Un bătrân în vârstă de 88 de ani, din Câmpulung, are o poveste de viaţă impresionantă. Comuniştii i-au confiscat tot ce avea, s-a împrumutat ca să scoată casa de sub sechestru şi, în prezent, locuieşte cu chirie în propria casă. A muncit o viaţă întreagă, îngrijindu-se ca familiei să nu îi lipsească un acoperiş deasupra capului, iar acum copiii, se pare, i-au dat de înţeles că nu mai pot să îl ţină nici în camera în care locuieşte.
Comuniştii i-au confiscat şi casa, şi maşina
Nicolae Cârstea are 88 de ani şi, la această vârstă înaintată, este nevoit să plătească chirie în propria casă. Locuieşte modest, într-o cămăruţă construită de el în aceeaşi curte în care a ridicat din temelie şi casa pe care comuniştii i-au confiscat-o în anul 1970. Povestea sa de viaţă este impresionantă şi ne-a povestit-o cu lacrimi în ochi. Operat de cancer la vezică, bătrânul ne-a relatat cum a reuşit, cu trudă, să ridice clădirea în numai doi ani, cu materiale de la părinţi şi 20.000 de lei împrumutaţi de la CEC. La numai o săptămână de când s-a mutat, comuniştii au dat Legea 18 şi la uşa sa au apărut indivizii care i-au pus fel de fel de întrebări, referitoare la modul cum a construit casa, precum şi provenienţa banilor. „Au venit şi m-au întrebat cu ce am făcut casa. Le-am prezentat documente, autorizaţii, notă de materiale, de la părinţi, de ajutor, împrumutul de la CEC, dar ei nu au ţinut cont de nimic. Patru ani m-am judecat cu ei, dar degeaba. M-au plimbat peste tot. La pronunţare, s-a hotărât că se confiscă casa şi maşina. Atunci, au trecut în patrimoniul statului. Am rămas fără casă şi cu datorie la CEC. Am avut 20.000 de lei, împrumutul, şi încă 25.000 de lei, dobânda. Nu am mai putut să recuperez nimic.”, ne-a povestit Nicolae Cârstea. Confiscarea propriu-zisă a venit în anul 1974, atunci când hotărârea a fost definitivă.
Acum, stă în chirie la nepoţi. A trebuit să se împrumute de bani la fratele său, ca să scoată casa de sub sechestru, a vândut casa copiilor ca să plătească datoria şi a rămas în continuare cu împrumutul la CEC, pe care l-a plătit în 25 de ani. Cu toate acestea, stă în condiţii modeste, într-o cameră şi o bucătărie, încălzindu-se de la o butelie. „A trebuit să dau banii ca să o scot de sub sechestru. Eu nu îi aveam, dar m-am dus la fratele meu şi i-am cerut. Atunci, mi-am luat obligaţia că o să vând casa şi o să îi dau banii înapoi. Aşa s-a întâmplat. Casa am vândut-o copiilor. Eu nu am nimic acum, copiii mă ţin aici, dar mi-au spus că trebuie să plec, pentru că nu este casa mea. Eu îmi dau seama că se simt prost cu mine aici, eu sunt bătrân şi nu pot să îi mai ajut. Am o pensie de 400 de lei.”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi bătrânul. Acesta se simte şi după atâţia ani indignat de ce au putut să îi facă comuniştii care i-au luat tot ce avea. I-au ruinat viaţa fără un motiv întemeiat şi acest lucru nu îi dă pace nici acum. „Vreau să ştiu motivul pentru care mi-au luat tot. Eu nu am furat de la nimeni. Nu am făcut niciun rău. În ţara noastră este un banditism, pentru că mie nu mi-au spus de ce mi-au luat tot, nu mi-au arătat niciun act în care să fiu învinovăţit de ceva. De ce nu m-au arestat dacă am făcut ceva rău? Nu pot să concep nici acum de ce mi-au luat tot. Dacă spune cineva că am făcut vreun rău, să îmi aducă şi o probă. Nu am avut niciun viciu, doar că am muncit toată viaţa. Mi-au plăcut maşina şi motocicleta, fiarele. Sunt neîndreptăţit, mi-au luat tot.”, a încheiat bătrânul.
Plăteşte apa, curentul şi le dă şi 20 de lei nepoţilor, pentru că locuieşte în casa lor. Este operat de cancer la vezică şi mai are şi complicaţii la prostată. A lucrat la Casa de Cultură, dar l-au dat afară după ce a fost implicat în procesul cu statul. De atunci a lucrat cu ziua, ca meseriaş în construcţii, furând meserie de la tatăl său. A muncit toată viaţa pentru familie, iar acum nepoţii i-au spus că nu mai pot să îl ţină în casă. Soţia sa este paralizată şi locuieşte în cealaltă casă.