Cantitatea ridicată într-un an – de fapt, cantitatea pe care o comunică operatorul Financiar Urban că ar ridica-o într-un an – este criteriul care cântăreşte tot mai greu, de la un an la altul, în taxa de gunoi. La fel ca o parte a consilierilor municipali, care pun la îndoială raportările partenerului de contract, ne abţinem de la a emite teorii privind controlarea riguroasă a cantităţilor, cu participarea conştiincioasă şi responsabilă a reprezentantului Primăriei. S-a văzut şi s-a auzit şi la şedinţa Consiliului Local din 8 ianuarie 2024, când angajata de la Mediu a făcut dovada că nu ştie nici măcar cu câte maşini face firma preluarea deşeurilor colectate selectiv în „clopotele” colorate, amplasate lângă containerele clasice.
Dacă salariata Primăriei nu cunoaşte amănunte banale legate de activitatea firmei colaboratoare, precum dotarea acesteia, cum să avem încredere că datele transmise de operator corespund realităţii în totalitate?! Nu avem, dar ne resemnăm, aşa cum se resemnează o populaţie plătitoare, care nici nu se „omoară” cu debarasarea pe „căprării” a deşeurilor şi, mai grav, cu predarea deşeului greu separat de cel menajer.
Este o realitate despre care am povestit până la plictisirea cititorilor: pentru cei care pun în tomberoane sau lângă tomberoane molozul, mobila veche, salteaua, chiuveta, WC-ul ş.a.m.d. plătim cu toţii. Obiectele sanitare şi electrocasnice vechi, mobilierul, deşeurile rezultate din renovarea locuinţelor n-au ce căuta la ghene. Câmpulungenii trebuie să anunţe Financiar Urban şi să achite pentru preluarea lor, dar câţi respectă obligaţia?! Şi-atunci nu trebuie să ne mire că ne creşte taxa de gunoi la fiecare început de an. În 2024, a săltat de la 13,50 lei/persoană/lună la 15 lei/persoană/lună.
- Gunoiul aruncat la întâmplare, ridicat de ADP şi predat tot firmei Financiar Urban, cântăreşte şi el în taxa de salubritate
Cu toată rezerva pe care o avem şi noi faţă de cantităţile lunare comunicate de Financiar Urban, rezervă manifestată din nou la şedinţa Consiliului Local cu taxa majorată pe ordinea de zi, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an, este un adevăr: câmpulungenii aruncă gunoi în prostie! Şi oriunde! Este suficient să treacă o zi fără ca maşinile operatorului să-şi facă traseul prin cartiere, aşa cum s-a întâmplat de sărbători, şi imaginea este de-a dreptul năucitoare! Se revarsă mizeria din containere, chiar depăşeşte perimetrul platformei! Însă nu gunoiul menajer este neapărat cel care ne încarcă tariful, ci „deşeul greu” nelipsit de la tomberoane. Indiferent sub ce formă. Tot ce nu-i mai trebuie omului în casă ajunge în container şi în statistica favorizantă pentru operator, care cere mai mult şi mai mult în fiecare an.
Şi chiar dacă omul se debarasează de deşeul cu greutate lângă tomberon, de unde nu-l preia Financiar Urban, tot în „bătătura” firmei ajunge. Ce nu ridică Financiar Urban ridică ADP, care îl predă operatorului contra cost, fireşte. Cost suportat de noi toţi şi recuperat, iată, prin taxa de salubritate, aflată într-o creştere continuă. Regula se aplică pentru tot gunoiul colectat de ADP din zonele murdărite de iresponsabili, gunoi plătit de întreaga comunitate prin creşterea tarifului.
De ce? Am spus. Financiar Urban taxează după cantitate, nu după nivelul de mulţumire al beneficiarilor serviciilor sale. Cantitate pe care, repetăm, o raportează operatorul, iar Primăria o ia de bună, cu toată logistica invocată: GPS, camere de supraveghere etc. Însă este o realitate, pentru care suntem „sancţionaţi” cu toţii, umplerea ghenelor şi a împrejurimilor lor cu lucruri inutile în casă, bucăţi de zidărie, resturi vegetale, pentru care cel care le aruncă ar trebui să plătească separat de gunoiul menajer. Lucru care nu se întâmplă.
- Penalitatea percepută de Fondul de Mediu, pentru deşeurile municipale destinate a fi eliminate prin depozitare, s-a dublat de la 80 lei/tonă la 160 lei/tonă
În teorie, taxa ar scădea dacă n-ar mai ajunge la gunoi ce se poate recicla: hârtia, cartonul, plasticul, metalul, sticla. Noi nu suntem atât de optimişti că ni s-ar reduce taxa nici dacă am fi impecabili la acest capitol, dar ne amăgim că poate n-ar mai creşte. Primăriţa Elena Lasconi spunea că strada ei, Valea Bărbuşii, este una dintre cele 225 de artere din municipiu incluse în programul de colectare selectivă.
„Noi discutăm despre taxa pe cantitatea de gunoi, pe care o ridică Financiar Urban din oraş, a intervenit primăriţa Elena Lasconi. Gunoiul pe care îl ridică ADP de pe domeniul public se plăteşte şi acela separat. Am produs foarte mult gunoi. Tariful este stabilit încă de anul trecut, din luna mai, la nivel de A.D.I., din care facem parte şi noi. Dacă am strânge gunoiul selectiv, pentru reciclabile am plăti 0 lei. Dar nu se face. Noi putem să ajungem cu taxa la jumătate dacă noi vom fi educaţi şi dacă vom pune deşeurile reciclabile de-o parte şi le predăm supermarketurilor sau când vine maşina pe strada noastră.” În ultima vineri din lună, spunea primăriţa, maşina de la Financiar Urban vine, de exemplu, pe Valea Bărbuşii, pentru ridicarea plasticului şi a cartonului.
În cazul în care sunt cetăţeni cărora nu li se prestează acest serviciu, de lipsa căruia s-a plâns la şedinţă consilierul Anca Dumitrescu, Elena Lasconi i-a sfătuit să sesizeze acest lucru, pentru a transmite mai departe operatorului. „Gunoiul este un serviciu externalizat, este ca şi cum am vorbi despre tariful la curent sau la gaz. Este o cantitate despre care se presupune că ar putea s-o ia, pentru că este raportată la cantitatea pe care au luat-o anul trecut de pe teritoriul Câmpulungului. Dacă noi o să livrăm o cantitate mai mică, bineînţeles că o să ajustăm preţul. Noi ne dorim să scădem taxa de gunoi, nu s-o creştem. Dar asta va ţine doar de felul în care noi vom face selectarea.”, a creionat primăriţa Câmpulungului un scenariu care, mai mult ca sigur, nu se va întâmpla.
Altă cauză a creşterii o reprezintă dublarea taxei pe economia circulară percepută de Fondul de Mediu, de la 80 de lei pe tonă la 160 de lei pe tonă, reflectată şi ea în nivelul taxei încasate de la câmpulungeni.
Magda BĂNCESCU