Foto: Nicolae Th. Ştefănescu – Albumul “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
La aproape 20 de ani distanţă de construcţia primului bloc din Câmpulung, cel de pe strada Constantin Brâncoveanu, edificat în 1958, se contura cartierul Grui, nevoia de locuinţe fiind impusă de apariţia unei fabrici în această parte a oraşului. În 1978, a început construcţia Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice, în jurul căruia s-a născut cel mai nou cartier de blocuri, moment din istoria Câmpulungului care a pus punct imaginii idilice descrise în lucrările despre trecutul aşezării noastre. În fotografiile vremii, Gruiul apare ca un platou propice plimbărilor – pe jos, fireşte -, pentru relaxare şi panorama splendidă a împrejurimilor dominate de culmile împădurite care protejau oraşul. Albumele păstrate de profesoara Cristina Nicula de la tatăl său, istoricul Flaminiu Mârtzu, un cronicar al timpurilor sale şi în imagini, nu doar în cuvinte, dar şi fotografiile lui Nicolae Th. Ştefănescu ne ajută să avem imaginea locului nealterat de industrie şi de sistematizarea urbană, care a făcut atât de mult rău centrului, de pildă. Gruiul apărea ca o câmpie întinsă de la poalele Măgurii, până la hotarul cu Mărcuşul.
- „Blocurile din dealul Gruiului au înghiţit, efectiv, una dintre cele mai frumoase zone verzi ale oraşului”
Progresul în viziunea comunistă a însemnat construcţia de blocuri, atât în centru, cât şi în cartierele înconjurătoare, un atentat la farmecul oraşului istoric cu priză la lumea bună din afara Câmpulungului. Dauna cea mai severă a fost produsă asupra centrului, dar au avut de suferit şi periferiile. Gruiul, de pildă. Adriana Stroe şi Aurelian Stroe scriau în lucrarea lor intitulată „Câmpulung-Muscel – un oraş ameninţat”, că „blocurile din dealul Gruiului au înghiţit, efectiv, una dintre cele mai frumoase zone verzi ale oraşului.”
Foto: Nicolae Th. Ştefănescu – Albumul “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
Înainte de a relata despre trecerea Gruiului de la un spaţiu de agrement, sălbatic, ce-i drept, la zonă industrializată şi urbanizată după concepţia comunistă, vom puncta reperele temporale ale apariţiei cartierelor de blocuri în Câmpulung. În 1958, după cum precizam la începutul articolului, este construit primul bloc din oraş, cel din spatele fostei Poşte din centru. A fost urmat de blocul din zona fostei Prefecturi Muscel şi de cel de lângă Vila Paul. În 1964, au fost date în exploatare blocurile din Piaţa Primăriei, care aveau şi magazine la parter. Între 1965 şi 1970, este construit cartierul de blocuri Vişoi I, urmat de Vişoi II, în anul 1973, şi Vişoi III, în 1979. Vişoi II cuprindea blocuri de confort III şi IV. În 1971, au fost date în folosinţă blocurile ridicate pe terenul de sub Dealul Flămânda, cartierul luând numele străzii Pictor Nicolae Grigorescu. În vorbirea curentă, câmpulungenii îi spun cartierului „Flămânda”, denumirea dealului, cu biserica şi cimitirul, fiind mai puternică decât cea a străzii.
Amenajarea cartierului Grui a fost în legătură cu apariţia Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice, care a determinat începerea unui nou cvartal pe platoul de la înălţimea oraşului. Se întâmpla în 1978, când a debutat procesul de sistematizare urbană a Gruiului, care a durat zece ani.
Ultimele blocuri construite în Câmpulung, în perioada comunistă, în intervalul 1981-1989, au fost cele din centru, care flanchează clădirea Primăriei.
