„Anii 1984-1985 au marcat sfârşitul unei clădiri solide şi bine lucrate. Ea a fost cea mai mare clădire din oraş demolată şi cea mai mare „victimă” a procesului de sistematizare din Câmpulung. Bubuiturile exploziilor, care au durat zile în şir, provocate de zecile de kilograme de trotil folosite ca să distrugă planşeele din beton armat, au fost auzite în tot oraşul. Acestea erau ultimele dangăte de clopot, semn de adio pentru o clădire dispărută în plină maturitate. Din ea n-a mai rămas nicio urmă. Un nou peisaj urban s-a ridicat în acel loc. Timpurile şi oamenii au fost cei care au decis soarta clădirii…” Amintirile îi aparţin profesorului Şerban Nicolescu, a cărui memorie ar fi putut genera zeci de lucrări despre Câmpulungul de altădată. Nu s-a întâmplat aşa, dar câteva secvenţe din trecutul Câmpulungului, pe care le-a trăit pe viu, au fost salvate de la uitare, fiind cuprinse între copertele unei cărţulii modeste din punct de vedere al numărului de relatări conţinute, raportat la cât de multe amănunte ştia Şerban Nicolescu. Acest eveniment nefericit produs în numele „transformărilor revoluţionare” ale comunismului şi-l amintesc, cu siguranţă, majoritatea câmpulungenilor de vârsta a doua şi a treia, care au fost martorii desfiinţării unei clădiri trainice, solide, amplasată în centrul Câmpulungului. Când s-a decis dărâmarea ei, nu avea decât 55 de ani.
- Clădirea, care era ieşită mai în faţă, a fost demolată pentru a „aerisi” spaţiul din jurul Primăriei
Sistematizarea oraşului, derulată pe parcursul anilor ’60-’70, operaţiune în timpul căreia au apărut cartierele de blocuri, n-avea cum să ocolească centrul. Motivaţia au constituit-o existenţa unor clădiri nealiniate – cum era Gimnaziul Comercial, care era ieşit mai în faţă prin comparaţie cu clădirea Muzeului Câmpulung, lângă care se afla -, trotuarele înguste şi lipsa spaţiului în jurul Primăriei. Pentru amenajarea Pieţei Primăriei şi construcţia blocului numit ironic „Blocul Rechinilor” au fost sacrificate două construcţii cu o arhitectură potrivită centrului istoric şi doi arbori: fosta Şcoală Comercială „Carol al II-lea”, casa avocatului Chelcea şi doi stejari uriaşi multiseculari, aşa cum este stejarul de lângă Policlinică.
Sursa foto: sanuuitam.blogspot.com – romania-de-altadata-campulung-muscel. Foto: Al. Mendrea, 1969
„Demolarea clădirii de interes public a sensibilizat pe mulţi dintre locuitorii urbei. Datorită amplasării sale, construcţia era ieşită puţin în stradă faţă de aliniamentul clădirilor vecine, fapt ce împiedica planul de sistematizare. Au existat vii discuţii pe această temă, fiindcă era o clădire solidă, cu o arhitectură impunătoare.”, scria profesorul Şerban Nicolescu.
- În primul an, Şcoala Comercială Elementară a funcţionat într-o clasă la „Dinicu Golescu”, apoi Primăria a mutat-o în clădirea Cazărmii Pompierilor
Istoria Gimnaziului Comercial, ca instituţie de învăţământ, nu ca sediu, a început în anul 1911, când a început să funcţioneze, doar cu o clasă formată din 33 de băieţi, găzduită de Gimnaziul „Dinicu Golescu”. Preotul Ioan Răuţescu scria în „Câmpulung-Muscel. Monografie istorică” că, la începuturile sale, purta numele „Şcoala Comercială Elementară”. În anul următor, 1912-1913, a fost înfiinţată şi a doua clasă. Primăria i-a repartizat un spaţiu în localul Pompierilor, din centrul Câmpulungului, o construcţie generoasă, situată pe actualul amplasament al Băncii Comerciale. În Cazarma Pompierilor a funcţionat această şcoală comercială până în anul 1930, când s-a mutat în localul propriu.
Sursa foto: Colecţia Gheorghe Chiţa
Funcţionarea şcolii a avut o întrerupere în intervalul 1916-1918, deoarece profesorii au fost mobilizaţi pe front. S-a redeschis în 1918, însă cu un număr mic de elevi, 34, împărţiţi în trei clase. „Timp de zece ani, până în 1928, conducerea şcolii a avut-o profesorul I. Niţulescu, care s-a străduit mult pentru construirea noului local. La această şcoală, frecventată numai de elevi români – cu drept cuvânt se poate numi „cea mai românească şcoală comercială din ţară” -, s-a înfiinţat, la 15 octombrie 1929, şi o şcoală comercială superioară, care a fost, însă, desfiinţată la sfârşitul anului şcolar 1934-1935, din cauza dificultăţilor bugetare.”, consemnează cea de-a treia monografie a Câmpulungului.
