Arhitectul Ruxandra Nemţeanu, membră a echipei care a proiectat restaurarea Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, în urmă cu 22 de ani, a fost, de curând, invitata organizatorilor evenimentului „Mai aproape de patrimoniu”, Fundaţia „Acasă în Muscel”, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Argeş. Acţiunea a marcat finalul „Lunii Arhitecturii” şi al proiectului CulturAct, derulat cu fonduri PNRR. Ruxandra Nemţeanu şi-a propus să parcurgă, împreună cu publicul care i-a vizionat prezentarea la Vila Vlădescu, istoria recentă a clădirii, mai precis perioada renovării prin intermediul unui proiect gestionat dezamăgitor de Ministerul Culturii şi nefinalizat în cei 21 de ani trecuţi de la debutul lucrării de reabilitare a frumosului monument istoric.
- Arhitectul autor al clădirii Hospelului Comunal, fosta Primărie, actuala Casă de Cultură „Tudor Muşatescu”, avea 26 de ani când a executat proiectul
Expunerea distinsei invitate a Câmpulungului a debutat cu persoana arhitectului autor al proiectului de construcţie a Hospelului Comunal, fosta Primărie, actuala Casă de Cultură „Tudor Muşatescu”, în urmă cu 118 ani. „Ea a fost construită în 1906, cu ajutorul arhitectului Constantin N. Simionescu. Acesta a absolvit Facultatea de Arhitectură în 1902, aşadar, era foarte tânăr când a realizat această clădire într-un oraş care avea semne legate de o arhitectură deosebită. Şi Ion Mincu a avut o oarecare contribuţie în această zonă. Era un spirit între a propune o arhitectură nouă în stilul Art Deco sau Art Nouveau şi cel clasicizant academic francez.”, relata arhitectul Ruxandra Nemţeanu.
Constantin N. Simionescu a absolvit printre primii Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, denumită pe atunci Şcoala de Arhitectură. Clădirea a servit ca Primărie a Câmpulungului, care avea statut de capitală de judeţ. Antrepriza lucrării a asigurat-o Teodor C. Rigman, din Craiova, care s-a bazat pe mulţi meşteri italieni, mărturie fiind documentele legate de pietrarii care au lucrat la Câmpulung. Ruxandra Nemţeanu a inserat în prezentarea sa fişa de înregistrare la Ordinul Arhitecţilor de atunci – Societatea Arhitecţilor – a arhitectului Constantin N. Simionescu. Născut la Piteşti, în 1876, acesta a lucrat cu mulţi arhitecţi, cel mai probabil, la început de carieră, fiind şi în echipa lui Ion Mincu.
- La zece ani, Ruxandra Nemţeanu a venit la Câmpulung, la o practică de arhitectură, alături de studenţi
Prezentarea proiectului de restaurare a Palatului Culturii – Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” s-a dorit ca un model de bune practici în recondiţionarea unei clădiri cu statut de monument istoric. Intenţia de bună practică, pe care a avut-o toată lumea, după cum spunea invitata evenimentului, s-a poticnit, însă, în chestiunea juridică a proprietăţii „combinate”. „Intenţiile cu bune practici au fost abordate de toată lumea, dar şi partea de proprietate ne-a dat foarte multe bătăi de cap.”, afirma aceasta.
Pentru a-şi introduce ascultătorii în atmosfera câmpulungeană, Ruxandra Nemţeanu a povestit prima amintire despre Câmpulung, care datează din vremea copilăriei. „Întotdeauna, mi-a făcut plăcere să vin aici. Nu vă ascund că, atunci când aveam zece ani, am fost la o practică de arhitectură cu studenţii, eu fiind copil. Şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de Câmpulung, în care am petrecut o lună, alături de studenţii care făceau relevee, acuarele, desene.”, a rememorat arhitecta un episod din copilăria sa.
- Din cauza fondurilor limitate, în 2001 s-a decis ca turnul să nu fie reconstruit
Cum a intrat în proiectul de restaurare din anul 2002? „Eram o tânără arhitectă, alături de alţi colegi la fel de tineri. În 2001, această clădire a avut şansa sau neşansa, mai bine zis, să fie inclusă în Planul Naţional de Restaurare al Ministerului Culturii. Atunci, avea două instituţii, una de cercetare şi alta de execuţie. O.N.M.I. se numea (n.r. Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice). În apropierea împlinirii a 100 de ani – anul 2006 -, s-a considerat necesar a fi consolidată şi restaurată, mai ales că a existat întotdeauna frica seismului.”, a precizat Ruxandra Nemţeanu.
