativ, Drăguş, existent în Muzeul Ţării Făgăraşului şi recreat la Câmpulung cu ajutorul fotografiei. „Este un interior ţărănesc, care reuneşte cumva toate meşteşugurile existente în Ţara Făgăraşului, începând cu ţesutul, olăritul, lucrul lemnului şi pictatul icoanelor pe sticlă.”, a continuat aceasta.
Mulţumirile sale, pentru realizarea în parteneriat a expoziţiei de la Câmpulung, s-au îndreptat către Sanda Safta, care a ţinut legătura pe această temă cu muzeografii din Făgăraş. Colaborarea va continua cu un eveniment similar, organizat la cei care ne sunt în prezent musafiri, sub titulatura „Făgăraşul la voi, Rucărul la noi”. „Noi am venit, aşteptăm să veniţi şi dumneavoastră la noi.”, a lansat invitaţia managerul Elena Băjenaru.
George Faraon, şef de secţie la Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, mărturisea că „Făgăraşul la voi…” este pentru el, ca iniţiator, un proiect de suflet, pus la cale mai de mult, dar concretizat abia în acest an. „Noi, făgărăşenii, în general, ne simţim mai atraşi de cei de dincolo de munţi decât de cei de dincolo de Olt. Deşi faci doi paşi ca să treci Oltul. Dar făgărăşenii mergeau cu mai multă tragere de inimă şi cu sufletul către zona Ţării Româneşti. Spuneau: „Noi mergem în Ţară.” Aceea era ţara pentru noi.”, a împărtăşit acesta o remarcă personală.
Acesta a explicat şi termenul de „boreasă”, care provenea din „boiereasă”, soţia boierului. „Era cea care se ocupa de cele casnice: creşterea copiilor şi administrarea a tot ceea ce ţinea de gospodăria ţărănească.”, a arătat George Faraon.
- Costume minunate pe care sunt cusute sau ţesute „grădini” de flori în culori vibrante
Frumuseţea şi eleganţa costumului din Ţara Făgăraşului sunt date atât de liniile drepte utilizate în ornamentaţie, cât şi de materialele folosite. Portul care deschide expoziţia provine dintr-un sat aproape de munte. Este o feerie de culori vibrante: ia lucrată într-un albastru intens, iar şurţul, într-o explozie de nuanţe vii: roz puternic, mov, verde, întrerupte de negru.
Piesele din componenţa sa au fost descrise de dr. Elena Băjenaru: „În principal, materialele erau lucrate la războiul de ţesut. Era o pânză de bumbac pentru ciupag, aşa se numeşte partea de sus a iei, mânecile erau ţesute la război de cele mai multe ori, însă poalele iilor se realizau din pânză „mestecată”, adică o pânză ţesută la război dintr-un fir de cânepă şi unul de bumbac. Rezulta o pânză care conferea o rezistenţă foarte mare. O ie se purta câţiva ani. Se şi obţinea greu, dar se şi purta foarte mult. Peste ie şi poale se purta un şurţ, care iar diferă cromatic, dar şi ca motive decorative, de la sat la sat. Zona etnografică Ţara Făgăraşului are peste 60 de localităţi. Şurţul era lucrat tot la războiul de ţesut, de regulă, din bumbac şi arnici, iar la poale are un volan, care se numeşte, în zona noastră, fodori.” „Fodor” este şi denumirea pentru partea încreţită cu care se încheia mâneca, decorată pe margine cu o dantelă, care, în vechime, se numea „reţe”.
Amănuntele prezentate de Elena Băjenaru în cadrul vernisajului sunt dezvoltate pe panourile informative. „La ia cu fodori, ciupagul era din bumbac, iar poalele din pânză mestecată, adică pânză urzită cu un fir de bumbac şi unul de cânepă şi se compunea din două foi – una în faţă, alta în spate şi patru clini de câte o jumătate de foaie. Ornamentica acestor piese era simplă, dar, în acelaşi timp, elegantă. Motivele decorative se grupau la gura iei şi pe mânecă, „pui mari” aleşi în război. Pe piept, de o parte şi de alta a gurii, se înşirau vertical ornamente diferite, predominând cele geometrice. Mânecile se terminau cu fodori prinşi la capătul iei cu o brăţăruşă sau punticică. Mânecile s-au prins de ciupag cu „zbârciogi” pe umăr, ele devenind tot mai mult un obiect de împodobire, motivele geometrice sau florale fiind realizate într-o singură culoare sau bicromie, alese în război sau cusute cu mâna. Uneori, pe mâneci au fost cusute iniţialele purtătoarei sau anul când au fost confecţionate mânecile.”
