Sursa foto: Vila Sandu din Câmpulung, unde an de an venea Alexandru Rosetti. Carte poștală ilustrată, Editura N. Manolescu, Câmpulung, 1905. Colecția Gheorghe Chița
Eram în liceu și intrasem în vacanța de vară…
Într-o zi, pe liniştita stradă Parcul Mirea din Câmpulung, unde locuiam împreună cu părinţii, a oprit o maşină luxoasă cu număr de Bucureşti. Din limuzină a coborât un domn distins (se vedea cât de colo că nu e din partea locului!), ușor trecut de prima tinereţe, însoţit de două superbe domnişoare în minijup, foarte tinere și în deplin contrast cu vârsta bucureșteanului. Necunoscutul a intrat cu dezinvoltură în curtea noastră şi respira prin toți porii deliciul celui care, venit din arşiţa Capitalei, savurează răcoarea şi verdeaţa unui loc retras, „departe de lumea dezlănțuită”. Domnul cu aer aristocratic, îmbrăcat sport, dar elegant în același timp, a dat în curte cu ochii de mine și m-a întrebat direct unde este tata. Destul de surprins de siguranța afișată de vizitator într-o curte străină, i-am răspuns – cam încurcat! – că tata este în casă. Am fost scutit însă de alte explicații pentru că oaspetele a deschis larg brațele și, trecând rapid de mine, s-a îmbrățișat călduros cu tata, apărut pe neașteptate în spatele meu. Atunci l-am cunoscut pe profesorul, editorul, lingvistul şi filologul Alexandru Rosetti.
Se știau de multă vreme și abia ulterior, după mulți ani, am descoperit acasă corespondența dintre cei doi. Scrisorile lui Alexandru Rosetti, cu scrisul mic și grăbit al unui om foarte ocupat, erau expediate fie din București, fie de la superba Vilă „Sandu” din Câmpulung, construită în jurul anului 1900, unde savantul avea o reședință de vacanță și unde, vara, își petrecea concediul. De la tata aveam să aflu atunci, după plecarea oaspetelui neașteptat, că în tinda casei noastre strămoșești din Mălin, lângă Bughea de Sus, având în faţă panorama Gruiului, dealurile Creţişoarei și munții Iezer-Păpușa, Alexandru Rosetti scrisese, cu ani în urmă, multe pagini din bine-cunoscuta sa „Istorie a limbii române”, carte de căpătâi pentru orice filolog, pe filele căreia am trudit și eu, începând din primul an la Facultatea de Litere din București. La Mălin, oprindu-se din lucru, din când în când, Alexandru Rosetti îi cerea bunicii Elisaveta o cană cu apă rece de la fântâna din curtea casei, spunându-i că ar dori să revină întotdeauna în acest loc binecuvântat.
Casa boierească din str. Dionisie Lupu, nr. 56
Foto: Lingvistul și filologul Alexandru Rosetti (1895-1990). Arhiva Radio România
După examenul de bacalaureat la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, am mers la Bucureşti ca să dau proba de admitere la Facultatea de Litere. Concurenţa era uriaşă, peste 12 candidați pe loc, iar una dintre probe, lucrarea scrisă la gramatică, se anunţa foarte dificilă. Atunci Tata l-a rugat pe prietenul său Alexandru Rosetti să mă primească la o consultaţie pentru a vedea ce-i ştie fiul. Îmi aduc aminte cum, însoţit de profesorul Cezar Neacşu, mentorul meu din acea perioadă, am sunat cu sfială la uşa casei de pe strada Dionisie Lupu din Bucureşti, la nr. 56, unde locuia lingvistul. Ne-a deschis şi ne-a invitat cu multă amabilitate în biroul său. Până să ajungem acolo, am trecut prin câteva camere, fără mobilă, dar ai căror pereţi erau „tapisaţi” de sus şi până jos numai cu volume legate în piele – mii şi mii de cărţi. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva! Mai târziu, am aflat că Alexandru Rosetti fusese editor și director al Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, unde publicase cărți fundamentale, printre care și monumentala „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941) a lui G. Călinescu, Biblia mea în anii de liceu și studenție.
Imediat ce ne-am așezat în biroul său din str. Dionisie Lupu, mi-a pus câteva întrebări de gramatică, la care am răspuns copleşit de emoţie, pentru că ştiam prea-bine că-l am în faţă pe cel mai mare lingvist şi filolog român. Apoi, Alexandru Rosetti a luat legătura telefonic, în fața mea, cu Aurel Nicolescu, lector universitar, conducător ştiinţific la Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti. Mi-a spus apoi că mă îndrumă spre o persoană de maximă competenţă, care poate să mă testeze mai în amănunt la gramatică, pentru a-mi risipi temerile în legătură cu examenul. M-am bucurat, căci pe cărțile lui Aurel Nicolescu învățasem temeinic pentru examenul de admitere la facultate.
Foto: Antetul vilei Sandu din Câmpulung, pe o scrisoare expediată de Alexandru Rosetti. Arhiva Adrian Săvoiu
După 1990, în ultimii săi ani de viață, îl vedeam uneori pe Alexandru Rosetti luând prânzul la restaurantul Casei Universitarilor din București. N-am îndrăznit să-l perturb niciodată din gândurile și singurătatea sa.
Nu cu mulți ani în urmă, am vrut să revăd locuința din str. Dionisie Lupu, nr. 56, care îmi rămăsese atât de vie în memorie. Încercând să identific acea casă boierească, puțin retrasă de la stradă, unde cândva, la sfârșitul liceului, mă primise profesorul, am rămas surprins că nu o mai pot recunoaște. Cum numărul nu mai exista, m-am învârtit de mai multe ori în stânga și în dreapta, fără să mă pot dumiri de ce nu mai găsesc locuința pe care o aveam foarte clar în minte.
Apoi, dintr-o dată, am înțeles: vechea și frumoasa casă a aristocratului Alexandru Rosetti, din chiar centrul Bucureștiului, nu mai exista. Demolată, căzuse în fața nestăvilitei furii imobiliare actuale…
Foto: Scrisoare a lui Alexandru Rosetti, director al Fundației de Literatură și Artă „Regele Carol II”, expediată la Câmpulung către Mihai Moșandrei, 6 nov. 1935. Arhiva Adrian Săvoiu