- Între cele două războaie mondiale, în Grui, piloţi renumiţi ai României făceau zboruri de agrement cu localnicii
Foto: Colecţia prof. Cristina Nicula
Cu ajutorul fotografiilor realizate în urmă cu 90 de ani de Flaminiu Mârtzu, al celor realizate acum 80 de ani de Nicolae Th. Ştefănescu şi al mărturiilor scrise, reuşim să reconstituim în mintea noastră imaginea Gruiului de dinaintea planurilor de urbanizare a unei zone naturale. În „Lumini muscelene”, medicul chirurg şi memorialistul Dumitru Baciu descria frumuseţea Gruiului: „De aici (n.r. de la Vila Drăghiceanu), şoseaua îşi încetează urcuşul şi se îndreaptă uşor şi liniştit, fără grabă, pe platoul Gruiului, unde se înfăţişează una dintre cele mai largi şi măreţe panorame, aşa cum o descria un pasionat turist, îndrăgostit de frumuseţile munţilor Muscelului, profesorul I. Nicolaescu Bughianu: „Spre miazănoapte, diadema uriaşă a vârfurilor, care se ridică stăpânitoare din noianul de vârfuri mai scunde, făurind Câmpulungului cel mai strălucit cadru ce se poate închipui pentru cel mai frumos tablou din cuprinsul munţilor noştri (…). În stânga se ridică în toată măreţia sa regele vârfurilor din Muscel, masivul grandios cu cele trei vârfuri ale Iezerului. În fund, mai în spate, se înalţă Păpuşa, cea spintecată de ponoare, ca un şold de bou, iar spre miazănoapte se profilează pe albastrul cerului trei pietre uriaşe, sure ca nişte căpăţâni de zahăr, cu vârfurile ciuntite; în dosul lor, închizând orizontul şi prelungindu-se spre Sud, Leaota faţă în faţă cu Iezerul.”
Foto: Nicolae Th. Ştefănescu – Albumul “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
Pe întinsul platoului semănat cu muşuroaie şi păşuni, cu peste 40 de ani în urmă (n.r. cartea a apărut în 1980), entuziaşti ai aviaţiei ca Stere Stavarache şi Aurel Bălăşanu, se străduiau să dezvolte la câmpulungeni pasiunea zborului. Aşa, de pildă, în ziarul local „Orizontul”, se putea citi că, la 27 iulie 1934, cinci avioane Messerschmidt, pilotate de comandorul Mişu Pantazi, cpt. Gherasim Petre, cpt. Max Manolescu, slt. Ivanovici şi adj. Evghenovici, au efectuat demonstraţii de virtuozitate aviatică, iar la urmă au efectuat zboruri de agrement cu cei mai îndrăzneţi dintre spectatori. Printre aceştia, alături de localnici se afla şi ziaristul Alexandru Sahia.
Aici a rămas doar amintirea acelor „senzaţionale” mitinguri aviatice, ca şi a renumiţilor zburători, aflaţi printre aşii aviaţiei româneşti din perioada dintre cele două războaie mondiale. În schimb, pe locul rezervat păşunilor, se construieşte în zilele noastre Fabrica de fibre textile sintetice.”, scria Dumitru Baciu despre schimbarea prin care trecea Gruiul în momentul în care aşternea pe hârtie aceste rânduri.
- Gruiul, o câmpie întinsă de la poalele Măgurii, până la hotarul cu Mărcuşul. Exista pe platou un aerodrom rudimentar
Foto: Colecţia prof. Cristina Nicula
În trecut, îşi amintea profesorul Şerban Nicolescu într-una dintre puţinele scrieri lăsate despre oamenii, locurile şi evenimentele cărora le-a fost martor, o pădure de stejari acoperea platoul Gruiului. Numele pe care dealul dinspre vestul oraşului l-a purtat din timpuri străvechi. Dispariţia pădurii a fost cauzată – scrie acesta – de nevoile de construcţii şi de încălzire ale orăşenilor şi sătenilor din Bughea. Nu s-au atins de terenul care, din vechime, a fost stăpânit de Obştea Moşnenilor Negru Vodă, fiind izlazul pentru păşunatul vitelor lor.