Iniţial, clădirea a fost prevăzută cu un turn prăbuşit la cutremurul din 1940. „Din păcate, în 2001, când s-a relansat aşa-zisa restaurare, s-a decis, având în vedere fondurile foarte limitate, să nu fie reconstruit.”, a afirmat aceasta. „Dacă ne uităm la planul clădirii, este clar că tânărul arhitect a fost sensibil la indicaţiile primarului de atunci, pentru că este o conformare destul de nefericită pentru o clădire conformată seismic. Are două aripi foarte lungi, care vin în cascadă şi se tot micşorează spre spate, şi un nucleu foarte puternic în faţă. Deci a contat şi acest lucru şi probabil că şi acel turn excentric, la cutremurul din ’40, şi-a spus cuvântul.”, a continuat arhitecta.
- „A fost foarte greu de intervenit cu consolidarea, pentru că proprietarul refuza în mod continuu să facă această consolidare”
Licitaţia pentru proiectare a fost în 2001-2002. După etapa de proiectare, a urmat execuţia. „Încă exista acel amfiteatru care, ulterior, a fost desfiinţat, devenind parcaj. Spatele, din păcate, tot în părăsire a rămas, spre deosebire de faţadă. Dintr-o mare bunăvoinţă, s-a făcut repede faţada principală, ca să poată fi „prezentabilă” la un anumit eveniment. S-a pornit cu acel proiect şi a început consolidarea, plus anumite zone ale clădirii. Piatra de la soclu, spre exemplu, a fost restaurată cu specialişti, chiar dacă nu erau la acel moment atestaţi. Ordinul de atestare a apărut după 2008. Dar erau cunoscute persoanele care trebuiau să lucreze, fiind specialişti şi având o şcolarizare. Nu se făcea chiar încercare pe un monument de grupa A. De la început a fost de nivel naţional.”, a afirmat aceasta.
Partea spre spatele imobilului era din ce în ce mai degradată, pentru că, într-o perioadă a existenţei sale, a fost folosită şi ca şcoală. Funcţionalitatea de bibliotecă s-a menţinut până în prezent. „Execuţia a început foarte greu, dar momentul execuţiei a dus la vânzarea aripii din partea dreaptă de la parter. În perioada respectivă, a fost un lucru care a creat nişte probleme foarte grele, pentru că proprietarul… Nu ştiu cum s-a făcut această vânzare, nici nu vreau să ştiu, dar a fost foarte greu de intervenit cu consolidarea, pentru că refuza în mod continuu să facă această consolidare. Până la urmă, a fost oarecum convins ca să facă acest lucru. Din păcate, nu şi la finisaje, nu şi la instalaţii total. Toată aripa de la parter a rămas cumva în urmă faţă de restul.”, a mai spus Ruxandra Nemţeanu.
- „Ministerul Culturii, între timp, uitase de clădire, uitase că s-au dus cei 100 de ani de comemorare”
Începuse atunci desenul pe calculator, cu ajutorul programelor specifice. „Era la interferenţa între a face proiectele de mână şi pe calculator. Execuţia s-a oprit la nivelul consolidării, cu anumite finisaje, în special, faţada principală.”, a continuat relatarea Ruxandrei Nemţeanu.
Ce s-a mai întâmplat? S-a întâmplat ca expertiza şi proiectul să aibă o limită de timp, din cauza anilor trecuţi, care au triplat durata iniţială. „Totuşi, din fericire, consolidarea era făcută, rămâneau faţadele, cele laterale şi spatele, plus ceea ce rămăsese neatacat. S-a făcut repede un proiect pentru aceste zone şi pentru interior – instalaţiile erau deja realizate – şi ghinionul a fost că, dacă nu există recepţia făcută la clădirea totală, nu poţi să pui în funcţiune echipamentele, pentru că pierzi garanţiile. Probabil că sunt deja depăşite şi moral, şi tehnic, în subsolul acestei instituţii. Bunele practici au vrut să-şi dovedească prezenţa, dar, din păcate, aici este şi un rol al administraţiei, nu numai al administraţiei locale, ci şi al administraţiei centrale, fiind sub egida Ministerului Culturii, care, între timp, uitase de clădire, uitase că s-au dus cei 100 de ani de comemorare. De aceea vă spun: există un tandem de empatie între proprietarul care rămâne, totuşi, mai mult, într-o clădire şi administraţie. Şi faptul că şi unul, şi altul au de suferit. Această reglare între părerile unora sau altora ar trebui mult mai bine gestionată şi mai cu blândeţe.”, a precizat arhitecta.
