20.2 C
Campulung Muscel
25/06/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Incendierea Mânăstirii Nămăeşti în Marele Război

– mărturia sergentului Ion Mustaţă –

În toamna anului 1916, pe culoarul Rucăr-Bran, nemţii presau dinspre Transilvania cu tehnică superioară de atac. Frontul de pe linia Munţilor Carpaţi era pe punctul de a fi spart, iar situaţia devenise din ce în ce mai dificilă.
În acest context, la Mânăstirea Nămăeşti a avut loc o întâmplare dramatică. Iată ce povestește despre aceasta sergentul Ion Mustață, care alături de camarazii lui de arme primise însărcinarea să apere frontul Câmpulung-Dragoslavele:

  • „Arde satul, arde mânăstirea!”

“Mă găseam la Câmpulung, împreună cu compania mea, când am primit ordin să plecăm spre Mateiaş, ca să facem întărituri cu sârmă ghimpată. Era într-o după amiază din toamna anului 1916. Ziua era încruntată de bubuitul tunurilor care nu mai conteneau. Ne-am luat sculele şi am pornit în marş forţat spre Mateiaş. Când am ieşit din satul Valea Mare, privirile ne sunt atrase de un nor de fum, brăzdat de limbi de foc, cari se înălţau dinspre Nămăeşti. Ne oprim şi privim cu groază.

„Arde satul, arde mânăstirea!” murmurarăm cu toţii. Comandantul ne îndemnă la drum.
Ajunşi pe Mateiaş, priveliştea spre Nămăeşti apărea îngrozitoare. Chiliile, mânăstirea, clădirile de primprejur, casele din sat, toate erau într-o mare de fum şi de flăcări. Oameni şi vite alergau care încotro vedeau. De pe Pravăţ tunurile duşmane aruncau bombe incendiare asupra satului care semăna a iad. Ne-am pus pe lucru şi, cât ai clipi, am sfârşit lucrările de întărire.

Soarele apusese, iar umbra serii se ridica rece din văi. Ne-am aşezat cu toţii la tulpina unui copac, strângându-ne unii într-alţii ca să ne încălzim.

Aţipii, dar deodată mă trezii şi gânduri negre încep să mă cuprindă. Să ardă mânăstirea, locaş sfânt şi eu să stau deoparte şi să nu fiu în stare să dau o mână de ajutor! Ce nelegiuire! Şi fără să mai aştept, mă scol şi o pornesc. Se întunecase de-a binelea şi nu ştiam pe unde s-apuc.
Dibuind prin întuneric, dau de o potecă care mă duce de-a dreptul în sat. Aici drumul era numai gropi făcute de obuze şi înaintam foarte greu. Satul arsese aproape tot şi flăcările mistuiau înainte. Ajung la mânăstire”.

  • Lupta sergentului Ion Mustaţă cu focul de la mânăstire

„Focul arsese chiliile, arhondaricul, stăreţia, arsese turla mânăstirii, intrarea şi acum continua să ardă înăuntru. Aici înaintase cam doi metri, cuprinzând duşumelele şi stranele. Flăcările se înălţau până-n tavan şi la lumina lor se vedea, în fundul bisericii, pe peretele dinspre miazănoapte, icoana Maicii Domnului, strălucind în îmbrăcămintea ei de argint, având d-asupra un epitaf brodat, într-o ramă de sticlă; se mai vedeau şi alte icoane pe perete, iar pe sfânta masă din altar se vedeau odoarele sfinte neatinse.

Înspăimântat că într-o clipă vor pieri, mistuite de flăcări, toate aceste odoare, lăsai puşca, mă descinsei de cartuşierele pline de gloanţe şi alergai după apă. Dar nu găsii şi mă întorsei deznădăjduit.
Deodată îmi trecu prin minte un gând. Îmi scot mantaua şi încep să car pe duşumele, în flăcări, tencuiala căzută din cauza focului, de pe pereţii de la intrare. În acest chip reuşii să înăbuş focul şi să încep să smulg, una câte una, stranele aprinse şi să le scot afară. Apoi, cu un lemn pe care îl găsii aproape, încep să forţez duşumelele din cuie, să trag de ele cu mâinile şi să le arunc spre ieşire.

Fumul mă îneca, ochii mă usturau şi izvoare de lacrimi curgeau pe faţa mea. Târziu de tot, nişte femei care priveau cum mă lupt cu focul, începură să-mi strige: „Degeaba te căzneşti să-l stingi, căci n-are să se stingă fără apă!” Iar la câtva timp după asta, nişte soldaţi care treceau pe acolo îmi strigau la fel. Îi rog să-mi dea ajutor, dar ei se duc înainte fără să-mi răspundă.

