„Nu ştiu ce ne-om face cu animalele sălbatice.”, ni se plângea, de curând, primarul de la Poienarii de Muscel, Ion Banzea. În comuna de lângă Câmpulung, bătaia de cap este generată de numărul excesiv de mistreţi, din pricina cărora recoltele sătenilor reprezintă muncă în van. Trudeşte omul pe brânci, ca să-şi asigure cămara peste iarnă, iar, la vremea culesului, culege dacă mai ai ce! Porcii sălbatici le strică încontinuu grădinile poienărenilor, care, la momentul bilanţului, nu contabilizează decât pagube.
„Munceşti toată vara şi, într-o noapte, ţi-au dat tot peste cap! Sunt în toate pădurile de lângă noi. Chiar am rămas surprins, pentru că am o grădină către Apa Sărată, unde am găsit râmat. Nu se poate!, mi-am zis. A scăpat vreun porc de la o vecină. Am luat fiecare casă în parte şi n-avea de la cine să vină, căci lumea nu prea mai avea porci. M-am uitat mai atent… urmă serioasă! Are peste o sută de kilograme. Se vede după călcătură. Cred că e purcică, cu purcei după ea, că sunt şi urme micuţe. Strică! Dacă vin câte şapte-opt, ară! Te uiţi că bieţii bătrâni muncesc toată vara şi, într-o seară, pierd tot.”, s-a alăturat primarul Ion Banzea colegilor la uşa cărora localnicii fac potecă, pentru a-i reclama distrugerile cauzate de sălbăticiunile pădurii.
Nemulţumirile având la bază răscolirea proprietăţilor cetăţenilor provin din toată comuna, fiind înconjurată peste tot de pădure. „Partea de jos este Poienăreanca, unde pădurea se duce până la Mihăeşti. Pe partea cealaltă… Valea Pinii cu Dealul Pinii, după care începe Coasta Groşaniului. Sunt case numai la periferii, restul e pădure.”, descria primarul Ion Banzea cadrul propice al înmulţirii mistreţilor, care ar putea fi împuţinaţi dacă s-ar organiza vânători în zonă. „Şi să se facă o selecţie, a adăugat acesta. Să vâneze purcica, pentru că ea înmulţeşte atât de mult. Să ţină câteva exemplare pentru faună. Eu nu zic că nu sunt necesare, dar sunt prea mulţi. Dacă purcelele fată de două ori pe an, câte zece… ne-am pricopsit!”, este de înţeles de ce de culturile muscelenilor se alege praful.
Primarul de la Poienarii de Muscel trăgea nădejde ca, în contextul răspândirii pestei porcine, să se înteţească vânătorile de mistreţi, de la care s-ar fi întins boala. Nu doar mistreţii sunt capul răutăţilor, ci şi căprioarele, care atât de păguboase au ajuns, din cauza numărului şi a obiceiului de a distruge, încât oamenii nu mai simt plăcere la vederea lor. „Căprioarele nu mai sunt una, două, trei şi-ţi era drag când le vedeai pe undeva. Acum, mănâncă tot. Dacă au intrat într-o grădină în care ai fasole, nu rămâne nimic. Dacă dau de porumb, la fel. Sfeclă… plus că rod pomii. Primăvara, rup mugurii. Vezi câte şapte-opt, târlă!”, povestea mai-marele localităţii, unde oamenii, temători că ar putea fi pârâţi, în caz că îşi fac curaj să le rărească, le lasă să-şi facă damblaua.
Deocamdată, n-au ajuns la Primărie plângeri de pagube cauzate de urs. Şi nici n-a auzit pe cineva care să spună că a văzut ursul. S-au mai găsit unii care să interpreteze urme găsite în pădure ca fiind ale ursului, dar nu te poţi lua după ce i se pare unuia sau altuia. Însă, la urechile sale, după cum ne spunea primarul Banzea, n-au ajuns mărturii ale unor consăteni care să fi dat nas în nas cu ursul.