0.5 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Modelele lui Marius Sminchişe, autorul expoziţiei „Rugă spre lumină”: antrenorul de volei Adrian Mihăilă şi Sânziana Şendroiu, o elevă de 10 de la „Carol I”

În preajma zilei de 9 martie, când este marcată Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, în acelaşi timp cu sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, ne întoarcem la expoziţia artistului cu origini câmpulungene Marius Sminchişe, „Rugă spre lumină”, pentru câteva lucruri nespuse în relatarea despre evenimentul cultural. Amănuntele din culisele acţiunii, care n-a fost deloc uşor de pregătit, captivează în aceeaşi măsură precum cele auzite la vernisajul desfăşurat într-o atmosferă copleşitoare. Proiectul fotografic, pentru realizarea căruia Marius Sminchişe a beneficiat de ajutorul lui Carmen Bârloiu şi al Adinei Oprescu, împreună cu care a organizat expoziţia, a fost găzduit în toate etapele sale – şedinţele foto, vernisajul şi expunerea lucrărilor – de Memorialul Închisoarea Piteşti. Nici că se putea un decor mai potrivit pentru a trăi şi a simţi emoţia extraordinară din fotografiile lui Marius Sminchişe! Echipa formată din Marius, Carmen şi Adina a oferit publicului un moment frumos, inedit, nu mai spunem muncit, care a deschis programul pe 2023 al muzeului în care s-a transformat fosta Închisoare Piteşti.

  • O experienţă deosebită pentru antrenorul de volei Adrian Mihăilă

Dacă a fost ceva (mai) uşor de găsit pentru expoziţia „Rugă spre lumină”, acestea au fost modelele lui Marius Sminchişe: antrenorul de volei Adrian Mihăilă şi Sânziana Şendroiu, o elevă excepţională a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”. Dacă alegerea Sânzianei a fost „mâna” lui Carmen Bârloiu, sub ochii căreia a crescut şi a evoluat în cadrul clubului de voluntariat LEO, pe care tânăra îl conduce în calitate de preşedinte, în schimb, artistul fotograf a ajuns la mâinile sportivului datorită legăturilor de familie cu acesta. Adrian Mihăilă este o rudă apropiată a lui Marius Sminchişe şi, având calităţile fizice căutate de autorul proiectului, s-a lăsat convins să apară în pictorialul care a abordat un subiect delicat, tulburător şi insuficient „exploatat” ca temă artistică.

Pentru corectitudinea relatării, trebuie să precizăm că într-o fotografie apar mâinile celei de-a treia persoane care a participat la şedinţele foto. Acesta este Bogdan Ionuţ Moisescu, prezent şi în imaginea care încheie expoziţia, alături de Sânziana şi Adrian, cu lanţurile căzute, expresie a credinţei care a condus spre libertate.

„Marius Sminchişe este vărul primar al soţiei mele şi suntem ca fraţii. Când mi-a vorbit prima dată despre proiectul lui, i-am spus: „Ce pot eu să fac? Habar nu am!” „Fii tu acolo!”, mi-a spus el. El este artistul, eu am fost acolo la „şi alţii”. A fost o experienţă deosebită pentru mine.”, spunea cu modestie antrenorul de volei Adrian Mihăilă, care a recunoscut că a fost încercat de o stare aparte pe durata realizării fotografiilor.

  • Sânziana Şendroiu, naturală şi expresivă  

Pe Sânziana Şendroiu am admirat-o anul trecut evoluând în spectacolul aniversar de Ziua Şcolii şi, într-adevăr, expresivitatea manifestată pe durata poemului recitat o recomanda pentru „shooting-ul” propus de Marius Sminchişe. Dar, totuşi, într-o fostă închisoare comunistă… printre cruci şi zidurile suferinţei, nu era o postură confortabilă pentru cineva atât de tânăr, aflat încă în perioada liceului. „A avut curaj, mărturiseşte Marius Sminchişe despre colaborarea cu Sânziana, care a dat ce a avut mai curat în expresie şi purtare. De când mi-a arătat-o Carmen, am spus: „Stop! Nu mai cauţi nimic. Ea este!” În momentul în care Carmen mi-a arătat fotografia Sânzianei, am văzut-o în proiect.”

Fiind familiarizată cu naturaleţea şi potenţialul artistic al liceenei care îi este aproape de mai mulţi ani, Carmen Bârloiu n-a căutat altă variantă. N-avea de ce. Cine a văzut lucrările lui Marius Sminchişe înţelege de ce a venit atât de natural opţiunea pentru Sânziana. Artistul avea nevoie de un chip natural, nealterat de machiajul excesiv agreat de tinerele de astăzi. Şi, în aceeaşi măsură, căuta o fată cu mâini frumoase, naturale, fără unghii false, în culori stridente. Ca o paranteză, Marius Sminchişe, portretist din punct de vedere al temei abordate preponderent în lucrările sale, are o predilecţie şi pentru mâinile modelelor sale. Mâini tinere, mâini îmbătrânite, mâini firave, mâini puternice.

  • Căutări şi frământări pentru o zeghe

În schimb, nu cu aceeaşi uşurinţă a obţinut costumaţia deţinuţilor. Marius Sminchişe avea nevoie să-i prezinte pe protagoniştii din imaginile sale îmbrăcaţi în zeghe, pe care n-a găsit-o la niciuna dintre închisorile contactate. Asta pentru că încarceraţii zilelor noastre nu mai poartă „uniformă” în spatele gratiilor, ci li se permite să îmbrace ceea ce îmbracă şi acasă. „Am căutat la muzee. Am căutat la Teatrul „Davila” din Piteşti. Am făcut apel la mai mulţi. Aveam biletele (n.r. pentru zborul de la Paris) luate, aveam totul pregătit… Vorbisem la Memorial, iar doamna Maria Axinte mă aştepta pentru a realiza prima şedinţă. N-aveam zeghe!”, a fost impasul în care s-a poticnit proiectul.