- „Pieptarele erau confecţionate în aproape fiecare sat al Ţării Făgăraşului de către cojocari”
Următorul costum din expoziţie este din Rucărul de Făgăraş, aflat dincolo de Olt, unde influenţa săsească este ceva mai pregnantă. „Elementele decorative se concentrează la gât şi pe umor. Mânecile se numesc „mâneci întoarse”. Atunci când fata creştea, mâneca se putea extinde şi ia putea fi folosită o perioadă mai îndelungată. Şurţul are ca motive decorative vărguţe de culori mult mai închise.”, a precizat Elena Băjenaru. De data aceasta, gama de culori este restrânsă la bleumarin, grena şi verde.
Sala în care au fost concentrate cele mai multe piese de port făgărăşean a urmărit o evoluţie a acestora. „Cea mai veche ie, de pe la 1860-1910, când este perioada de dezvoltare maximă a portului popular din zonă, se desfăcea în faţă. Mânecile erau ţesute la război. După 1910-1920, „gura” ei se mută sus, dintr-un motiv foarte simplu: partea din faţă a devenit o zonă de etalare a motivelor decorative. De altfel, şi pieptarele, pe care le purtau în mod obligatoriu, erau create pentru a pune în evidenţă mânecile. Mânecile sunt bogat ornamentate la războiul de ţesut şi se încheie cu fodori, la fel ca şurţul. Aproape în fiecare sat din Ţara Făgăraşului existau cojocari, care făceau pieptare. Până la 1918, pieptarele sunt înfundate. Adică se desfac pe umăr şi sub braţ, iar după 1918, sub influenţa oraşului, pieptarele devin sparte în faţă, iar ornamentica se schimbă şi punctul de greutate (n.r. central) se mută pe cele două părţi.”, am aflat de la managerul muzeului din Făgăraş.
„Purtate în orice împrejurare, pieptarele erau înfundate, cu o mică despicătură în faţă şi patru buzunare. Ornamentele erau dispuse sub această mică tăietură, sub forma unui triunghi, ce atârna ca un pandantiv. De o parte şi alta a acestui motiv central erau aşezate câte două buzunare, unul deasupra celuilalt. Pe marginea de sus a buzunarelor de jos era cusut anul în care a fost lucrat pieptarul, precum şi numele cojocarului sau al comanditarului. Spaţiile ornamentale de la aceste piese s-au dezvoltat în strânsă legătură cu liniile croiului, dar, mai ales, cu vârsta purtătorului. Diferenţierile de vârstă la pieptare erau indicate prin întinderea câmpurilor ornamentale. Cu cât se înainta în vârstă, cu atât motivele ornamentale erau mai puţine. Motivele decorative difereau de la cojocar la cojocar, unele erau mai ample la nivelul buzunarelor, altele pe piept, în funcţie de priceperea cojocarului sau de gustul estetic al comanditarilor.”, sunt informaţiile suplimentare oferite publicului vizitator.
- Sobrul port de Sălişte, în alb şi negru, se generalizează în Ţara Făgăraşului după anul 1950
„După 1920, politica ASTRA în Transilvania conduce la modificarea portului popular divers, dar unitar, ajungându-se să se generalizeze, după 1950, portul de Sălişte, cu cretinţă faţă-spate negru, din postav, din pănură, laibărul negru ţesut şi ia cu vinişoare, lucrată la războiul de ţesut. Devine purtat de toată populaţia, în detrimentul industriei casnice ţărăneşti, în detrimentul minunatului port popular. În ultimii ani, s-a încercat o revigorare a acestui port diferit de la sat la sat, purtându-se cu diferite ocazii, la evenimente de Ziua Universală a Iei sau evenimente pe care le organizăm noi.”, a continuat prezentarea managerului Elena Băjenaru. Muzeul Ţara Făgăraşului derulează, în fiecare joi, la Cetate, o şezătoare, unde femeile participante îşi lucrează costumul popular.
