-3.4 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Câmpulung ajută comuna Mioarele să-şi rezolve aducţiunea de apă, asigurându-i sursa şi permiţându-i să desfăşoare lucrările pe teritoriul său

Autorităţile locale de la Mioarele vor alege oferta care corespunde cel mai bine criteriului cel mai bun raport calitate – preţ dintre cele trei depuse pentru contractul de alimentare cu apă – aducţiune şi înmagazinare. Regăsim şi la această licitaţie firma câmpulungeană Sercop ADN, căreia îi fac concurenţă companii din Piteşti şi din zona Piteştiului, pentru obţinerea contractului de peste 3,3 milioane de lei, fonduri guvernamentale. „Principalul obiectiv al investiţiei îl constituie aducţiunea şi înmagazinarea cu apă din comuna Mioarele cu un rezervor de 250 mc, două rezervoare tampon din polstif şi trei grupuri de pompare cu rezervoare tampon, pentru a asigura apa potabilă pentru toţi locuitorii satului. Prin utilizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă, locuitorii comunei îşi uşurează viaţa, elimină sursa unor potenţiale îmbolnăviri şi, implicit, participă la crearea unui mediu curat şi mai sănătos pentru comunitate.”, este raţiunea întreprinderii investiţiei aşa cum este punctată în studiul de fezabilitate.

  • Investiţie în valoare de 3.347.808 lei

Administraţia publică a comunei beneficiare a unei finanţări nerambursabile prin Programul Naţional „Anghel Saligny” a scos la licitaţie lucrarea, care include şi proiectare, pe 2 noiembrie 2023. Constructorilor interesaţi de oferta de lucru a localităţii muscelene li s-a acordat un termen de înscriere până pe 20 noiembrie 2023, căruia i s-au conformat trei asocieri de firme.

Valoarea estimată a contractului, 3.347.808 lei, este defalcată astfel pe capitole bugetare: cheltuieli pentru amenajarea terenului – 11.900 lei; cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor obiectivului de investiţii – 35.700 lei; proiect tehnic şi detalii de execuţie – 83.300 lei; asistenţă tehnică din partea proiectantului – 10.977,18 lei; cheltuieli pentru investiţia de bază: construcţii şi instalaţii – 1.664.369,80 lei; montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale – 107.100 lei; utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj – 1.407.175 lei; lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier – 27.286,05 lei.

  • În ce constă investiţia

„Accesul pentru realizarea obiectivului de investiţii (aducţiune şi înmagazinare cu apă) se face pe DN 73 Piteşti – Câmpulung şi apoi pe DJ 737 şi drumuri locale. Obiectivele specifice preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiţii, în aria de proiect, sunt: conducta PEHD PE 100, cu o lungime totală de 5200 metri; subtraversarea drumului judeţean cu protecţie din OL 219×4,5mm, cu o lungime totală de 22 metri (conducta PEHD PE 100 – Dn 180 x 10,7mm PN10 – SDR 17); subtraversări de drumuri laterale şi podeţe cu protecţie din OL 219×4,5mm,cu o lungime totală de 79 metri (conducta PEHD PE 100 – Dn 180 x 10,7mm PN10 – SDR 17); 13 cămine de vizitare pe reţea; 4 hidranţi de incendiu; protecţie mecanică cu OL 139,7 x 4mm a conductei Dn 110mm, cu o lungime totală de 85 metri; spargerea şi refacerea platformelor din beton de pe traseul conductei; refacerea acostamentului pietruit la drumul judeţean, cu un volum de 255 mc piatră spartă (15 cm grosime); refacerea sistemului rutier (asfalt) al drumului judeţean pe o suprafaţă de 250 mp, format din: 3 staţii pompare + împrejmuire 60 mp;  rezervor cu un volum de 250 mc, compus din: rezervor modular cilindric cu un volum util de 250 mc (8,40m x 4,80m); un tablou electric automatizare rezervor cu comunicare GSM/GPRS; împrejmuire din panouri de plasă de sârmă fixate pe stâlpi metalici, cu o lungime totală de 20 m x 4 = 80 m.”, este descrierea investiţiei realizată de autoritatea contractantă.

  • Asocierile de firme care îşi doresc contractul

Câştigătorului contractului îi este solicitat „pachetul” întreg de servicii: proiectarea, execuţia lucrărilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuţiei lucrărilor. „Termenul pentru prezentarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie este de 4 luni, un termen suficient care permite realizarea tuturor activităţilor solicitate în cadrul acestei faze. De asemenea, pentru execuţia lucrărilor a fost prevăzut un termen de 12 luni, fără a se impune urgentarea acestora. Prin urmare, o îmbunătăţire a acestui factor nu aduce avantaje suplimentare achizitorului. Preţul contractului, respectiv al serviciilor necesare a fi prestate trebuie să se încadreze în valoarea estimată a contractului. Serviciile de proiectare faza PT, DE, asistenţă tehnică şi execuţia lucrărilor aferente proiectului au prevăzută finanţarea în cadrul Programului „Anghel Saligny”, program multianual, finanţat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar concurenţa dintre operatorii economici poate aduce economii importante, prin încurajarea ofertării unor tarife mai mici.”, mai transmit organizatorii licitaţiei care, repetăm, urmăresc să obţină de la cei care au depus oferte cel mai bun raport calitate – preţ.

