Doamna profesoară Cristina Nicula este deţinătoarea unei averi uriaşe, adunate atât între paginile albumelor de fotografii păstrate de la tatăl său, cât şi în mintea sa. Mai ales în mintea sa. Amintirile sale, imortalizate în fotografiile realizate de părintele său, istoricul şi cercetătorul Flaminiu Mârtzu, însoţite de o abundenţă de informaţii, sunt o avere pentru întregul Câmpulung, graţie acestei enciclopedii locale în carne şi oase. Prezenţa Cristinei Nicula la un eveniment este o bucurie pentru ascultătorii săi, nefiind poveste din „târgul” de altădată pe care să n-o cunoască. Cristina Nicula deapănă istoria plăcută, atractivă a oraşului, istoria nescrisă, mustind de amănunte care ar fi păcat să se piardă.
De curând, plăcuta naratoare s-a aflat în postura de a le vorbi doamnelor de la Şezătoare Argeş şi Şezătoare Bucureşti, iar tema nu putea fi alta decât portul popular. Cristinei Nicula nu i-a fost greu să se pregătească, deoarece colecţia impresionantă de fotografii realizate de tatăl său, la începutul anilor ’30, cu un aparat Kodak, conţine mărturii preţioase despre obiceiul ţăranilor şi aristocraţilor deopotrivă de a îmbrăca hainele tradiţionale. Ţăranul nu purta altceva, la lucru ori la sărbătoare, însă cei privilegiaţi prin poziţia socială avută, femeile în special, care au preluat exemplul Reginei Maria, etalau iile şi fotele cu o mândrie mai mare decât dacă ar fi îmbrăcat o rochie rafinată adusă de la Paris.
- „Piaţa era locul în care femeile veneau îmbrăcate în costumul tradiţional, fără prea multe podoabe, pentru a-şi valorifica produsele”
Cristina Nicula nu a trăit în mediul rural, prin urmare, nu obârşia sa, care să-i fi prilejuit cunoaşterea din „miezul” satului a obiceiurilor de demult, a fost motivul prezenţei sale în faţa unor doamne care cercetează şi practică arta populară. Colecţia de fotografii incredibil de frumoase păstrată de la tatăl său, predat pasiunii „ferecării” în cutia magică a unor momente, evenimente şi oameni trecuţi de mult în eternitate, conţine mărturii valoroase despre hainele tradiţionale, îmbrăcate, în anumite ocazii, de orăşence. Mărturii eliberate prin întipărirea lor pe un petic de hârtie, lung şi lat de câţiva centimetri. În prezent, Cristina Nicula oferă şi mai multă libertate de circulaţie acestor mărturii, vorbind despre ele persoanelor interesate de istoria unor locuri cu un farmec nepieritor.
„Farmecul portului popular m-a atras încă din copilărie. Iată ce vedeam eu când eram copil. Mergeam la piaţă, care era locul în care femeile, în vremea aceea, veneau îmbrăcate în costumul tradiţional, fără prea multe podoabe, pentru a-şi valorifica produsele. Piaţa era locul în care înţelegeam ce se întâmplă în mediul rural. Pe tarabele din piaţă am observat nişte produse lactate, pe care, astăzi, n-o să le mai găsiţi: untul pus pe frunza de brusture. Pe gardul din partea stângă – îmi aduc aminte şi acum – erau ii şi fote expuse pentru vânzare. Întâmplarea a făcut ca, ieri, să o cunosc pe o doamnă a cărei bunică a fost producător şi negustor de costume populare. Cred că m-a atras lumina coborâtă din marama musceleană. Eu nu am văzut nicăieri – poate nu am văzut destul – o frumuseţe de veşmânt, aşa cum este această frumuseţe de maramă pe care o purtaţi.”, mărturisea Cristina Nicula în faţa unor doamne cu profesii intelectuale, dedicate lucrului cămăşii populare după modelele existente înaintea Primului Război Mondial.
- „La Bâlciul de „Sfântul Ilie” veneau femeile să se fotografieze în costumele de sărbătoare”
Călătoria în trecut s-a oprit şi în Bâlciul de Sfântul Ilie. „Am fost la bâlci, unde am văzut ce se întâmplă.”, a adăugat Cristina Nicula. Şi a fost şi Flaminiu Mârtzu, care a găsit în bâlciul ţinut peste drum de Şcoala Normală „Carol I” decorul perfect pentru a completa colecţia de fotografii cu momente specifice anului 1936. „Aici veneau femeile să se fotografieze în costumele de sărbătoare, ceea ce a produs o serie întreagă de fotografii de epocă.”, sunt alte amănunte păstrate într-o memorie de-o înverşunare teribilă să nu piardă frânturi nepreţuite din timpul copilăriei sale.
„Eu numesc Bâlciul de Sfântul Ilie, care făcea trecerea dinspre Braşov către noi şi ajuta la dezvoltarea economică a Câmpulungului, un fenomen identitar pentru zona Muscel.”, preciza Cristina Nicula, extrăgând din lotul de fotografii câteva realizate de tatăl său în spaţiul de negoţ şi distracţie al înaintaşilor.
- Esenţă de istorie în fotografiile lui Flaminiu Mârtzu
Tatăl tău, o personalitate colosală a Câmpulungului, era foarte atent la ceea ce era în jurul său. Dovadă stau albumele de o valoare apreciată şi recunoscută de către cei care realizează preţiozitatea şi raritatea imaginilor lăsate moştenire fiicei sale. Cristina Nicula le păstrează, de zeci de ani, ca pe cel mai valoros bun lăsat de părintele său, pasionat de fotografie, de locuri şi oameni. Flaminiu Mârtzu a surprins în pozele sale viaţa însăşi, făcându-i pe cei care au privilegiul să răsfoiască albumele cu sute de fotografii să trăiască, pentru câteva momente, viaţa de acum aproape o sută de ani. Viaţa într-un oraş cu drumuri de pământ, fără utilităţi şi fără confortul zilelor noastre, când nemulţumirile sunt mai multe ca oricând.
