Altă investiţie din „pachetul” de zece finanţate cu fonduri europene, prin GAL Câmpulung Muscel, completate cu contribuţia municipiului, este reţeaua de canalizare pe străzile Grigore Alexandrescu, Valea Bărbuşii, Leculeşti şi Pârşenilor. Cele patru artere străbat „zona urbană marginalizată” Cazărmilor, conform cerinţelor strategiei GAL, şi sunt programate şi la asfaltare. Dacă va mai fi timp pentru această lucrare, întrucât programul de finanţare se închide la 31 decembrie 2023. Şantierul este instalat, de ceva timp, pe Valea Bărbuşii, pentru execuţia lucrării la sistemul de canalizare, câştigată la licitaţie de o firmă din Piteşti. Şi-a dorit contractul şi familia Răuţoiu, înscrisă cu toate cele trei firme asociate, dar, dintre proiectele GAL, a trebuit să se mulţumească, deocamdată, cu trotuarele de pe strada Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională.
- Investiţie în valoare de 4,3 milioane de lei
Ca niciodată în acest mandat, la licitaţia pentru execuţia reţelei de canalizare pe patru tronsoane de străzi din partea sudică a municipiului, teritoriu considerat marginalizat, în accepţiunea GAL, s-au înscris trei asocieri de firme totalizând 10 agenţi economici, ofertanţi, subcontractanţi şi terţi.
Anunţul autorităţilor locale privitor la intenţia de a contracta serviciile de proiectare şi execuţie pentru investiţia „Extinderea sistemului de canalizare pe străzile Grigore Alexandrescu, Valea Bărbuşii, Leculeşti şi Pârşenilor din ZUM Cazărmilor” a fost lansat pe SICAP pe 31 mai 2023. Constructorii interesaţi de un contract în valoare de 4.273.787,77 lei au avut timp până pe 16 iunie 2023 pentru a-şi depune ofertele. Invitaţia municipalităţii a avut ca obiect pachetul complet de servicii: proiectarea, asistenţa tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor şi realizarea efectivă a investiţiei.
„La intersecţia cu strada Grigore Alexandrescu se prevede încă o staţie de pompare a apelor uzate SPAU 2, care va prelua debitul reţelei noi de pe strada Pârşenilor şi îl va pompa, prin conducta de refulare nouă, amplasată pe strada Grigore Alexandrescu, în reţeaua existentă de menajer din staţia ITP. Conducta de refulare va avea lungimea de 483 ml. SPAU 2 va fi identică cu SPAU 1 din punct de vedere al caracteristicilor. Reţeaua de canalizare menajeră de pe strada Grigore Alexandrescu se descarcă în colectorul de pe malul drept al Râului Târgului, prin estacada existentă, în zona din dreptul staţiei ITP, ajungând tot la staţia de epurare a oraşului. Partea carosabilă a străzii Grigore Alexandrescu, afectată de pozarea conductei de refulare Dn 200 mm, se va reface cu următoarele straturi: piatră spartă 20 cm, strat de legătură BAD 22.4 de 6 cm, strat de uzură BA16 de 4 cm. Elemente de reţea de canalizare menajera nouă: cămine de vizitare – 44 bucăţi, cămine de racord – 39 bucăţi, conducta PVC SN8 Dn 250 mm – 962 ml, conducta de refulare PEHD Dn 200 mm – 568 ml, staţie de pompare ape uzate – 2 bucăţi.
Capacităţi fizice:
1.Strada Valea Bărbuşii 1: Reţea de canalizare menajeră: cămine de vizitare – 27 bucăţi; cămine de racord – 52 bucăţi; conducta PVC SN8 Dn 250 mm – 970 ml;
2.Strada Valea Bărbuşii 2: Reţea de canalizare menajeră: cămine de vizitare – 11 bucăţi; cămine de racord – 18 bucăţi; conducta PVC SN8 Dn 250 mm – 405 ml;
3.Strada Leculeşti: Reţea de canalizare menajeră: cămine de vizitare – 4 bucăţi; cămine de racord – 6 bucăţi; conducta PVC SN8 Dn 250 mm – 160 ml;
4.Strada Pârşenilor: Reţea de canalizare menajeră: cămine de vizitare – 44 bucăţi; cămine de racord – 39 bucăţi; conducta PVC SN8 Dn 250 mm – 962 ml; conducta de refulare PEHD Dn 200 mm – 568 ml; staţie de pompare ape uzată – 2 bucăţi.