Sunt interesate de contractul de la Mioarele:

  • Asocierea formată din Zeus SA (reprezentant Gheorghe Marica), din Piteşti, în calitate de lider, Sega Proiect 2008 SRL (reprezentant Gabriela Şerban), din Piteşti, ofertant, şi Geo&Adi Maestro 2007 SRL (reprezentant George Mihălcescu), din Drăganu-Argeş, subcontractant;
  • Asocierea formată din Universal Termoconstruct Design SRL (reprezentant Victor George Stan), din Bascov, în calitate de ofertant, Duo Cris Building SRL (reprezentant Cristian Sandu), din Piteşti, subcontractant, şi Saltus Provia 2012 SRL (reprezentant Daniela Neacşu), din Piteşti, ofertant;
  • Asocierea formată din Sercop ADN SRL (reprezentant Ion Pătrăşcan), din Câmpulung, în calitate de lider, Rachistan Eval SRL (reprezentant Cornelia Stanciu), din Ştefăneşti, cooptată în cadrul procedurii ca terţ, Argcons Global SRL (reprezentant Laurenţiu Stanciu), din Ştefăneşti, ofertant.
  • Fiind construite lângă grajduri, apa fântânilor individuale este infestată peste limite

Studiul de fezabilitate prezintă cum stă, în prezent, la acest capitol comuna Mioarele, care are un sistem propriu de alimentare cu apă, însă sursa nu este suficientă. „Locuitorii din această zonă se alimentează cu apă potabilă în sistem centralizat şi prin intermediul fântânilor/ puţurilor săpate în curtea gospodăriilor şi pe domeniul public. Fântânile respective au debitul mic, nivelul apei din ele este foarte variabil, iar apa nu este în totalitate potabilă. De asemenea, nu au perimetrul de protecţie asigurat, fiind construite lângă clădiri, cel mai adesea, lângă grajduri. Ca urmare, apa fântânilor individuale este infestată peste limite, aceasta conţinând o cantitate mai mare de nitriţi şi nitraţi decât cea admisă de STAS-ul de potabilitate. Consumul de apă pentru uz gospodăresc, pentru adăpatul animalelor din gospodăriile individuale, pentru consumul mediu de apă aferent dotărilor publice (şcoală, grădiniţă etc.), reprezintă un consum de apă nesatisfăcător şi subdimensionat faţă de cerinţele normelor legale, în condiţiile în care nici calitatea apei captate şi utilizate nu este corespunzătoare. Apele uzate menajere de la locuinţele din zonă nu sunt racordate la apă, evacuarea apelor uzate făcându-se în bazine vidanjabile sau se folosesc latrine uscate.”, redăm un fragment din studiul de fezabilitate.

  • Investiţia se va realiza atât pe teritoriul comunei Mioarele, cât şi pe teritoriul Câmpulungului  

Lucrările se vor derula pe terenuri care aparţin atât comunei Mioarele, cât şi municipiului Câmpulung, nefiind nevoie de exproprieri. Aşa cum este DJ 737, pe teritoriul ambelor localităţi. O staţie de pompare va fi amplasată pe un teren intravilan al Câmpulungului, iar celelalte două în Mioarele. Suprafaţa totală ocupată definitiv cu lucrări este de 595 metri pătraţi, din care 69 metri pătraţi sunt în municipiul Câmpulung şi 526 în comuna Mioarele.

În scenariul recomandat de autorul studiului de fezabilitate, care prezintă realizarea investiţiei atât pe teritoriul comunei Mioarele, cât şi pe teritoriul municipiului Câmpulung, lucrările se vor desfăşura astfel:

  • Pe raza municipiului Câmpulung: din Bulevardul Ion Mihalache, respectiv căminul existent din intersecţia cu DJ737, pe o lungime de 250 metri, conducta existentă se schimbă cu conducta nouă, cu diametrul exterior de 250mm. Pe traseul conductei existente, la cele două subtraversări de la km0+365m şi km 0+915m ale DJ737 se vor realiza 2 foraje orizontale dirijate cu conducta cu diametrul exterior Dn 180mm, deoarece, în prezent, aceste subtraversări sunt subdimensionate (conducta este cu  Dn 63mm) şi, pentru asigurarea debitului necesar şi comunei Mioarele, este necesară o continuitate în ceea ce priveşte diametrul conductei de apa. De la ultimul foraj orizontal dirijat se continuă conducta proiectată, pe lungimea de 79 metri, până la prima staţie de pompare SP1 (această staţie de pompare se afla pe raza municipiului Câmpulung, pe un teren cumpărat de comuna Mioarele). De la SP1, apa potabilă va fi pompata până la SP2, pe o conducta cu  Dn 110mm, în lungime de 2.155 metri, din care 2.105 metri se află pe raza municipiului Câmpulung.
  • Pe raza comunei Mioarele: de la limita cu municipiul Câmpulung, se desfăşoară 50 metri din conducta de aducţiune de la SP1 până la SP2 (staţie de pompare care se află pe terenul comunei Mioarele). De la SP2 se pompează apa potabilă spre SP3, pe o conductă cu Dn 110mm, în lungime de 1.580 metri. De la SP3 (staţie de pompare care se află pe terenul comunei Mioarele), apa potabilă este pompată spre rezervorul de înmagazinare pe o conductă cu Dn 110mm, în lungime de 1.114 metri. Rezervorul de înmagazinare, cu un volum util de 250 mc, se află pe teritoriul comunei Mioarele.

„Menţionăm că sursa de apă potabilă o reprezintă apa din Câmpulung, apă potabilă care este preluată din căminul existent de la intersecţia Bulevardului Ion Mihalache cu DJ737, apă care nu necesită clorinare sau staţie de tratare.”, se mai menţionează în studiul de fezabilitate.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!