Ziua Culturii Naționale, sărbătorită pe 15 ianuarie, a fost marcată prin diverse manifestări în județul Argeș. Printre acestea s-a numărat și evenimentul artistic de joi, 11 ianuarie 2024, de la Centrul Cultural Pitești, în cadrul căruia au avut loc o dezbatere și o expoziție de costume populare din Muscel, sub genericul „Povestea costumului popular”. În cadrul evenimentului, Mariana Claudia Filipescu l-a avut ca invitat pe cel mai mare colecționar de port popular din zona Muscelului, Ionuț Fintoiu, un tânăr de doar 34 de ani, pasionat de salvarea portului popular. Acesta deține un număr impresionant de costume, toate autentice, de peste 100 de ani. Cel mai vechi datează din anul 1900, chiar din comuna sa natală, Rucăr, un costum femeiesc, de doliu, complet negru. În viitor, Ionuț Fintoiu are mai multe proiecte, inclusiv pe plan muzical, fiind interpret de muzică populară. În anii studenției, a făcut parte din Grupul folcloric „Zavaidoc” din Pitești, condus de profesorul Valentin Grigorescu, cel care „a pus umărul” la ceea ce Ionuț Fintoiu este astăzi, după cum mărturisea acesta.
- Cum a început pasiunea pentru portul popular a lui Ionuţ Fintoiu
Ionuț Fintoiu s-a născut la Rucăr, o zonă frumoasă, de munte, o zonă „plină de pitoresc, de frumos, de tradiție și de oameni și locuri frumoase”, după cum îi place acestuia să descrie meleagurile natale. Copilăria lui Ionuț Fintoiu a fost ca a oricărui copil născut în perioada anilor 1990, „ca la ţară, cu multă muncă, dar şi şcoală.”
După terminarea liceului, Ionuț Fintoiu a urmat, la scurtă vreme, cursurile Facultății din Pitești, unde a prins drag de portul popular muscelean. „Pasiunea pentru costumul popular cred că a existat dintotdeauna, doar că a fost nevoie de cineva care să pună punctul pe i. În timpul facultăţii, profesorul meu de Filosofie de la acea vreme mi-a cerut un costum, să-l analizeze. Am mers acasă şi am cerut un costum de la bunica mea, o munteancă foarte hotărâtă şi determinată, care mi-a spus că nu se poate, cu gândul că nu o să mi-l mai înapoieze. A trebuit să mă repliez rapid, am cumpărat un costum de la cineva, i l-am adus profesorului, l-a examinat, apoi mi l-a dat înapoi. Şi aşa a început povestea colecţiei.”, relatează Ionuț Fintoiu.
La început, prinzând drag de portul popular, Ionuț Fintoiu povestea cum mergea „din poartă-n poartă” pentru a întreba pe oricine avea costume populare care nu le mai erau de trebuință. După trecerea anilor, „au început costumele să vină la mine!”, menționa Ionuț Fintoiu, iar la scurt timp, după ce a realizat prima sa colecție, a început să organizeze, la Dâmbovicioara, expoziții mici, prin care a oferit oportunitatea și posibilitatea turiștilor de a viziona și chiar îmbrăca un costum popular autentic din zona Muscelului. Una dintre cele mai interesante piese din colecția lui Ionuț Fintoiu este cea pe care, potrivit acestuia, a cumpărat-o de la o persoană care o folosea pentru a-i servi animalului de companie, un câine care dormea pe ia de culoare mov. După cum a relatat Ionuț Fintoiu, culoarea mov nu este foarte rară, ci este o culoare etalon pentru zona Muscelului: „Muscelul are culoarea mov. Hainele Înaltpreasfinţitului, cele de sărbătoare, sunt de culoare mov.”
Pe 15 februarie 2024, acesta plănuiește să găzduiască o expoziție care va avea loc în Spania, la Madrid, apoi se va duce mai departe, la Bruxelles. În toamna anului 2024, costumele lui Ionuț Fintoiu vor poposi la Câmpulung, pentru o perioadă mai îndelungată, în cadrul Secției de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung. Pe plan profesional, acesta lucrează în cadrul Spitalului de Urgență Alexandria, în încercarea de a-i ajuta pe cei bolnavi.
