Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Lucrările recepţionate în acest început de mandat: Piaţa Primăriei, podul de la Apa Sărată, de pe DN 73, străzile Ion Ţicăloiu şi Plăieşi

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 614

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Martie_2571_9.jpg“Nu doresc să mai recepţionez lucrări de proastă calitate!” Este confesiunea publică a primăriţei Elena Lasconi, din care înţelegem că, strânsă cu uşa, mai cu seamă că este forţată să lucreze cu acelaşi constructor de la Piaţa Primăriei, a luat în primire şi investiţii sub standardele de calitate asumate de executanţi. Tot ce a lăsat Liviu Ţâroiu nerecepţionat a trebuit preluat de urmaşă, obligată la compromisuri, deoarece cu firmele agreate de fostul primar va pune în operă investiţia Bulevardului „Pardon”. 

Lucrările recepţionate de Elena Lasconi au fost Piaţa Primăriei, podul de la Apa Sărată, de pe DN 73, străzile Ion Ţicăloiu şi Plăieşi. Ultima poziţionată în partea dreaptă de urcare spre Mărcuş, despre care primăriţa spunea că „este un pas înainte”. „Am recepţionat-o, n-am făcut atâtea nazuri la Plăieşi. M-a interesat foarte tare cele importante, Piaţa Primăriei, podul, pentru care am chemat experţi de la Bucureşti, ca să verifice. Lucrarea de la Piaţa Primăriei am amânat-o de două ori, ca să ajungem să fie civilizată. Mai există încă o lucrare, pe care o s-o fac publică în momentul în care mă voi duce să fac recepţia. Nu voi recepţiona niciodată acea lucrare, pentru că este de proastă calitate. Oamenii trebuie să înţeleagă că, dacă lucrează pe banii câmpulungenilor, trebuie să fie de calitate.”, a adăugat aceasta.

Întrucât am adus vorba despre străzi, agenda administraţiei conţine asfaltări şi reabilitări de artere municipale, pentru care, momentan, se lucrează la documentaţie. Reabilitarea străzilor „putem s-o facem pe P.N.R.R. (n.r. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), în condiţiile în care o să prindem străzi nu doar pentru asfaltare, ci pentru a schimba ce este pe dedesubt, apă, canal, etc.”

Şoseaua de centură constituie cel mai îndrăzneţ deziderat în domeniul infrastructurii rutiere. Joi, 18 martie 2021, Elena Lasconi a purtat o discuţie cu ministrul Transporturilor, pentru a ceda şoseaua de centură C.N.A.I.R. şi a încerca să se organizeze încă o licitaţie pentru porţiunea care trece prin Câmpulung, cu o lungime de 11,5 kilometri. „Este foarte scumpă. Nu ne ajută cu nimic faptul că această şosea de centură este la noi.”, spunea aceasta. M.B.

 

Google Ad

<script data-ad-client="ca-pub-8980371399763499" async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script>

The most visited gambling websites in The UK