Fumul mă îneca şi trebuia să ies, din când în când, afară, la aer curat, ca să răsuflu. Focul înainta şi eu mă străduiam, din răsputeri, ca să-l împiedic, cărând la tencuială şi smulgând duşumelele arse. Mâinile mă dureau de arsuri, oboseala mă dobora, dar mă străduiam înainte. Către ziuă, când focul ajunsese aproape de sfânta icoană a Maicii Domnului, se stinse deodată, ca prin minune.
Câteva scântei, ce mai rămăseseră risipite pe duşumele, le-am stins cu scuipat. După ce mă încredinţai că n-a mai rămas nicio scânteie care să poată reaprinde focul, am plecat”.

  • Între credinţă şi datorie

„M-am îmbrăcat, mi-am luat arma şi cartuşierele şi sleit de puteri abia am coborât până în vale. Se îngâna ziua cu noaptea. Nu ştiam pe unde s-apuc şi o luai aşa la voia întâmplării, când, deodată, aud: „Cine-i acolo?” Crezui că sunt surprins de inamic, dar în urmă desluşii vocea comandantului meu. Mă amestec printre soldaţi şi nu spun la nimeni unde am fost toată noaptea.
Am pornit cu toţii spre Valea Mare şi când se lumină de ziuă eram în sat. Tunurile inamice încep din nou.

Primim ordin să ne adăpostim prin case. Abia mă aşezai cu plutonul într-o casă, când, deodată, izbucni o larmă de nedescris. Inamicul bombarda satul.

Soldaţii fugeau înspăimântaţi în toate părţile, căutând adăposturi, unii se ascundeau prin şanţuri, alţii o luau la fugă pe şosea. Bombele cădeau cu nemiluita, dărâmau case, săpau gropi adânci, ucideau oameni. Mie nu-mi era teamă. Am luat-o încet pe şosea la vale, ţinând strâns la piept o iconiţă a Maicii Domnului pe care o luasem cu mine din biserică.

O bombă căzu cu zgomot năprasnic în urma mea, dărâmând casa unde, cu puţine clipe mai înainte, mă adăpostisem cu plutonul. Eu mergeam înainte. Pe şosea mă împiedicam de soldaţi morţi, alţii, răniţi, abia se târau cerând ajutor; unii stăteau ghemuiţi prin şanţuri şi-mi strigau să mă ascund, că altfel voi pieri.
Pe mine m-a ferit Sfânta Fecioară de orice întâmplare rea”.

  • Ion Mustaţă, salvator al Mânăstirii Nămăeşti

„Spre seară ajung la Câmpulung. Aici întâlnesc pe părintele paroh Nicolae Isbăşescu, căruia îi povestesc cum am stins focul şi am scăpat de la pieire odoarele mânăstirii.
Părintele când auzi se miră şi nu-i venea să creadă. El fiind încredinţat de maicile care au fugit, când a început să ardă mânăstirea, că totul este pierdut, a şi anunţat mitropolia de arderea mânăstirii şi distrugerea odoarelor.

Împreună cu preotul Isbăşescu m-am dus la maica stareţă Irina Grecescu, să-i spun întâmplarea.
Maica stareţă, când a auzit că am scăpat odoarele mânăstirii, nu voi să creadă.
– Cum se poate? zise ea. Când a început bombardarea noi am alergat să luăm sfânta icoană, dar deodată căzu un obuz în uşa bisericii şi se aprinse dulapurile cu arhivele şi n-am mai putut intra.
– Maică stareţă, minunea s-a făcut – îi răspund eu – focul s-a stins, odoarele sfinte sunt scăpate, trimiteţi pe cineva să le aducă la Câmpulung.
– Pe cine să trimit? îmi răspunse stareţa. Nimeni nu se poate duce, căci acolo e frontul, şi oricine va îndrăzni, la moarte sigură se va duce.
– Compania mea este în repaus. Am să mă duc eu, îi răspund.

Şi în noaptea de 18 spre 19 octombrie (stil vechi), pe un timp ceţos şi rece, plec cu carul mânăstirii la Nămăeşti, ca să aduc sfintele odoare. Ajung acolo la miezul nopţii. Frigul mă pătrunsese până la oase.

Întunericul era ca de mormânt. Cu mare greutate ajung până la mânăstire. Intru înăuntru şi iau una câte una: icoana Maicii Domnului, un epitaf brodat, două sfeşnice mari de bronz, mai multe icoane mari şi mici cu chipul sfinţilor, două evanghelii de pe sfânta masă, sfântul potir, sfântul antemis, mai multe cruci de argint, o ladă cu cărţi bisericeşti şi o ladă cu lumânări. Le-am aşezat pe toate în căruţă şi am pornit cu ele spre Câmpulung.

În zorii zilei eram în oraş. Am dus aceste odoare în casa familiei Ion Filipescu, iar de aici au fost duse toate la mânăstirea Negru-Vodă.

Când a văzut maica stareţă odoarele, începu să plângă, se închină şi mulţumi lui Dumnezeu că a săvârşit şi de data aceasta o minune”.

Notă:
Textul s-a reprodus fragmentar după broșura „Mânăstirea Nămăeşti. Episod din Războiul cel Mare”(1931), de George Ulieru, exemplar aflat la Biblioteca Academiei Române.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!