18.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – “Nicolae Grant, un pictor al Câmpulungului”

Foto: Nicolae Grant, „Un colț în Câmpulung”, acuarelă și guașă pe carton, 47 x 55 cm

Pictorul Nicolae Grant, fiul lui Effingham Grant, un diplomat, om de afaceri și filantrop născut în Scoția și stabilit ulterior în România, a fost educat în Franța. Tânărul venise la studii dintr-o familie cu renume, căci mama sa, Zoe Racoviță, fata lui Alexandru Racoviță și a Anei Golescu, era nepoata lui Dinicu Golescu, întemeietor de școală și unul dintre primii noștri autori de însemnări de călătorie.

Admis la Şcoala de Belle-Arte din Paris, Nicolae Grant (1868 – 1950) a ajuns să expună la doar 18 ani la Salonul Artiştilor Francezi, bucurându-se de o mare apreciere. Revenit cu familia în România, a studiat la Școala de Arte Frumoase din București cu pictorii Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu. Din anul 1909 s-a stabilit în Câmpulung, unde și-a cumpărat de la Pană Pencovici – administrator al Spitalului Brâncovenesc și director al publicației „Monitorul Oficial” din București – o vilă somptuoasă, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea într-un autentic stil neo-românesc. Nicolae Grant a locuit aici, în Vila Grant de pe strada Lascăr Catargiu, din 1910 până în anul 1935.

Uliţa copilăriei

Foto: Nicolae Grant, „Peisaj de iarnă”. Câmpulung, ulei pe carton subțire, 35,5 x 44,5 cm

Mi-am regăsit „ulița copilăriei” din Câmpulung în trei tablouri cu peisaje de iarnă, pictate de Nicolae Grant, cel mai probabil în perioada cât a locuit la vilă.

În vara anului 1961 mă mutasem pe străduța Maior Brașoveanu din Câmpulung, venind de pe strada Soldat Dumitru Golescu, unde mă născusem. Era așadar a doua „uliță a copilăriei”! Aveam atunci aproape șapte ani și mă pregăteam să intru la școală. Am locuit patru ani în casa de la nr.2, lângă biserica Sf. Nicolae-Nicuț, de care mă despărțea doar un zid înalt cât un stat de om, ridicat din bolovani de râu. Mica stradă Maior Brașoveanu, care avea doar patru case, dădea direct în intersecția care se vede în tablourile cu peisaje de iarnă ale lui Nicolae Grant.

În cele două case, care sunt pictate în partea dreaptă a tablourilor, pe strada care urcă spre Grui, au locuit o perioadă cei mai buni prieteni din copilărie, Mircea și Marin, nedespărțiții mei tovarăși de joacă și de „expediții” (cum le spuneam atunci) pe dealurile din jur. Iar „expedițiile” erau în directă legătură cu lecturile din cărțile lui Jules Verne, pe care le devoram.

În cea dintâi casă din dreapta, așezată atât de pitoresc în intersecție, s-a născut Mircea Moldoveanu, un băiat de o inteligență ieșită din comun, eminent elev și șef de promoție al Colegiului Național „Dinicu Golescu” și apoi al Facultății de Chimie a Universității București. Mai sus, în cea de-a doua casă, căreia i se pot zări parterul și etajul, a stat în primii ani de viață celălalt prieten, Marin Rădulescu, medic stomatolog astăzi, foarte mișcat la descoperirea acestor picturi ale lui Nicolae Grant. Văzându-le, și-a adus aminte că în anii 1960 în această casă locuiau mai multe familii. La parter stătea familia Georgescu, proprietarii: tatăl, un bărbat ca de 80 de ani, și fiul, avocatul Gogu Georgescu, împreună cu soția sa, Lenuța. La etaj erau găzduiți chiriașii. Unul dintre tablourile lui Nicolae Grant ne lasă să vedem, înspre dreapta, și puțin din strada Lascăr Catargiu, pe care a locuit pictorul în vila sa vreme de 25 de ani.

Pe Gârlici

Foto: Nicolae Grant, „Peisaj de iarnă”. Câmpulung, ulei pe pânză, 74 x 93 cm

Strada în pantă din cele trei tablouri, plină de zăpadă, căreia noi, copiii, îi spuneam „Pe Gârlici”, și care se vede coborând dintr-o zonă împădurită (pădurea conturată în tablou este o parte din fostul parc al Vilei Mathei Drăghiceanu), era în copilăria mea locul preferat pentru a ne da cu bobul. Ne urcam câte 4-5 băieți în bobul condus de cel mai priceput dintre noi, de regulă cel mai mare ca vârstă. Plecam tocmai de sus, din Grui. Conducătorul trebuia să aibă patine și astfel putea direcționa cu ele bobul în funcție de configurația drumului. Când ajungeam în intersecția pictată de Nicolae Grant, bobul prinsese deja o viteză nebună. Extrem de rar se întâmpla atunci, la începutul anilor 1960, să urce iarna pe aici vreo mașină, așa că strada rămânea mai întotdeauna la dispoziția bobului nostru, condus de cel care stătea în față și de măiestria căruia depindeam noi toți ceilalți.