„În 2016, împreună cu I.N.P., am revenit şi trebuia să pună iar în discuţie finalizarea acestei clădiri. Şi nu s-a putut, pentru că era acel domn proprietar. Ministerul Culturii nu mai avea voie să dea, prin P.N.R. (n.r. Planul Naţional de Restaurare) bani publici pentru particulari. Între timp, s-a mai reglat acest lucru. Dar, atunci, am venit, am vizitat… mulţumim, n-avem ce face!”, sunt alte amănunte oferite de aceasta.
- „A fost o luptă întreagă de a nu schimba aceste ferestre, care sunt minunate, cu unele noi”
S-a realizat, aşadar, reproiectarea, cel puţin, la nivelul faţadelor. „Avem o arhitectură care, aş spune, după ’90, ar fi fost foarte mult criticată, pentru că este o arhitectură în special de ferestre… avem o multitudine. A fost o luptă întreagă de a nu schimba aceste ferestre, care sunt minunate, cu unele noi. Exista atunci „hai repede cu geamul termoizolant”! Şi de ce să avem două rânduri de ferestre, că e mai bine cu unul?! A fost o întreagă preocupare.”, a adăugat aceasta.
În privinţa consolidării, arhitectul Ruxandra Nemţeanu şi arhitectul şef al municipiului, Mădălina Zăgărin, au păreri diferite. Ruxandra Nemţeanu a precizat că imobilul este consolidat, în timp ce Mădălina Zăgărin susţine că: „Are stâlpi, fără să existe grinzi sau centuri sau are grinzi şi centuri fără să existe stâlpi.” Mădălina Zăgărin a fost în clădire în momentul realizării unei expertize recente de către un specialist de la Bucureşti, cu scanner, cu dezvelire, iar părerea sa este că operaţiunea de consolidare s-a realizat defectuos. „Este Rs II (n.r. risc seismic II) şi trebuie consolidată. Rs II pentru un monument consolidat de curând este rău. Trebuie adusă măcar în Rs III dacă vrem să aibă funcţii publice. Eu vă spun că modul în care s-a realizat este extrem de defectuos, fără nicio logică.”, este opinia Mădălinei Zăgărin.
„Eu nu spun că execuţia a fost grozavă. N-a fost grozavă. Dar, de bine, de rău, s-au făcut nişte consolidări. Ca să intervii asupra unei case pe care ai consolidat-o în anul 2012, ca s-o consolidezi din nou, aproape că nu mai ai niciun fel de restaurare. Eu de asta vă trag atenţia. De foarte multe ori, intervenim şi reintervenim pe aceeaşi clădire, pentru că a avut o istorie lungă a aşa-zisei consolidări. Şi s-ar putea ca, la un moment dat, să fie mult mai blândă încercarea de a reconsolida, pentru că ajungi să ai numai betoane. Este foarte simplu să spui: nu ţine, s-a făcut prost, nu s-a făcut nimic. Chinuiţi clădirea! Mare atenţie!”, a replicat Ruxandra Nemţeanu, cu recomandarea lansată angajatelor Primăriei Câmpulung de a lua legătura cu I.N.P., pentru a consulta proiectul de restaurare, inclusiv a discuta cu oamenii care au venit la Câmpulung pentru a controla lucrarea.