În anul 1935, legea de organizare a învăţământului comercial, apărută la acel moment, a transformat Şcoala Comercială Elementară în Gimnaziu Comercial. Instituţia funcţiona, în urmă cu 89 de ani, cu patru clase, având peste 140 de elevi. Din 1935, până în anul 1948, şcoala a purtat numele Gimnaziul Comercial „Carol al II-lea”.
- Gimnaziul Comercial a avut un local propriu abia din anul 1930, când a fost construită clădirea din centru
Ioan Răuţescu povesteşte în monografia sa cum a fost construit imobilul din centrul Câmpulungului, pus la pământ 55 de ani mai târziu. „Localul cel nou, în care funcţionează acum şcoala (n.r. 1943, anul apariţiei monografiei), a fost construit în anul 1930 cu fonduri adunate de Comitetul Şcolar din taxele elevilor şi cu ajutoarele acordate de Camera de Comerţ din Piteşti. Planul construcţiei a fost făcut de arhitectul Gh. Sachelarie şi antrepriza lucrării a fost încredinţată inginerului G. Petrini. Locul pe care s-a făcut construcţia a fost cumpărat tot de Camera de Comerţ din Piteşti, cu 1.036.000 lei, de la doctorul I. Nanu-Muscel. Localul a costat aproape 5 milioane, dintre care aproape 2 milioane le adunase şcoala, iar restul a fost completat tot de Camera de Comerţ din Piteşti.”
Sursa foto: Colecţia Gheorghe Chiţa
Clădirea proiectată cu un singur etaj avea 14 încăperi, dintre care patru aveau destinaţia de clase. Restul serveau cancelariilor, laboratoarelor, amfiteatrului ş.a.m.d. Finanţatorul, Camera de Comerţ din Piteşti, beneficia de două spaţii în imobil. Potrivit „Anuarului Gimnaziului Comercial de Băieţi „Carol al II-lea” din Câmpulung Muscel, pe 1911-1937”, întocmit de D. Tudor, „din dispoziţiunile Ministerului, s-a înfiinţat aici, în 1936, o cooperativă şcolară, care a dat frumoase rezultate. Biblioteca şcolii posedă un însemnat număr de cărţi. Se împrumută acasă, săptămânal, cărţi elevilor, care-şi completează şi pe această cale cunoştinţele.”
- În 1952, încetează activitatea gimnaziului
Ne întoarcem la cunoştinţele profesorului Şerban Nicolescu, potrivit căruia sălile de clasă, laboratorul, cele două cancelarii, biblioteca şi sala de sport erau la parter şi etaj, iar la subsol a fost amenajată cantina cu o bucătărie şi trei săli de mese.
În 1948 – menţionează acelaşi autor – în construcţia centrală, poziţionată lângă Muzeu, Administraţia Financiară în acele timpuri, funcţiona Şcoala Tehnică de Administraţie Economică Mixtă, provenită din Gimnaziul Comercial „Carol al II-lea”, pe fondul reformei învăţământului din acel an. „Şi tot atunci se înfiinţează Şcoala Medie Tehnică de Cărbune, prima fiind în lichidare. În anul 1955, se desfiinţează şi aceasta, anii terminali fiind asimilaţi în noua unitate şcolară: Grupul Şcolar Minier care, în 1959, se comasează cu Şcoala Profesională de Ucenici, formând Grupul Şcolar IMS, ulterior IMM.”
Şcoala Tehnică de Administraţie Economică Mixtă a avut activitate până în anul 1952. Din 1950, anii I şi II au fost transferaţi la Şcoala Medie Tehnică de Cărbune, iar anii III şi IV au mai avut cursuri până în 1952, când îşi încheie activitatea gimnaziul câmpulungean.
Şerban Nicolescu mai scrie că, după anul 1966, clădirea din centru a găzduit internatul Liceului Chimic şi cantina acestei unităţi. „Nu pot trece cu vederea că această clădire a funcţionat ca spital de răniţi, între anii 1941-1945, şi în curtea sa au existat, până târziu, cabinele de baie şi tranşeele adăpost.”, menţiona profesorul din ale cărui rânduri se simte o mâhnire profundă pentru dărâmarea imobilului în care s-au şcolit, în cele cinci decenii şi jumătate de existenţă, atâţia tineri, majoritatea provenind de la ţară.
„Cea mai mare parte dintre aceştia proveneau din familii modeste, dar interesate de viitorul copiilor lor. Absolvenţii acestei şcoli (gimnaziu, şcoală profesională sau şcoală tehnică) au devenit contabili, funcţionari, gestionari, economişti, chiar funcţionari superiori, care au deservit întreaga zonă a Muscelului, dar şi alte judeţe. Cei care au rămas în viaţă dintre aceştia îşi amintesc cu nostalgie despre anii de şcoală, despre profesorii lor şi despre cunoştinţele dobândite în această şcoală.”, nota profesorul Nicolescu, transmiţând un regret evident pentru desfiinţarea unei construcţii de şcoală trecută în istorie.