„Gruiul apărea ca o câmpie întinsă de la poalele Măgurii, până la hotarul cu Mărcuşul. Pe platoul Grui exista şi un aerodrom, rudimentar, unde aterizau avioane mici, sanitare, biplane şi I.A.R.-uri. Covorul de iarbă din timpul verii, precum şi albul imaculat al zăpezii pe timpul iernii, te făceau să te simţi în altă lume. Nu se auzea de noţiunea de poluare.”, scria Şerban Nicolescu.
Pământul Gruiului, preponderent argilos, a servit la fabricarea cărămizii şi, mai târziu, a teracotei, precizează acesta. „În ultimii 150 de ani, aici s-a fabricat cărămida pentru construcţiile din oraş şi localităţile din jur. Cărămidăriile creşteau ca număr şi se perfecţionau. Cea mai mare şi mai modernă fabrică de cărămidă presată a fost cea a lui Luigi Baise.”, a adăugat acesta.
Foto: Nicolae Th. Ştefănescu – Albumul “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
Confirmă faptul că solul Gruiului a fost folosit pentru cărămidă, încă din perioada anilor 1840, şi autorii lucrării „Câmpulung-Muscel. Ieri şi azi”, I. Hurdubeţiu, Flaminiu Mârtzu, N. Nicolaescu, Gheorghe Pârnuţă şi Ilie Stănculescu.
- Companiile Regimentului 30 Dorobanţi foloseau terenul Gruiului pentru instrucţie şi aplicaţii
În primele decenii de după 1900, au apărut casele. Cei cinci autori ai lucrării menţionate mai înainte scriu că: „În perioada 1918-1944, oraşul Câmpulung s-a îmbogăţit cu câteva noi cartiere de locuinţe. Astfel, pe platoul Gruiului s-au ridicat case ale ostaşilor demobilizaţi.”
Foto: Nicolae Th. Ştefănescu – Albumul “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
Gruiul a oferit şi spaţiul necesar instrucţiei militare. „Treptat, au început să se îndrepte pe acest teren companiile Regimentului 30 Dorobanţi, pentru instrucţie şi aplicaţii. Pe terenurile de instrucţie, ostaşii executau locaşuri de tragere, tranşee, şanţuri de comunicaţie, poligoane de tragere. În perioada 1940-1945, Gruiul era zilnic câmp de luptă artificial. Zgomotul armelor automate, exploziile grenadelor şi ale armamentului greu nu mai impresionau pe nimeni. La tot pasul se vedeau soldaţi de toate vârstele în uniforme militare. Platoul Grui s-a numit în acea vreme şi „Golgota” Câmpulungului. Instrucţia care se făcea aici nu era totdeauna corespunzătoare unui război care cerea o tehnică superioară. Erau frecvente cazurile de comportament inuman al instructorilor faţă de recruţi, aşa-zisa „căprărie”.”, consemna Şerban Nicolescu. Armata a folosit cartierul pentru instrucţie mult timp după momentele descrise de acesta, în întreaga perioadă de dinainte de ’89.
Regimul comunist a schimbat complet peisajul. „Adevăraţii proprietari, moşnenii, sunt deposedaţi de terenurile lor, astfel că apar ca ciupercile după ploaie ateliere, fabrici, balastiere, magazii, şantiere. Partea centrală a Gruiului a fost luată abuziv de către Staţia Experimentală Bilceşti, care a cultivat-o cu coacăzi, închizând astfel o parte din drumurile de acces tradiţionale dintre oraş şi cele două Bughii. Astăzi, această plantaţie nu mai există. Au rămas doar muşuroaiele.”, era regretul acestuia cauzat de transformarea nedorită a unui spaţiu liniştit al oraşului.
Foto: Colecţia lui Gheorghe Chiţa
După apariţia blocurilor şi a activităţii industriale, forfota a ţinut cât a ţinut Melana, o fabrică a cărei existenţă a fost întrecută până şi de cea a unui butic. N-a dus-o nici până la vârsta majoratului, lăsând în urma sa cartierul a cărui raţiune de a fi „încropit” a fost această industrie „îngropată” rapid în primii ani după revoluţie.
Magda BĂNCESCU