Gheorghe Tattarescu – Flămânda sau Mărculeşti văzută dinspre miazăzi, 1860. Muzeul Naţional de Artă al României – Bucureşti, cabinetul de Desene şi Gravuri
În cele trei judeţe, Tattarescu a realizat 36 de desene, în majoritate peisaje, care aveau în centru monumente istorice. Desenele au vizat schitul Mărculeşti – Flămânda şi clopotniţa mânăstirii Negru-Vodă din Câmpulung, cetatea lui Vlad Ţepeş de la Căpăţâneni, ruinele bisericii Sân-Nicoară și biserica episcopală din Curtea de Argeş, mănăstirea Cozia și schitul Cornetu de pe malul Oltului.
Printre obiectele desenate de Gheorghe Tattarescu se numără pocalul dăruit de Matei Basarab mânăstirii Negru-Vodă din Câmpulung, cerceii şi salba Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş ori icoana şi potirul de la acelaşi lăcaş. Totodată, Tattarescu a realizat şi portretele ctitorilor unor biserici: Mircea cel Bătrân şi fiul acestuia, Mihail, Neagoe Basarab, Radu Negru şi Doamna Ana, Radu de la Afumaţi şi Doamna Ruxandra, Matei Basarab etc.
- Schitul Mărculeşti – Flămânda descris de C. D. Aricescu şi Théodore Margot
Ajuns la Câmpulung, Gheorghe Tattarescu şi-a ales două obiective principale: mănăstirea Câmpulung (numită astăzi Negru-Vodă) și schitul Mărculeşti – Flămânda. Despre acest schit tocmai scrisese, cu doar patru ani înainte, C. D. Aricescu în al doilea volum al monografiei „Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României” (1855-1856). Capitolul consacrat schitului este redactat într-o notă romantică, specifică perioadei în care autorul scria:
Să ne urcăm la Flămânda, de unde Câmpulungul are o vedere încântătoare; şi pe când urcăm dealul acesta, repaosându-ne din când în când, subt arborii fructiferi ce-i acopere sânul graţios, ca un păr blond umerii unei cochete, să cercetăm istoria acestei coline romantice, tripedul musei poetice şi istorice.
Astă movilă, coronată de o bisericuţă de stilul grec, ce pare o cetate de apărare a Câmpulungului, are doi naşi: pe Negru-Vodă, fondatorul Câmpulungului, şi pe Hagi Marcu Rosset, fondatorul schitului acestuia; acela o numi Flămânda; acesta, schitul Mărculeşti. Flămânda intră în domeniul tradiţiei, Mărculeşti, în domeniul istoriei; tradiţia, cu toate astea, a predominat şi colina noastră conservă şi azi numele de Flămânda.
Gheorghe Tattarescu – Flămânda văzută după râu, partea miazăzi. Câmpulung-Muscel, 1860. Muzeul Naţional de Artă al României – Bucureşti, cabinetul de Desene şi Gravuri
Tot în această epocă, francezul Théodore Margot ne lăsa în volumul „O viatorie în cele șaptesprezece districte ale României” (1859) prima descriere pe care un călător străin o face schitului Mărculești – Flămânda:
Măţău este un frumos deal acoperit ca plăcute ogrăzi, sădite de arbori roditori ce dau tot felul de fructe minunate şi mai cu seamă prea gustoase. Acest deal se întinde peste toată partea cea orientală a oraşului Câmpulung, dincolo de gârla sau râul ce trece pe lângă el. Acolo se vede şi o frumoasă mănăstire, numită Flămânda. Această mănăstire are o minunată privire şi domină tot oraşul şi o parte din ţinut, este ocolită de grădini desfătătoare, cu avute ogrăzi şi livezi înflorite. Aproape se află un ecou care repetă de mai multe ori sunetele vocei. Mai sus se începe Muscelul ce-şi dă numirea districtului.
Mai târziu, Ioan Răuțescu va sintetiza în volumul „Câmpulung-Mușcel. Monografie istorică” (1943) informaţiile despre schitul Mărculești – Flămânda oferite în premieră de C. D. Aricescu:
Se arată aici (în „Istoria Câmpulungului”, n.n.) că orăşenii câmpulungeni aveau obiceiul de a ieşi în ziua de Înălţarea Domnului pe dealul Flămânda din partea de răsărit a oraşului. De la această înălţime se poate vedea foarte bine tot oraşul. Preoţii făceau aci sfeştanie, se dădea masă celor săraci şi apoi se ospătau boierii şi neguţătorii. În 1764 ispravnicul Rosset a hotărât să ridice o biserică pe acest deal. Locul a fost donat de jupâneasa Anastasia Gogu. Construcţia a durat un an şi-n 1765 biserica a fost târnosită chiar în ziua de Înălţare. La facerea bisericii a ajutat şi egumenul de atunci al mănăstirii, Dositei arhimandrit, precum şi alţi orăşeni. Locul pe care a fost construită se numea „Coasta Vlaicului”, iar biserica a fost numită „Schitul Mărculeşti”, după numele tatălui ctitorului întemeietor.
