Într-o realitate urbană anormală, există străzi în Câmpulung cu o margine în oraş, iar cu cealaltă în comuna învecinată, deşi astfel de anomalii puteau fi rezolvate de mult prin înţelegerea primarilor. De pildă, graniţa Câmpulungului cu Lereşti, de la podul Braşovului până la Gardă, se cheamă, pe partea cu fostul Liceu Industrial, Şoseaua Braşovului – parte care aparţine comunei Lereşti -, iar pe partea cealaltă, cea a municipiului, Calea Braşovului. Ion Creangă este altă arteră împărţită între două localităţi, Câmpulung şi Valea Mare Pravăţ, dar măcar se numeşte la fel. Altă aberaţie generată de urbanişti cu carenţe la capitolul istorie locală este întâlnită pe străduţa care coboară de la Mănăstirea „Negru Vodă”, până la strada Petre Ţuţea. După mănăstire, pe această arteră de întindere redusă se află sediul Protoieriei Câmpulung Muscel. Locul a fost cuibul familiei Negulici, tocmai de aceea a împrumutat numele iluştrilor săi proprietari de case impresionante. Pe unele, moştenitorii le-au îngrijit, locuinţele lor aflându-se între bijuteriile arhitecturale ale Câmpulungului, în timp ce altele – cazul fostului Spital de Copii – s-au părăginit din dezinteresul succesorilor atâtor ramuri ale Negulicilor. Strada pe care locuieşte profesoara Cristina Nicula, într-o superbă vilă, munca bunicilor săi, părinţii istoricului şi cercetătorului dr.Flaminiu Mârtzu, a fost denumită, la un capăt, Gheorghe Negulici, după prefectul de Muscel, iar în celălalt capăt, Pictor Ion Negulici. Acesta a şi locuit în casa pe care o îngrijeşte în prezent interlocutoarea noastră, căreia îi datorăm povestirea care urmează.
- Cristina Nicula: „La un capăt al străzii mele bicefale se cheamă Gheorghe Negulici, după prefectul de Muscel, iar în partea cealaltă se numeşte Pictor Ion Negulici”
„Ca fiecare dintre noi, în mod deosebit, mă simt o moştenitoare. Luaţi-o aşa cum doriţi, nu vorbesc de partea materială a lucrurilor, ci, pur şi simplu, sunt moştenitoarea unui spirit care s-a dezvoltat în Câmpulung. Pentru mine este deosebit de important. Vreau să vă dăruiesc şi dumneavoastră ceea ce mi se pare mie foarte important.”, mărturisea profesoara Cristina Nicula despre moştenirea spirituală colosală, care constituie ea însăşi o istorie a Câmpulungului, datorită numărului mare de somităţi provenite din această vestită familie câmpulungeană, într-o multitudine de domenii: cultural, educaţional, tehnic, politic, artistic, administraţie publică etc.
Numărul mare de personalităţi purtătoare ale numelui Negulici a impus redenumirea străduţei care începe de la Mănăstirea „Negru Vodă” din Pârgarilor în Ion, respectiv Gheorghe Negulici. În funcţie de cine a auzit primarul care a hotărât schimbarea. „La un capăt al străzii mele bicefale se cheamă Gheorghe Negulici, după prefectul de Muscel, iar în partea cealaltă se numeşte Pictor Ion Negulici.”, este un amănunt amuzant pentru povestitoare, care pune dubla denumire pe rezonanţa numelui Negulici în urechile primarilor. Unuia i s-a părut mai cunoscut sau mai important Gheorghe, altuia, Ion.
