Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 203

2.Despre tainele unei vieţi abundente

Descurajarea

Când avem de-a face cu nedreptatea, cu nerecunoştinţa, cu lipsa de politeţe, cu obrăznicia chiar, lucruri care ţintesc să ne facă să încetăm activitatea sfântă, atunci e pusă la probă spiritualitatea noastră. Noi ne luăm ca paravan cititul Bibliei şi rugăciunea. Ne ocupăm, deci, numai de bucuria noastră, de pacea noastră cu Dumnezeu, adică nu vrem doar să-L vedem pe Domnul Isus Hristos luând chip în noi, ci vrem să realizăm pacea şi bucuria pe care le avem în El. Iată primul pas pe un drum greşit. Toate acestea sunt nişte efecte, dar noi vrem să facem din ele cauze. „Mă socot dator, zice Petru, să vă ţin treji prin înştiinţări şi să vă aduc aminte” ( 2 Petru 1.13). Este neplăcut să primeşti câteva ghionturi de la un astfel de sfătuitor cu o atât de bogată activitate duhovnicească. Viaţa activă şi activitatea duhovnicească nu sunt unul şi acelaşi lucru. Viaţa activă poate să fie un surogat pentru activitatea duhovnicească. Primejdia stă în faptul că ajungem să nu mai dorim eliberarea din această lenevire duhovnicească.

Lupta împotriva descurajării

Sunt lucruri anume rânduite ca să ne descurajeze. Lucruri care au în structura lor ceva asemănător cu moartea. Dacă vrei să-ţi faci evaluarea, trebuie să ţii seama şi de capacitatea de a te descuraja. Când vine Duhul Domnului, El nu ne dă vedenii. Ne porunceşte să facem cel mai obişnuit lucru pe care ni l-am putea închipui. Descurajarea ne-ar putea face să ne întoarcem privirea de la lucrurile obişnuite din viaţa de toate zilele, dar întotdeauna, când apare Domnul, avem inspiraţia să facem cele mai simple şi naturale lucruri, despre care niciodată nu ne-am fi putut închipui că ar avea de-a face cu cerul, că ar fi Dumnezeu în ele. Abia după ce le facem, băgăm de seamă că El este acolo. Inspiraţia care ne vine pe această cale este o iniţiativă împotriva descurajării. Trebuie să facem lucrul care ni se pare a fi cel mai natural, şi să-l facem prin Duhul. Dacă facem ceva să scăpăm de descurajare, nu reuşim decât s-o adâncim şi mai mult. Dacă însă, prin inspiraţie, Domnul ne face să simţim că trebuie făcut un anumit lucru şi noi îl facem, atunci descurajarea dispare. De îndată ce ne sculăm şi ascultăm, ajungem pe un înalt podiş spiritual. Dacă n-am ajunge niciodată descurajaţi, n-am fi nişte fiinţe vii. Orice fiinţă omenească este în stare să se descurajeze; altfel, n-ar avea capacitatea de a se avânta.

Întoarcerea la Dumnezeu nu-i serioasă, nu-i adevărată decât din momentul în care am văzut că s-a spulberat orice speranţă de a găsi un singur atom de credinţă, de încredere sau de bucurie în ceva care să-şi aibă izvorul în noi înşine. Să nu ne înşelăm asupra condiţiei cu care Duhul Sfânt vine să locuiască în noi. Trebuie neapărat să renunţăm la a porunci şi să învăţăm a asculta. În general, noi am vrea să posedăm puterea Duhului şi să ne folosim de ea după bunul nostru plac, în timp ce Dumnezeu înţelege, din contră, ca puterea divină să ne ia în stăpânire şi să se folosească de noi după cum vrea Duhul Sfânt. Să ne predăm puterii Lui pentru a fi conduşi de El, şi ea ne va fi dată, ea va veni să lucreze în noi şi prin noi. Nu vom putea primi puterea decât cu condiţia de a-I fi supuşi şi de a asculta de El fără rezerve. Lăsaţi Duhul Sfânt să domnească în voi! Păcatele credincioşilor sunt pedepsite şi pot aduce chiar moartea trupului, dar în nici un caz nu ating mântuirea. (Ex: 1 Corinteni 11.30-32; 1 Ioan 5.16; Iacov 5.14-16; Ioan 20.23; F.A. 10.43; 13.38-39; Galateni 2.7-8). Există în voi şi bine care vă bucură, şi rău care vă întristează; dar voi n-aţi cunoaşte nici pe unul, nici pe altul, dacă Dumnezeul luminii şi al dragostei n-ar locui în profunzimile Eului vostru. Nu căutaţi deci şi să nu credeţi că veţi găsi o cale care să ducă la Dumnezeu în afară de viaţa interioară, aşa cum o făuresc aceste două forţe veşnice şi creatoare: Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8.32). Slobozi de ce? De orbirea şi rătăcirea raţiunii fireşti, de forme, de doctrine, de opinii pe care ar vrea să vi le impună oamenii. A fi în adevăr înseamnă a fi acolo unde era primul om când a ieşit din mâinile lui Dumnezeu, curat, purtând chipul şi asemănarea Lui. Despre adevărul pe care l-a pierdut prin Cădere, omului nu i s-a mai putut vorbi decât prin tipuri şi umbre.  Legea era un voal, profeţiile un voal, Hristos răstignit tot un voal. A fi în adevăr, ceea ce echivalează cu a fi în Domnul Isus, înseamnă a da la o parte orice voal, a sfârşi cu toate aceste dispensaţiuni, care n-ar fi survenit dacă n-ar fi trebuit să se ajungă la o revelaţie spirituală, la o încarnare a lui Hristos în sufletul celui mântuit. Deci dacă recurgeţi la altcineva decât la Duhul, dacă alergaţi după o altă putere decât aceea a Duhului, dacă vreţi ca Isus Hristos să fie Mântuitorul vostru, altfel decât născându-Se spiritualiceşte în voi, veţi pierde avantajul harului şi al adevărului care au venit prin Domnul Isus Hristos şi nu veţi putea fi decât nişte iudei aflaţi sub Lege, sau nişte farisei plini de îndreptăţirea de sine.  

(continuare în numărul viitor) 

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Google Ad

<script data-ad-client="ca-pub-8980371399763499" async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script>

The most visited gambling websites in The UK