- Schitul Mărculeşti – Flămânda în desenele lui Gheorghe Tattarescu
Două dintre desenele lui Gheorghe Tattarescu, incluse de acesta în „Albumul naţional” din 1860 aflat astăzi la Muzeul Naţional de Artă al României din București, cabinetul de Desene și Gravuri, prezintă schitul Mărculești – Flămânda văzut de la distanţă, cu toată panorama înconjurătoare. Pe planşe se disting clar explicaţiile pictorului: „Flămânda văzută după râu, partea miazăzi. Câmpulung-Muscel. G. M. Tattarescu, 1860″ și „Flămânda sau Mărculeşti văzută dinspre miazăzi. G. M. Tattarescu, 1860″.
Gheorghe Tattarescu – Dumitrache Hagi Marcu, biv-vel pahar[nic], în urmă spătar, zis Rosset, ctitor la Flămânda, fondată 1765. Hrisovul lui Emanuil RossetVv.; Zamfira, soţia d[umnea]lui, 1860. Muzeul Național de Artă al României – București, cabinetul de Desene și Gravuri
În studiul „Schitul Mărculeşti – Flămânda în Albumul național al pictorului Gheorghe Tattarescu” (1943), arhitectul Horia Teodoru remarca despre al doilea desen că este unul dintre cele mai frumoase din întregul album, arătându-ni-se schitul cu toate clădirile lui şi întregul deal Flămânda „cu grădini desfătătoare, cu avute ogrăzi şi livezi înflorite”, după cum îl descrie Théodore Margot, călătorul francez contemporan cu Tattarescu.
În cercetarea sa, Horia Teodoru observă în continuare: „Incinta ne apare în formă de dreptunghi îngust şi destul de alungit, după cum permitea platoul restrâns din vârful dealului. Pe latura Vest se găsea clopotniţa pătrată şi destul de joasă. În mod neobişnuit intrarea nu se afla sub clopotniţă, care nu are nicio deschidere spre exterior, ci pe o mică poartă dreptunghiulară, aşezată în zidul de incintă, la stânga clopotniţei”.
Celelalte două desene ale lui Tattarescu cu schitul Mărculeşti – Flămânda îi înfăţişează pe ctitorii bisericii: în unul dintre desene îi vedem (de la stânga) pe Dumitrache Hagi Marcu şi pe soţia lui, Zamfira, iar în celălalt pe ceilalţi trei ctitori: arhimandritul Dositei, biv-vel clucerul Apostol şi Safta, jupâneasa acestuia.
Gheorghe Tattarescu – Dositei Arh[imandrit] – nastavnic S[fin]tei monastiri Dolgopol, fost îngrijitor, ctitor, fiind ajutor şi îndemnător la acest schit Mărculeşti sau Flămânda, 1765, Muscel; Apostol, biv-vel clucer, fost îngrijitor, ctitor; Safta, jupâneasa d[umnea]lui, 1860. Muzeul Național de Artă al României
Desenele din „Albumul naţional” al lui Gheorghe Tattarescu nu au avut şansa să fie cunoscute de marele public, aşa cum în epocă s-a întâmplat cu desenele lui Carol Isler, litografiate de Dimitrie Pappasoglu, sau cu acuarelele şi uleiurile lui Henric Trenk, copiate de el însuşi şi legate într-un volum ce s-a păstrat la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Albumul cu desenele unicat ale lui Tattarescu a rămas în păstrarea autorului, fără a intra în circuit cultural.
August Strixner – Gheorghe Tattarescu, acuarelă/hârtie, 25,2x18cm, semnat dreapta jos, în creion negru „Aug. Strixner”, nedatat, Muzeul Municipiului București – Muzeul Gheorghe Tattarescu
Realizate în anul 1860, cele patru desene ale lui Gheorghe Tattarescu reprezentând schitul Mărculești-Flămânda au, dincolo de frumuseţea lor, o mare valoare documentară, pentru că ne înfăţişează – cu doar 13 ani înainte de a fi dărâmată – vechea construcţie din 1765 a bisericii. Cu zidurile fisurate iremediabil, schitul va fi demolat în 1873, când pe acest loc va începe construcţia unei noi biserici.