- „Când tata trăia, ajungeau scrisorile cam aşa: „Flaminiu Mârtzu, Câmpulung Muscel” Acum, taximetriştii cunosc strada după doctorul Mihai
„Pe vremea când tata trăia, ajungeau scrisorile cam aşa: „Flaminiu Mârtzu, Câmpulung Muscel”. Era strada mică şi ştiau poştaşii, căci tata era cunoscut… oraşul era mic. Acum, strada este cunoscută în felul următor. Taximetristul mă întreabă: „Unde trebuie să mergeţi?” „De la mănăstire, puţin mai jos.” „A, strada Doctor Mihai!” Aşa au evoluat lucrurile şi când, martoră la ceea ce îmi spunea tata, am aflat cum au evoluat lucrurile şi pe această stradă atât de mică, cu trei sau patru clădiri pe dreapta, cu patru pe stânga… De ce spun că au evoluat? Pe această stradă, care odată se numea strada Pârgarilor, a locuit un om, să zic, modest, dar mare, prin patriotismul şi modul de a-şi creşte copiii: preotul Dumitrache Negulici, cel care a fost parohul Bisericii Şubeşti, tatăl pictorului Ion D.Negulici.”, este povestea fascinantă depănată de Cristina Nicula.
Neamul Negulicilor începe, aşa cum spunea doamna profesoară, cu Dumitrache Negulici, preot al Bisericii Şubeşti. El şi soţia Bălaşa, călugărită în 1837, anul morţii soţului, au avut patru copii: George, Dumitru, Ion şi Anica. Ion este pictorul Ion D.Negulici, care n-a avut moştenitori direcţi.
Dintre cei patru copii ai preotului, Cristina Nicula se trage din Dumitru. Fiul acestuia, Ioniţă, străbunicul lui Flaminiu Mârtzu, a avut opt copii: Gheorghe, Dimitrie, Nicolae, Tincuţa, Iancu, Anastasia, Radu şi Mihai. Dimitrie, bunicul lui Flaminiu Mârtzu şi străbunicul Cristinei Nicula, a contribuit la mărirea neamului cu şase urmaşi: Adelaida, Mitiţă, Margareta, Lilla, Marius şi Alfred.
Despre Lilla Negulici (1891-1975), căsătorită cu Francisc Mârtzu, v-am mai povestit cu alte ocazii. Este mama lui Flaminiu Mârtzu, o veritabilă personalitate culturală a Câmpulungului, căruia i se datorează înfiinţarea Muzeului Câmpulung, pe care l-a şi condus ca director.
- „Bunica mea a fost cea care a adus apa curentă. Nu se pomenise baie pe strada asta”
În casa natală a pictorului Ion D.Negulici au locuit, rând pe rând, moştenitorii acestei familii, până la Cristina Nicula. O perioadă lungă, de o jumătate de secol, clădirea a fost naţionalizată, după care a revenit în posesia naratoarei noastre. În anul 1933, Lilla Mârtzu a început să renoveze partea ei, primită de la tatăl său, printr-un partaj voluntar. „Oameni înţelepţi, ca să nu se certe moştenitorii, în timpul vieţii, au făcut un act de partaj voluntar, prin care unchiului Marius i-au dat partea de casă către stradă, iar coanei Lilla, bunica mea, mama tatălui meu, partea cealaltă. Partea care se vede adăugată, partea cu terasa şi cea de sus, plus mansarda, este făcută de bunica mea. În fotografie apare o prelungire a casei şi atât. Partea făcută de bunica mea a păstrat stilul casei.”, ne povestea Cristina Nicula.
Lilla Negulici Mârtzu, o femeie foarte frumoasă, după cum arată fotografiile timpului – şi are fotografii, în ciuda perioadei în care şi-a trăit tinereţea -, a fost un om complet. Statutul său social, unul de rang înalt, nu se limita la „stăpâna casei”, căci mama lui Flaminiu Mârtzu a fost mult mai mult de atât. Bunul gust şi simţul artistic au ajutat-o să amenajeze grădina casei ca un parc după model franţuzesc, cu plante şi arbuşti ornamentali pe care nu-i găseai în bătătura omului de rând. Pereţii casei sunt decoraţi cu tablourile pictate de ea, semn al talentului cu care a fost înzestrată o familie care a dat comunităţii şi artişti, şi ingineri, şi prefecţi, şi deputaţi, şi senatori, şi primari ş.a.m.d.