Reţea de alimentare cu apă potabilă: cămine de branşament – 13 bucăţi; conducta PEHD P100 PN10 SDR 17 Dn 110 mm – 600 ml; conducta PEHD P100 PN10 SDR 17 Dn 63 mm – 680 ml; robinet concesie – 13 bucăţi; staţie de pompare a apei potabile SPAP 1 – 2 bucăţi.”, este descrierea în rezumat a investiţiei.
- A câştigat contractul o firmă din Piteşti, cu o diferenţă de preţ de peste 700.000 lei faţă de valoarea de la licitaţie
Concurenţa la licitaţia pentru realizarea canalizării pe cele patru artere a arătat astfel:
- Asocierea formată din Group Conciff SRL (reprezentant Sorinel Răuţoiu), din Bădeni-Stoeneşti, în calitate de lider, Ratelen Construct SRL (reprezentant Elena Răuţoiu), din Cetăţeni, ca ofertant, Conteh Barengott (reprezentant George Răuţoiu), din Târgovişte, ca ofertant, Acon Gaz SRL (reprezentant Elena Crenguţa Oprea), din Târgovişte, subcontractant, Ambient Urban SRL (reprezentant Andreea Ioana Stoica), din Târgovişte, subcontractant, şi Procivil SRL (reprezentant Alexandra Ecaterina Vetu), din Slobozia, terţ;
- Asocierea formată din Sercop ADN SRL (reprezentant Ion Pătrăşcan), din Câmpulung, în calitate de lider, şi ING Proiect Management SRL (reprezentant Mihai Vadan), din Bucureşti, ca ofertant;
- Asocierea formată din Hyatt Development 2011 SRL (reprezentant Dragoş Ionuţ Mihăilescu), din Piteşti, în calitate de lider, şi PGA Absolut Services SRL (reprezentant George Pîrcălabu), din Popeşti-Leordeni, ca ofertant.
Municipalitatea a impus condiţia celui mai bun raport calitate – preţ pe care a trebuit s-o îndeplinească oferta câştigătoare. Pe 27 septembrie, la finalul procedurii de achiziţie, contractul a fost semnat cu firma piteşteană Hyatt Development 2011 SRL şi asociatul său, care au avut o ofertă în sumă de 3.548.083,77 lei, la o diferenţă de 725.704 lei de valoarea estimată cu care contractul a fost scos la licitaţie.
- Constructorul a început lucrul cu Valea Bărbuşii, deoarece nu şi-a putut instala şantierul pe strada Pârşenilor, din cauza îngustimii ei
Ieri, 28 noiembrie 2023, primăriţa Elena Lasconi a anunţat începerea lucrărilor la reţeaua de canalizare chiar în ziua conferinţei de presă. „Astăzi (n.r. marţi, 28 noiembrie 2023), au început lucrările de canalizare. Deşi i-am rugat foarte mult să aibă ca prioritate strada Pârşenilor, au început pe Valea Bărbuşii din următoarele motive, pe care le-am înţeles. Am vorbit cu constructorul şi acesta mi-a spus că este foarte îngustă strada, nu au reuşit să-şi organizeze şantierul şi, atunci, l-au instalat pe strada Valea Bărbuşii, vizavi de Gravolab, unde există acea lăţime. Va începe pe bucăţi, pentru că va trebui să ne coordonăm cu asfaltarea. Vor face Valea Bărbuşii 2 (n.r. calea de acces aflată peste drum de „principala” Valea Bărbuşii) şi vor începe şi tronsoane din Pârşenilor. Vreau să-i rog foarte mult pe locuitorii de pe Pârşenilor, în mod special, care am înţeles că vor fi foarte deranjaţi de aceste lucrări, pentru că este foarte îngustă strada şi nu prea poţi să treci. Vreau să vă asigur că îmi doresc foarte mult să finalizăm canalizarea. Şi dacă o finalizăm, la sfârşitul anului viitor, nu este târziu, dar vreau să facem cât mai multe lucrări, ca să absorbim toate fondurile europene, care ne sunt puse la dispoziţie şi care nu vor mai fi valabile după data de 31 decembrie 2023. Aşa că încercăm să absorbim cât mai mult, să continuăm la anul şi să finalizăm. Este foarte important să şi finalizăm aceste lucrări până la 31 decembrie 2024.”, a afirmat Elena Lasconi.