- Costumele populare se purtau în funcţie de vârstă şi de statutul social al fiecăruia
Colecționarul a povestit și despre cum se purtau costumele populare, în funcție de vârstă și de statutul social. Spre exemplu, „în perioada adolescenţei, purtăm culori deschise, culori vii, care sunt în ton cu sufletul nostru, cu starea de puritate, precum roşu, verde, turcoaz, culori deschise, fără motive geometrice stilizate. Trecem spre perioada căsătoriei. Până în anul 1850, costumul de mireasă era costumul roşu. Odată cu modernismul, bineînţeles, am trecut la alb sau crem. Costumele sunt făcute din bumbac, care este ulterior vopsit sau revopsit, până ajunge la nuanţa pe care noi o căutăm. Trecem spre perioada de după căsătorie când, la fel, purtăm culori tot deschise, precum albastru, din nou, roşu, grena, cărămiziu, culori care să ne ducă cu gândul la un statut de femeie măritată. Ultimul costum purtat de o femeie în timpul vieţii este cu ie ţesută şi fotă aleasă. Fota poate să fie cu lână sau nu. Toate fotele sunt ţesute. Costumele din nordul Muscelului nu se cos, sunt doar ţesute. Ca element distinctiv, în momentul în care se căsătoresc, femeile îşi aşează pe cap marama. Niciodată nu se aşează marama înainte de căsătorie. Marama reprezintă legământul şi trecerea de la statutul de fată la femeie căsătorită. Marama reprezintă şi este statutul femeii. Ia nu trebuie neapărat să se potrivească, decât cromatic. Bineînţeles, pe fote se mai aşează şi motive florale.”, a explicat Ionuț Fintou.
Potrivit colecționarului, în zona Muscelului nu mai există cineva care să pună războiul la țesut, pentru a crea fote sau marame. Totodată, Ionuț Fintoiu povestea despre bunica sa, care obișnuia să folosească războiul, pe care îl băga în casă doar pe timpul iernii. În colecția acestuia se află ia purtată de bunica lui, de culoare verde, de care își amintește, cu drag, că: „Ia verde i-a aparţinut bunicii mele şi a fost dorinţa ei să o înmormântăm cu ea, doar că eu nu am vrut. Modelul este foarte frumos şi foarte valoros. Dacă, până acum zece ani, oamenii nu puneau foarte mult preț pe costumul popular, eu foarte multe le-am găsit într-o stare degradată. Toate reparațiile le-am făcut eu, bunica și mama. Tot ce s-a întâmplat a fost în familie”.
Se pare că în tradiția muscelenilor, mai ales a celor din partea de Nord, iile aveau două cusături. „Trebuia să ieşi cu costum nou la Paște şi la Crăciun, erau cele mai importante sărbători de peste an şi trebuia să ai un costum nou. Atunci, începeai un model pe care, mergând la Biserică, îl „furai”, că îl vedeai la vecina şi îl mai adaptai, îi mai puneai o floare şi îl adaptai, doar că acel model nu trebuia să fie văzut decât de cei ai casei. Pe lângă aceasta, mai aveai o cusătură pe care o ştia toată lumea şi cu care mergeai la întâlnirile de seară. Bineînţeles, era o foarte mare concurenţă între femei. În zona noastră, peste costumul popular, atât iarna, la Crăciun, cât şi la Paște, fiind în perioadă rece, femeile purtau broboadă din caşmir. Atunci, modelul era foarte puţin vizibil. Ceea ce puteai să „furi” era la poale sau puţin la mânecă şi se păstra modelul.”, a explicat Ionuț Fintoiu.
Ionuț Fintoiu este implicat și într-unul dintre cele mai interesante proiecte din zona Muscelului de Nord, sub denumirea de „RegalIa”. Potrivit acestuia, cei implicați în proiect încearcă să recreeze un muzeu tradițional românesc, cu obiecte țărănești, dar și o cameră de costume populare. „Asta presupune foarte multă muncă, foarte multă determinare şi foarte mulţi oameni implicaţi. Iar legislativ, momentan, ne împiedică spaţiul, ne trebuie un spaţiu adecvat. Vrem să adaptăm o veche locuinţă utilităţilor noastre. Şi am găsit, vom plăti chirie, este un lucru personal, atât eu, cât şi colegii de la RegalIa, ne străduim să facem acest lucru.”, a relatat acesta.