Femeie gospodină, Lilla Negulici Mârtzu s-a ocupat ca locuinţa să fie branşată la reţeaua de apă. Pentru a avea apă, conducta trebuia trasă pe această străduţă lipsită de utilitatea elementară. „Bunica mea a fost cea care a adus apa curentă. Nu se pomenise baie pe strada asta. A adus-o din strada principală. Pesemne că acolo a fost întâi canalizarea. De la strada principală a adus conducta de apă şi s-a construit şi o baie în porţiunea care leagă cele două corpuri. Casele care mai primeau oaspeţi aveau femeia care, dimineaţa, ca la hotel, lua vasul cel delicat de sub pat. Vasul avea o învelitoare brodată.”, ne-a destăinuit amănunte neştiute urmaşa celei care a ridicat nivelul de confort pe stradă. Aşadar, în urmă cu aproape un secol, casa a beneficiat de instalaţie sanitară, cu baie dotată cu cazan de aramă.
- Olimpia Cataramă, pregătită la şcoala sportivă care a funcţionat pe această stradă
Pe strada Negulici – Gheorghe şi Ion – n-au locuit doar rudele directe pe scara succesiunii ale Cristinei Nicula. Alături de casa familiei sale a fost proprietatea lui Nicolae Negulici, senator de Muscel şi primar al Câmpulungului. Despre el povesteam într-o relatare precedentă că l-a avut invitat în casa de pe strada Negulici, nr.6, pe Titu Maiorescu. Nicolae a fost fratele lui Dimitrie, bunicul lui Flaminiu Mârtzu.
Dintre vecini, Cristina Nicula l-a amintit pe reputatul profesor Gheorghe Bâlea. „Foarte aproape de mine, gardul ne desparte, a stat o persoană care a revigorat mişcarea ţărănistă, profesorul Gheorghe Bâlea. A fost un neînfricat! Deşi fusese arestat de două ori, nu se jena să vorbească tare, să aibă opinii. Şi aşa de tare vorbea, încât oricine ar fi putut să-i facă un denunţ. Dar cine să-i facă? Peste zid erau călugării de la Mănăstirea „Negru Vodă”, dincolo era tanti Lizica Tulbure (n.r. fiica lui Nicolae Negulici) şi dincoace eram noi. Nu-i făcea nimeni nimic, îl lăsau în pace, pentru că avea o minune de discurs. Tare, clar, răspicat. Şi opinia nu i-o deranja nimeni.”, spunea Cristina Nicula.
Sediul Protoieriei a avut cândva destinaţia de ateneu. „Aici a fost o şcoală sportivă, unde unii dintre dumneavoastră, poate, aţi făcut sport. Nu este vorba despre sport, ci despre sport de performanţă. Olimpia Cataramă, olimpica, a fost şcolită aici. Antrenorul surorilor Cataramă a fost domnul Milică Drăgan, probabil, vă amintiţi de el cei care sunteţi către generaţia mea. Antrenorul care i-a lansat pe boxeri, Panaitescu. Cât este de mică strada şi cât de multe personalităţi au trecut pe această stradă! La un capăt al străzii mele bicefale se cheamă Gheorghe Negulici, iar în partea cealaltă se numeşte Pictor Ion Negulici. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt. Poftiţi pe strada mea!”, este invitaţia Cristinei Nicula adresată celor pe care paşii nu i-au purtat vreodată într-un loc mustind de istorie.
Magda BĂNCESCU
Fotografiile aparţin colecţiei personale a prof.Cristina Nicula şi îi înfăţişează pe bunica sa, Lilla Negulici Mârtzu, şi pe tatăl său, Flaminiu Mârtzu, director al Muzeului Câmpulung.