„Peste poalele iilor se punea o cretinţă, de formă dreptunghiulară (din lână), peste care se purta şurţul întors, ţesut în război, de o certă valoare artistică prin rafinament cromatic în negru, roşu, albastru sau vânăt. Şurţul, ţesut în două iţe, avea urzeala din bumbac, iar băteala din arnici colorat – uneori şi aceasta era din bumbac. Ornamentaţia şurţului constă în vărgi verticale colorate, alternând cu motive geometrice alese în război. În primele decenii ale secolului trecut, femeile mai tinere adaugă şurţului fodori. Către sfârşitul primei jumătăţi a secolului trecut, ornamentele de pe şurţe primesc o nouă orientare: apar motive ornamentale florale mari, cu o cromatică puternică, străine de elementele ornamentale din trecut. Paralel cu şurţele, au început să fie purtate androcurile, confecţionate din postav de cumpărat, fără ornamente.”, sunt lămuriri care îi ajută pe cei care vor trece pragul expoziţiei să înţeleagă rolul exponatelor.
- Cea mai interesantă piesă a costumului de femeie a fost pomeselnicul, dispărut din vestimentaţie după Primul Război Mondial
În ultima încăpere, vizitatorii găsesc câteva piese de acoperământ de cap. „În Ţara Făgăraşului, acoperământul de cap este o piesă care se numeşte pomeselnic, ciudată, dar şi atrăgătoare, în acelaşi timp, care a dispărut după 1920, pentru că era foarte greu de purtat. Se purta indiferent de anotimp, şi vara, şi iarna, fie că mergeau la câmp, fie că erau acasă. Nu permitea o libertate de mişcare şi, atunci, a fost înlocuit cu acele cârpe de cap. Noi am etalat câteva pomeselnice în vitrină, însoţite de un fotodocument care ilustrează cum era împodobit capul.”, a continuat prezentarea Elenei Băjenaru.
„Din componenţa vechiului costum de femeie, cea mai interesantă piesă a fost, fără îndoială, pomeselnicul, care s-a purtat în aproape toate satele din zona Făgăraşului. Unic şi ancestral, ţesut în război, întotdeauna în trei iţe, din bumbac şi cu puţine elemente decorative, pomeselnicul se purta peste căiţa cu urechi sau reţe şi fruntar, înconjurând obrazul într-un cadru negru şi alb, de formă trapezoidală. Căiţa cu urechi era făcută din material negru înflorat cumpărat, ca şi fruntarul, care era o bentiţă lată de 7-8 cm, decorată cu mărgele. Lateral, la căiţă erau prinse două urechi din material negru încreţit manual. Pomeselnicul, piesă puţin ciudată şi bizară, va mai rămâne o perioadă ca piesă de ceremonie, la nuntă, pentru a marca intrarea în rândul femeilor căsătorite. Pomeselnicul se purta roată sau „peste cap”, fiind aranjat sub forma unui colac mare în jurul capului. La femeile mai în vârstă, pomeselnicul se trecea pe sub bărbie. La spate, capătul de deasupra se întindea cât era de lat, pentru a se vedea cât mai bine motivele decorative. Cu cât înaintau în vârstă, cu atât pomeselnicul este mai puţin împodobit. Acoperământul cu pomeselnic, original şi atrăgător ca înfăţişare, dar complicat şi, în bună măsură, stânjenitor, a dispărut după Primul Război Mondial. Astăzi, pomeselnicul se mai păstrează la câteva femei, dar nu mai este purtat.”
Potrivit acesteia, în Ţara Făgăraşului sunt câteva sate săseşti, în care îşi are originea „crâmpeiul” de port popular adus de oaspeţii muzeului câmpulungean. Costumul prezentat în această cameră provine din satul Felmer, întemeiat pe la 1200. „Portul populat este spectaculos: o ie cu un motiv decorativ iranian, „pomul vieţii”, laibăr şi şurţ, iar ce poartă pe umeri se numeşte „kirke mantel”. Este o pelerină de mers la biserică.”, a precizat Elena Băjenaru.
Un accesoriu spectaculos, o bijuterie în regulă, din argint aurit, era cordonul purtat dedesubtul laibărului. „Este lucrat de breasla argintarilor din Sibiu, foarte frumos şi atent realizat.”, a mai precizat aceasta.
Un foto-document din 1914 prezintă o familie emblematică pentru Ţara Făgăraşului, cu trei generaţii: bătrânii casei, fiii şi nepoţii, dintr-un sat de lângă Făgăraş. Asemenea, într-o altă imagine din 1915, în care apar tot trei generaţii imortalizate pentru totdeauna pe o bucată de hârtie: bunica, fiica şi nepoţii.
Magda BĂNCESCU