- „Din când în când, chiar dacă nu mai aveam obiectul muncii, acest proiect, eu reveneam ca la “locul crimei”. Te simţi, totuşi, vinovat”
Arhitectul Ruxandra Nemţeanu a dezvăluit o parte dintre intervenţiile unui proiect care trebuia să pună în valoare monumentul istoric. „În afara acelor „sâmburi” de beton armat, am avut grijă ca planşeele de lemn existente să nu fie îndepărtate, să rămână. Şi pentru că exista scara principală… dacă, în acel moment, puneai ceva pe deasupra grinzilor de lemn şi făceai o treaptă mai mică, se distrugea, practic, această cursivitate între scara principală, care este deosebită, şi planşeele respective. S-a optat pentru soluţia cu acele benzi metalice, care să solidarizeze în plan orizontal toate acele grinzi de lemn, în aşa fel încât să nu ridice nivelul de călcare. Pentru coloanele din dreptul zonei cu turnul care s-a prăbuşit, neavând o decoraţie, ci o tencuială obişnuită, s-a optat pentru o fretare minimală în rosturile de cărămidă. Atunci, încă existau meşteri în cadrul firmei. Nu discut despre faptul că acei meşteri au fost aduşi când trebuia, când nu trebuia, dar mai era o mână de lucru calificată. Spre deosebire de momentul actual, când este o tragedie. Ştiau să intervină, ştiau să introducă în rosturile de cărămidă nişte armătură, în aşa fel încât să nu iasă în afara gabaritului acestor stâlpi. S-a ajuns la acelaşi nivel de călcare pe care l-a avut iniţial, tocmai să nu-l ridice şi să nu facă o treaptă minimă sau ceva care să nu poată fi cursiv faţă de scara monumentală. Anumite zone care erau cu profile metalice s-au întărit la pilaştrii respectivi. Proiectul a avut grijă să fie totul în aşa fel încât să nu stricăm absolut nimic. Mai mult au stricat, de fapt, administraţiile şi faptul că s-a lungit aşa de mult, că n-a fost o etapă după etapă, ci cu întreruperi şi sincope.”, a relatat Ruxandra Nemţeanu.
Aceasta a arătat imagini şi cu starea proastă a coloanelor şi a bazei coloanelor de la intrare. „După excesul de realizare a faţadei, totuşi, s-au restaurat şi s-au integrat în zonele în care erau tot felul de lacune şi eroziuni, care au fost completate de către sculptor. Anii care erau sus s-au refăcut. Aceasta a fost una dintre durerile mari, pentru că decoraţiile s-au refăcut din ipsos şi s-au revopsit. S-a schimbat toată învelitoarea – ceea ce a fost foarte bine – cu ţigla care era asemănătoare. Partea din spate a rămas în continuare neatacată ca finisaje. În momentul în care am început acea patologie a faţadelor, am realizat că decoraţiile erau făcute cu smalţ. Erau smălţuite, dar, din păcate, a fost un smalţ ca de cahle de sobă, care nu a rezistat foarte bine la exterior. Atunci când s-a revenit cu proiectul, am evaluat, în mod special, ce înseamnă înlocuirea lor cu piese smălţuite şi nu cu stucatură şi nu cu pictarea şi colorarea lor. Mozaicurile s-au păstrat, noroc că nu s-au atacat la acel moment, pentru că, probabil, primeau o frumoasă finisare cu piatră sau altceva. Am ţinut morţiş să rămână. În mod normal, toate acoperişurile foarte înalte tind să fie făcute mansardabile. Nu s-a umblat la structură, doar, pur şi simplu, s-a înlocuit o piesă care era în defect. Pentru că era o diferenţă din cauza sălii de întrunire: tavanul era mult mai sus faţă de celelalte săli. Este o casă în cascade, care are planşee în cascade. Atunci s-a optat pentru nişte grinzi, care să ajute zona de planşeu la nivelul acoperişului. Aici, eu şi arhitecţii eram foarte supăraţi, pentru că n-am avut altă posibilitate. Într-adevăr, nu exista, pentru că ar fi însemnat să desfacem tot acoperişul. Vă daţi seama ce însemna dacă n-am fost în stare să terminăm faţadele! Dar învelitoarea a fost refăcută şi a fost, totuşi, un lucru foarte bun, pentru că erau infiltraţii suficient de multe şi de mari.”, povestea Ruxandra Nemţeanu.
Ea a mai rămas o vreme conectată la starea post-renovare, chiar dacă proiectul se oprise. „Din când în când, chiar dacă nu mai aveam obiectul muncii, acest proiect, eu reveneam ca la „locul crimei”. Te simţi, totuşi, vinovat.”, mărturisea Ruxandra Nemţeanu la finalul prezentării sale, care a ridicat nivelul unui eveniment pe care îl dorim repetat în oraşul nostru.
Magda BĂNCESCU