Erau două locuri în cartier unde ne puteam da cu bobul. În primul rând „Pe Gârlici”, strada despre care nu mă întrebasem vreodată de ce îi zicea așa, deși avea un nume cu o sonoritate ciudată. Probabil pentru că era destul de îngustă și înclinată, așa cum e un gârlici, intrarea strâmtă dintr-un beci. Celălalt loc potrivit pentru bob era „Pe Grant”, adică strada care suie pe Grui chiar de la vila lui Nicolae Grant. În perioada interbelică se numea Calea Albeștilor, căci era drumul cel mai scurt care ducea de la Câmpulung spre satul Albești. Deși nu se afla departe, „Pe Grant” nu intra în „zona” noastră și ca atare mergeam rar acolo. Cât despre numele „Pe Grant”, pe atunci nu făceam nicio legătură între acesta și vila pictorului.

Casele din amintire

Foto: Pictorul Nicolae Grant (1868-1950)

Deși casele pictate în tablourile de iarnă ale lui Nicolae Grant nu mai există astăzi, ele au rămas în memoria mea afectivă. Pe lângă prima casă, cea cu tindă și un stâlp în față, treceam zilnic în drum spre „Pâine”, o clădire din stânga intrării în curtea bisericii Sf. Nicolae-Nicuț. La „Pâine” vindea mereu aceeași femeie, pe nume Stela.

Nu mi-am pus niciodată întrebarea, la cei 8-9 ani de atunci, de ce ai mei, ca să iau pâine de la Stela, în afară de bani, îmi mai dădeau trei cartonașe din care de fiecare dată Stela decupa trei dreptunghiuri de culori diferite, adică rația pe ziua respectivă a mea, a mamei și a tatei. Pe mine mă interesa doar pâinea rotundă, cel mai adesea caldă, care se vindea foarte repede. Uneori așteptam la rând cu vecinii noștri din cartier să vină pâinea aceea neagră, care mirosea atât de frumos. Mă așezam la coada care se forma în fața intrării și, după ce cumpăram pâinea caldă, pentru că era atât de îmbietoare, până acasă mușcam tot timpul din coaja ei crocantă.

Pe locul caselor pictate de Nicolae Grant s-au construit între timp altele, dar atâta vreme cât am locuit pe strada Maior Brașoveanu ele au rămas exact ca în tablourile lui. Restaurantul lui Huihup, aflat vizavi de biserica Sf. Nicolae-Nicuț și care nu se vede în pictură, devenise „Alimentara” în anii copilăriei mele. Aici am învățat să fac de unul singur primele cumpărături. Produsele erau puține, dar mai întotdeauna exista chiar lângă cântar, la vedere, un calup mare de marmeladă. Din tot magazinul, era preferata mea! Astăzi aici este pensiunea „Un băiat și o fată”.

Nume care nu mai există: Calea Bughea şi strada Troiţei

Foto: .„Vila pictorului Grant, Câmpulung”, carte poștală ilustrată, Editura Ion Staicu. Colecția Gheorghe Chița

Străzii în pantă, troienită cu zăpadă, care se numea Calea Bughea când pictorul își așezase acolo șevaletul într-o zi de iarnă, i se schimbase numele în anii comunismului și devenise strada Scânteii. Niciunul dintre noi, puștii din cartier, nu a folosit vreodată această denumire. Un nume străin, de care nici nu voiam să auzim, pentru că nu exista în mintea noastră de copii decât unul singur: „Pe Gârlici”. Târziu, după 1990, strada Scânteii a fost redenumită Locotenent-colonel Nicolae Popp.

Uitându-mă în „Planul orașului Câmpulung” lucrat de C. Rădulescu-Codin și N. Patraulea, tipărit la Editura Librăriei Ioan N. Staicu în 1926, am văzut că și străduța Maior Brașoveanu, pe care am locuit în cei patru ani de școală primară, se numea în perioada interbelică altfel: strada Troiței. Ce nume frumos pentru o stradă aflată chiar lângă biserica Sf. Nicolae-Nicuț, ale cărei turle le vedeam zilnic pe fereastră!

Sursa imaginilor:
http://www.artnet.com/artists/nicolae-grant/

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!