În perioada anilor ’30-’33, Flaminiu Mârtzu a fotografiat o mulţime de secvenţe din Câmpulungul acelor vremuri. „Acum, suntem într-un oraş istoric, care geme de istorie şi de frumuseţe, pornind de la Bărăţie, prima atestare documentară a existenţei Câmpulungului, prin piatra tombală a comitelui Laurenţiu de Lompo Campo, de la 1300. Ceea ce ne spune nouă că această aşezare era preexistentă anului 1300. Acolo este consemnată vechimea noastră. Dar este consemnată şi de Mănăstirea „Negru Vodă”. Deşi Bărăţia a fost înfiinţată de saşi, totuşi, eu aş zice că este soră cu Mănăstirea „Negru Vodă”. Istoricii au tot felul de păreri. Atunci când intri în oraş, întâi şi întâi, te întâlneşti cu Mănăstirea „Negru Vodă”, un spaţiu voievodal, simbolul acestui oraş, având turnul cel mai înalt dintre bisericile ortodoxe.”, sunt câteva referinţe istorice legate de Câmpulung, prezentate musafirelor şezătorii de profesoara Cristina Nicula.
- Ţaţa Floarea, care aducea lapte la oraş, era pentru copilul Cristina Nicula reperul de vieţuitor al satului muscelean
Încercând să-şi dezvolte experienţa legată de portul popular, Cristina Nicula mărturisea că s-a agăţat de ţaţa Floarea care, în copilăria ei, aducea fapte familiei sale. „Venea pe jos, de pe nişte dealuri – nici nu existau maşini -, dimineaţa… înfăşurată în broboadă.”, moment în care distinsa profesoară le-a arătat invitatelor prima fotografie din cele aduse din colecţia tatălui. Crâmpeiul de hârtie lucioasă, mărit până la dimensiunea unei foi A4, înfăţişează două femei pe drumul către Gară, venite dintr-o zonă limitrofă a Câmpulungului. „Este un episod surprins de tata. Este foarte interesat că în colecţia albumului de familie, cu fotografiile pe care le-a făcut tata, constat că mama şi sora tatălui meu purtau costum naţional.”, a continuat Cristina Nicula, prezentând a doua imagine, din 1930, cu bunica sa din partea tatălui şi sora acesteia. Fotografia cu cele două descendente dintr-o familie aristocrată este realizată în curtea casei, care există şi în prezent. „Mi-am pus întrebarea: de ce? Nu este greu de înţeles. Costumul popular a fost promovat de Regina Maria.” Şi, după exemplul ei, doamnele din înalta societate, de peste tot din ţară, inclusiv la Câmpulung, i-au urmat exemplul. De altfel, albumul conţine multe poze cu cele două surori în aceeaşi ţinută de sărbătoare.
Urmaşa celor două spunea că, în privinţa autenticităţii, membrele şezătorii se pot pronunţa mai bine decât ea. Dar, în anii ’30, oare, cum altfel putea fi costumul popular decât autentic?! Tot în grădina casei, aşezată pe iarbă, apare mătuşa Cristinei Nicula, într-un frumos port tradiţional, fiind o obişnuinţă ca femeile educate din familia sa să îmbrace hainele specifice satului românesc. O altă şedinţă foto a avut loc în 1932, în salonul casei din Câmpulung, unde doamnele apar purtând tot straie populare.
- Un intelectual de un rafinament fără egal, pasionat de simplitatea omului de la sat
Moş Oancea este unul dintre ţăranii fotografiaţi de Flaminiu Mârtzu, interesat de chipuri expresive ale oamenilor simpli care-i ieşeau în cale. Aşa cum a fost şi cel al Eugeniei Bragă, care apare într-o imagine din august 1941. Sau cum este silueta lui „moş Gheorghe, tăietor de lemne, în etate de 76 de ani”, datată 1936. Sau Ana grădinăreasa. Toate aceste informaţii s-au păstrat datorită meticulozităţii istoricului Flaminiu Mârtzu de a duce un lucru până la capăt. Toate fotografiile au pe verso explicaţiile necesare, datorită cărora, astăzi, se ştiu şi persoanele, şi anul, şi locul realizării lor.
„Tatăl meu, care era un intelectual, nu se limita la nivelul cercetărilor lui şi poza lucruri simple” precum vaca Stela, la moşia familiei de la Gorgan, lângă care apar oamenii care aveau grijă de animalele din curte, unul dintre ei fiind tot în costum naţional. Sau o turmă de capre care treceau pe şoseaua Bucureşti, aproape de Florica, imortalizate în septembrie 1934.
„Ducându-mă să copiez aceste fotografii care nu au legătură cu mine, ci cu portul popular, doamna de la studioul foto mi-a dat nişte fotografii, întrucât bunica ei făcea fote şi le comercializa în piaţă, pe gard, unde le vedeam eu, când eram mică.”, le mai spunea aceasta invitatelor de la şezătoare. Cristina Nicula a prezentat în cadrul evenimentului şi imaginile primite de la studioul foto, în care apar musceleni înveşmântaţi în costume de-o frumuseţe care taie răsuflarea privitorului.
Magda BĂNCESCU
Redacţia ziarului Evenimentul Muscelean mulţumeşte doamnei profesoare Cristina Nicula pentru generozitatea cu care a pus la dispoziţia noastră imaginile care însoţesc această relatare, imagini care aparţin colecţiei sale personale.
