Încăperile destinate Protecţiei Civile din Câmpulung par decorul unui film de epocă: întunecate şi ticsite de vechituri, între care mai găseşti, este adevărat, şi lucruri utile, de păstrat. Dar regula este cea a vechiului şi expiratului, de care nimeni, nici înainte de revoluţie, nici după, nu s-a învrednicit să se debaraseze. Dar ce vorbim noi despre spaţiile cu rol de depozitare a orice, de folos sau de aruncat, când însuşi biroul şefului Protecţiei Civile pare tot o magazie în care s-au adunat o grămadă de hârburi! Dintre toate piesele de muzeu vizionate, cel mai tare ne-a şocat dulăpiorul cu medicamente, unele datând de la sfârşitul anilor ’50! Asortate măştilor de gaze „elefant”.
Compresele sterile sunt din 1959!
Primul birou în care am intrat, amplasat la subsolul Primăriei, poartă deasupra inscripţia „Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă”. Iar alături „Punct de prim ajutor”. Cu siguranţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă nu s-a întrunit niciodată aici, neavând spaţiu în care să ţină o şedinţă. Şi, totuşi, sala a avut rol de organizare a şedinţelor Protecţiei Civile pe timpuri, judecând după masa din lemn masiv şi scaunele înghesuite la perete pentru a face loc mormanelor de ce nu vă închipuiţi. Dar până să ajungi în această sală treci printr-o anticameră, unde sunt primiţi leşinaţii – ne scuzaţi termenul – din pricină de caniculă. La ce te înconjoară în această cameră inspirată parcă dintr-un film de război, leşinul îţi este dublat de şocul întoarcerii în timp. Mobilierul şi dotarea îţi dau fiori reci, urgenţa având-o, înaintea populaţiei, însăşi Protecţia Civilă, care are nevoie de o resuscitare rapidă.
Intrăm în sala de şedinţe, unde cutiile acaparează cea mai mare parte a spaţiului irosit prin funcţia de depozitare a unor obiecte inutile. Vă daţi seama ce cocină, la propriu, a fost Primăria Câmpulung dacă acţiunea de curăţenie – căci s-au scos o grămadă de vechituri din clădire – n-a fost încheiată nici până acum?! Ce am văzut noi astăzi este rezultatul unei ordini făcute cât de cât, căci grosul mizeriei se pare că s-a scos. Adică gunoiul şi păianjenii care erau ca la ei acasă.
Stive de documente despre care nu se ştie dacă sunt sau nu necesare, de-au ajuns să zacă pe podea! Pachete cu cărţi! Aici au fost abandonate cărţile lui Dan Puric, care a conferenţiat, cu nişte ani în urmă, la Clubul ARO. Ce este cu ele… cine mai ştie? De ce nu sunt vândute, dacă s-au dat bani pe ele, donate ori returnate, de vreme ce nu sunt de trebuinţă? Şi nu este singura.
Stive de albume, ghiduri de bune practici, hărţi, materiale promoţionale rămase de la nu se mai ştie ce proiect – agende, tricouri, genţi de laptop -, care n-au mai ajuns la destinatari… un televizor Diamant şi un telefon contemporan cu măgăoaia pe care stă cocoţat, toate sunt de aruncat la gunoi. Nu şi mobilierul, susţine Elena Lasconi, întrucât lemnul masiv din care este fabricat merită salvarea lui prin recondiţionare. Pereţii sunt acoperiţi cu afişe de toate vârstele, multe fiind rămase din vremea lui Ceauşescu.
Într-o altă încăpere în care sunt depozitate echipamentele şi instrumentele de lucru ale voluntarilor de la Protecţia Civilă, de la pufoaice şi galoşi, până la truse şi barcă de salvare, ai aceeaşi impresie: că te-ai teleportat în timp. Nu înainte, ci înapoi. Măşti de gaze de dinainte de anii ’70 şi medicamente şi mai vechi, din anii ’50, găseşti în „instrumentarul” Protecţiei Civile. Cea mai „proaspătă” doctorie a expirat în 2000! Dar sunt unele care au avut termenul de valabilitate până în 1981! Compresele sterile sunt din 1959!
Încheiem turul cu biroul lui Marcel Pârşan, un fan al amintirilor, judecând după aparatura de muzeu care sufocă spaţiul şi aşa prea strâmt. Aici, primăriţa a dat peste o lanternă, un model pe care îl avea bunicul ei pe când ea era doar un copil. N-ar avea „decât” 45 de anişori!
Toate aceste încăperi trebuie zugrăvite, dar, ca să ajungi să cureţi şi să împrospătezi pereţii, este nevoie să scoţi afară cantităţile de lucruri din interior, strânse cu deceniile. M.B.