Ascultând naraţiunea savuroasă a lui Marius Sminchişe, care povesteşte cu umor cum s-a chinuit să facă rost de o haină de deţinut, anticipezi soluţia acestuia: „La croitorie!” „Exact!”, îţi confirmă bănuiala artistul. „Ultima speranţă… Carmen. Mai mult decât jurnalistic, nu ştiam conexiunile ei în Câmpulung. Şi i-am pus o simplă întrebare. Şi Carmen m-a întrebat: „N-ai zeghe? Îţi trebuie zeghe! Te sun.” M-a sunat şi mi-a spus: „N-am găsit zeghe, dar am găsit croitorul care îţi face zeghea.”, a povestit Marius Sminchişe cum l-a scos din belea Carmen Bârloiu.

  • Carmen şi Adina, oamenii care au făcut echipă bună cu Marius  

După ce şi-a asigurat „decorul” – fosta Închisoare Piteşti, devenită muzeu -, vestimentaţia, lanţurile şi restul recuzitei, s-a ivit alt obstacol. Ioana Sandu, tânăra cu care Marius Sminchişe a colaborat la proiectele sale argeşene anterioare, studentă la UNATC, l-a anunţat că are examene şi nu poate participa la şedinţele foto pentru „Rugă spre lumină”. Însă acest impediment a fost depăşit rapid, tot cu un telefon dat lui Carmen. „Nu mai am speranţa, nu mai am libertatea, nu mai am curajul!”, calităţile pe care tânăra din pictorialul lui Marius trebuia să le întruchipeze. După cum am precizat, Carmen Bârloiu a venit cu ideea de a fi folosită Sânziana, un fel de poezie cu mâini şi picioare, atât de expresivă este! Potenţialul intelectual şi simplitatea aspectului fetei, care a pozat cu naturaleţe, dar şi cu inteligenţă, au fost garanţia celei mai bune alegeri făcute de amândoi.

Ţinuta tinerei n-a dat atâta bătaie de cap ca a bărbaţilor, întrucât Sânziana a purtat o rochie albă, simbol al speranţei şi al luminii la care se referea Marius Sminchişe. La şedinţele foto a fost prezentă şi Carmen Bârloiu şi era firesc să fie aşa, pentru ca Sânziana, aflată într-o postură complicată, să aibă aproape o faţă familiară şi să se simtă mai relaxată. Atât cât te poţi relaxa între pereţii unui fost spaţiu de tortură.

„Ca fotograf, îţi coordonezi modelele. Pentru că vrei să le aduci în punctul din care tu vrei să transmiţi ceva. Trebuie să existe o colaborare între model şi fotograf. Dacă această înţelegere nu există, este greu de lucrat.”, puncta Marius Sminchişe o calitate pe care a găsit-o şi la Adrian, şi la Sânziana. Nefiind modele profesioniste, cei doi s-au lăsat modelaţi de fotograf, care a primit de la ei ceea ce şi-a dorit: o emoţie intensă, cap-coadă, atât pe axul principal al expoziţiei, cât şi în încăperile scăldate de lumină în care au fost aranjate lucrările.

În organizarea propriu-zisă a expoziţiei s-a implicat foarte mult şi Adina Oprescu, ale cărei valenţe artistice includ şi poezia, şi fotografia. Adina Art, cum o ştiţi de pe pagina ei de socializare. Marius Sminchişe mărturisea că are un respect uriaş pentru munca Adinei, care lucrează cu copiii, în cadrul cursurilor de fotografie de la Tabăra Oratia. „Adina a pus un aparat de fotografiat în mâna copiilor. Şi e mare lucru.”, spunea acesta.

  • Rugăciunea, lumina, izbăvirea  

Axul principal al expoziţiei este compus din trei imagini, cele mai puternice: deţinutul în genunchi, rugându-se în lumină, apoi singura fotografie color din expoziţie, cu lumânarea arzând şi, la final, inserată în paraclisul închisorii, imaginea lanţurilor sfărâmate şi căzute la picioarele celor doi deţinuţi, care păşesc liber, în rând cu credinţa şi speranţa întruchipată de Sânziana.

„Începutul este rugăciunea, apoi este lumina şi, în final, este izbăvirea. Oamenii aceştia au iertat. Ca să poată să treacă peste aceste evenimente, oamenii aceştia au iertat. Cât de senin vorbeşte domnul Sergiu Rizescu, un om care a suferit! Acest om a trebuit să ierte ca să ajungă la această împăcare de suflet. Cum au iertat? În credinţă, în rugăciune. Asta am căutat să scot de acolo. Emoţie, emoţie, emoţie.”, spunea Marius Sminchişe, un călător şi pe tărâmul poeziei.
„Dă-mi, Doamne, pacea cu care măsori marile încercări”, sunt cuvintele lui Marius Sminchişe, care scrie la fel de bine precum fotografiază. Rugăciunea artistului deschide clipul vizionat cu ocazia expoziţiei, care a lăsat publicul fără reacţie, mut de uimire, tăcerea apăsătoare luând locul aplauzelor. Îl puteţi viziona – şi chiar vă îndemnăm să-l vizionaţi – accesând acest link: https://www.youtube.com/watch?v=wQ3VT4_FZSg

Magda BĂNCESCU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!