- Componenţa costumelor populare femeieşti şi bărbăteşti
Datorită acestei pasiuni inegalabile a lui Ionuț Fintoiu pentru portul popular muscelean, acesta a încercat, ori de câte ori a avut ocazia și pe oriunde a fost invitat, să vorbească despre costumul popular, despre însemnătatea lui, despre modul și felul în care se poartă și despre ceea ce reprezintă pentru poporul român. „Costumul femeiesc se compune din ie, iar particularitatea iei de Muscel este că nu se desparte de poale. Este cea mai importantă particularitate, pe care nu o să o regăsiţi decât în Muscel. În restul zonelor, ia este separată. Avem fota, care poate să fie cu mătase sau cu fir, betele, care completează şi unesc cele două piese, şi marama, care se pune pe cap doar în momentul în care eşti căsătorită. Fiind foarte preţioase maramele, nu se aşează direct pe cap, ci pe o basma. În general, ele nu prea se spălau, fiind din fir metalic, şi grele, în momentul în care introduci marama în apă, se taie, fiind foarte fină, din borangic, cu fir metalic, fiind foarte grea. De asemenea, legătoarea se poartă peste batic. Se aşează baticul pe cap, se prinde legătoarea şi de legătoare se prinde marama. Aceasta se aranjează într-un anumit fel. Ambele capete ale maramei ar trebui să fie pe spate, să se vadă modelul maramei, care este ţesută în oglindă. La jumătate, florile se duc într-o parte şi în cealaltă. Atunci, ca marama să fie vizibilă, se aşează pe spate. În trecut, au fost femei care au ţesut marame, iar cele expuse sunt toate de la 1900, toate lucrate în casă. Sunt foarte preţioase și nu există niciuna, astăzi, lucrată în atelier.”, a relatat Ionuț Fintoiu.
În colecția tânărului muscelean se află și salba, purtată de către preoteasă. Potrivit acestuia, preoteasa era obligată, fie că era zi de sărbătoare, fie că nu, să poarte salba la gât. „Asta făcea diferenţa socială. La sărbători mai mari, mai aşeza un rând, două sau trei, dar cea expusă este salba pe care o purta toată ziua. Era obligatoriu să o poarte toată ziua, ca să arate în societate rangul. Exista invidie și exista și foarte mult respect. De exemplu, dacă cineva ar fi fost de rang inferior și avea mai mulți bănuți, nu avea voie să-i poarte. Nu puteai să treci peste rangurile de preoteasă, învățătoare sau femeie foarte bogată.”, a explicat acesta.
„Costumul bărbătesc pe cât este de simplu, pe atât este plin de semnificație. Avem pantalonul din dimie albă și cămașa din pânză de casă. Cămașa este ornamentată cu mătase, foarte rare sunt culorile deschise, precum albastru şi roșu. Este unica cămașă roșie pe care eu o am și nici nu am mai întâlnit alta. Tinerii purtau astfel de costume și înainte de căsătorie, dar ca să ateste faptul că sunt căsătoriți, așezau chimirul, o curea lată din piele peste bete, iar cămășile sunt create cu motive foarte puternice, cu dinți de lupi, cu coarne de berbec, cu frunze de stejar, pentru protecție. În momentul când te căsătoreai, soția era obligată să-ți creeze cămașa ca să fii protejat, atât de spirite, cât și de ochii invidioși. Bărbații purtau pe cap, vara, pălărie, iar iarna, căciulă.”, a relatat Ionuț Fintoiu.
Curățarea costumelor este un proces care necesită foarte multă atenție și minuțiozitate. Este foarte important ca aceste costume să fie păstrate într-o stare cât mai bună și cât mai curată. Potrivit lui Ionuț Fintoiu, „pentru curățare, în primul rând, eu pregătesc apa, cu oțet, ca să fiu sigur că nu migrează culoarea. După care, în a doua etapă a spălării, folosesc apă cu detergent oarecare și bicarbonat, care este foarte util. De cele mai multe ori, cele mai adânci pete ies prin folosirea bețișoarelor de urechi cu clor. Este o muncă foarte migăloasă, dar rezultatul este pe măsură, iar experiența vine în timp. Mai nou, costumele pătate se bagă în congelator, pentru a se congela pânza. Atunci, pata respectivă se desprinde mult mai ușor de pe țesătură.”
Robert Adrian ŞTEFAN
Sursa foto: Centrul Cultural Pitești