Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A doua încercare a proprietarului fostei centrale termice de la Flămânda de a obţine terenul viran pentru o magazie, o scară de incendiu şi un lift exterior

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 509

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_aprilie_2580_34.jpgSolicitarea doctorului Cornel Popa, deţinătorul fostei centrale termice de la Flămânda, care doreşte să primească terenul alăturat de la Primărie, reintră în dezbaterea Consiliului Local. În luna decembrie, medicul deţinător al unei afaceri medicale dezvoltate în imobilul cumpărat în 2008 a avut ghinionul ca cererea să-i fie inclusă pe ordinea de zi alături de două balcoane neautorizate. Proprietarii apartamentelor prevăzute cu extinderi ilegale s-au adresat primarului Elena Lasconi, în ideea de a le accepta să plătească chirie pentru terenul statului ocupat abuziv. Şefa Executivului a retras proiectele de hotărâri cu balcoane din dialogul aleşilor. „Sancţiunea” s-a extins la toate cererile care aveau ca obiect parcele din domeniul public, inclusiv la cea a doctorului Popa, care intenţionează să construiască pe terenul Primăriei o magazie, o scară de incendiu şi un lift exterior. Motivul declarat al amânării discuţiilor şi votului, la şedinţa din 29 decembrie 2020, l-a constituit refacerea regulamentului închirierilor şi concesiunilor din domeniul public, documentaţie care, deocamdată, n-a fost actualizată. 

Neavând sens să se blocheze la nesfârşit planurile clinicii medicale, după patru luni de amânare, materialul având ca obiect intenţiile doctorului Cornel Gheorghe Popa de completare a Cabinetului de Medicină de Familie cu câteva „accesorii” utile activităţii medicale este propus din nou la vot. În calitate de asociat unic şi administrator al firmei Veramed Vantheocor SRL, care „patronează” cabinetul aflat în contract cu C.A.S. Argeş, dr. Popa a depus, pe 11 noiembrie, o adresă la Primărie. Obiectul solicitării: concesionarea unei suprafeţe de 40 de metri pătraţi, aflată lângă fosta centrală termică din cartierul Flămânda, pe care acesta a cumpărat-o pe 19 noiembrie 2008. 

Terenul îi este necesar pentru ridicarea unei construcţii destinată depozitării de materiale medicale, pentru construirea unei scări de evacuare, în caz de incendiu, şi a unei scări de acces la etajul I şi mansardă, cu lift exterior. Intenţiile proprietarului imobilului din strada Pictor Nicolae Grigorescu, nr.8L, contramandate în luna decembrie, când documentaţia a fost retrasă din dezbaterea Consiliului, au revenit pe ordinea de zi a întâlnirii programate în această săptămână. Joi, 29 aprilie 2021, aleşilor li se cere să aprobe studiul de oportunitate privind concesiunea fără licitaţie publică a terenului dorit de deţinătorul clinicii medicale şi procedura propriu-zisă de concesionare în scopul precizat. Termenul propus este de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii.              

Pe 19 noiembrie 2008, Consiliul Local Câmpulung, reprezentat la acel moment de către primarul Călin Andrei, directorul economic Gheorghiţa Nestor şi juristul şef Iulian Nicolae, i-a vândut Cabinetului Medical Individual Dr.Popa Cornel Gheorghe, centrala termică din Flămânda, cu o suprafaţă de 121 metri pătraţi, împreună cu terenul aferent de 152 de metri pătraţi. Cumpărătorul a plătit pe imobilul achiziţionat de la Primărie în urmă cu 12 ani puţin peste 64.000 lei. Fosta centrală termică este un exemplu fericit de reuşită a acţiunii Primăriei, care nu numai că a încasat un ban pentru nişte clădiri părăginite, dar s-a ales cu un spaţiu readus la viaţă, reabilitat şi amenajat, util cetăţenilor prin serviciile oferite. M.B.

 

Google Ad

<script data-ad-client="ca-pub-8980371399763499" async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script>

The most visited gambling websites in The UK