În afara colecţiei care depăşeşte 1.500 de păpuşi, majoritatea de porţelan, simpaticul artist, jurnalist şi creator al propriului univers al copilăriei eterne, Victor Mihalache, a încropit, la Bughea de Sus, o „Odaie” a amintirilor. De cum păşeşti în acest spaţiu ataşat „Satului Poveştilor”, nările îţi sunt inundate de mirosul camerei bunicilor. Acel miros în care se amesteca izul de mobilă veche şi al covoarelor şi plocatelor din lână. Victor Mihalache a împărţit spaţiul aflat peste drum de „paradisul păpuşilor” în două: odaia boierească şi odaia ţărănească. Cine şi-a trăit tinereţea în anii comunismului şi chiar mai înainte n-are cum să nu fie cuprins de nostalgie la vederea lucrurilor de prin sufrageriile şi bucătăriile din alte timpuri, când oamenii aveau ce se găsea în comerţul din România.
- Maşina de cusut „Casnica” şi frigiderul „Fram”, în partea rezervată „odăii boiereşti”
Odaia boierească are un mobilier mai făţos, cum se găsea în conacele şi casele oamenilor cu stare. Cel arătat nouă de către colecţionarul pasionat de orice fărâmă a trecutului care merită salvată datează din 1930 şi este, se pare, din Provence, Franţa. „Are în loc de geam cristal., ne spunea Victor Mihalache, încântat de piesa de rezistenţă a odăii boiereşti. Aici se află un electrofon, dispozitivul care a făcut trecerea de la gramofon şi patefon la pick-up.” Nu lipseşte telefonul de odinioară, prezent în casele românilor până după Revoluţie destul de multicel. Posesorul lui ne-a asigurat că aparatul este funcţional, dar, evident, nu l-a mai pus în funcţiune. În vecinătatea lui găsim primul model de maşină de cusut românească: „Casnica Super”.
Tot în partea boierească are locul său primul frigider produs în România, la Cugir, frigiderul „Fram”. „Acesta are 60 de ani.”, ne-a prezentat Victor Mihalache altă mărturie a industriei româneşti, peste care se cunoaşte trecerea timpului. Norocul lui este micul muzeu în care şi-a găsit salvarea de la fier vechi, unde cei care îi sunt oaspeţi lui Victor Mihalache, în special cei tineri, se minunează de designul lui. Adulţilor şi vârstnicilor le trezeşte amintiri din vremea copilăriei şi a tinereţii, când „Fram” era la modă, la fel ca multe aparate electrocasnice şi nu numai din „Odaia” amintirilor de la Bughea de Sus.
- Îl amuză când îi pune pe copii să ghicească ce sunt ventuzele
Ne „mutăm” în spaţiul care se doreşte o reconstituire a unei încăperi rurale, deşi unele dintre piese erau de găsit şi prin casele orăşenilor. „În odaia ţărănească avem de la preşurile clasice, realizate la război, până la lada de zestre. Aici am inclus o micuţă colecţie de fiare de călcat, după o istorie a fierului de călcat, începând de la cel cu cărbuni, până la cele electrice mai vechi. Avem aparate de radio din anii ’50 şi ’60. Acolo este ceva ce am completat destul de greu. Mi-am dorit să avem toată „panoplia”, adică televizorul alb-negru, cu milieul pe el şi cu peştele de sticlă.”, ne-a produs un zâmbet Victor Mihalache direcţionându-ne privirea către ceva ce nu lipsea din sufrageria românului. „Este unul din simbolurile perioadei comuniste.”, a continuat gazda noastră prezentarea, care s-a referit şi la alte obiecte din puzderia adunată în dubla odaie: difuzorul, prin intermediul căruia informaţia şi muzica ajungeau la membrii familiei şi, în special, ai familiilor cu situaţie materială mai modestă, icoane pe sticlă şi pe lemn, putineiul, masca de gaze, ziare din anii ’70-’80, bani vechi, între care celebra bancnotă de 100 de lei care, vorba lui Victor Mihalache, are o textură aparte. „Are un soi de catifea la atingere.”, ne-a îndemnat acesta s-o pipăim. Indicaţie urmată cu conştiinciozitate, mai ales că uitasem senzaţia.
Ce ne-a mai arătat ghidul nostru? Coşul de cumpărături tot din perioada anilor ’50-’60, cu sticlele de lapte în el. Apoi, două calendare din anii ’70, interesante prin vechimea lor. „Dar ce mi s-a părut şi mai interesant este că pe spate ţăranul şi-a notat: „Vineri, pe 13 februarie, Fetiţa s-a gonit. Duminică, pe 15 februarie, s-a gonit Mioara.” Scriau când s-au împerecheat animalele ca să ştie când aşteaptă puii.”, povestea deţinătorul micului muzeu.
„Avem aici ventuzele! Mă distrez când îi întreb pe copii ce sunt. Ei îmi spun că sunt nişte păhăruţe, nişte borcănele. Şi când le explic că au rol medical, nu le vine să creadă. La fel, sifonul. Le arăt copiilor şi îi întreb ce cred că este.”, a mai spus acesta.
- A salvat multe piese vechi din case care stăteau să cadă. Pe altele le-a cumpărat. Dar şi vizitatorii îi aduc lucruri de care vor să scape
Locul este ticsit de mobilă de toate neamurile, bibelouri, vase şi veselă, cărţi, geamantane, serviete, tablouri, goblenuri, şervete, ştergare, ustensile de lucru, şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Dulapurile care umplu încăperea sunt pline cu cărţi luate de la lăzile de gunoi, care urmau să fie aruncate sau arse. „Am zis că nu este normal.”, spunea pasionatul de trecut. Multe sunt lucruri pe care Victor Mihalache le-a salvat de la dispariţie din case care stăteau să cadă. „Am cerut permisiunea proprietarilor: dacă vreţi să le oferiţi ca să rămână şi să le arătăm şi altora… Pe unele le-am cumpărat. Sunt într-o continuă alergătură şi după aşa ceva. Am intrat în grupurile de colecţionari de antichităţi ca să sporesc cât pot colecţia de aici. Nu ştiu dacă aţi văzut aşa ceva: o mini colecţie de maşini de tocat şi de râşniţe. Multe dintre obiecte sunt aduse chiar de vizitatori. Vin oamenii, văd ce este aici şi îi văd că încep să vorbească între ei. Atunci, realizez despre ce vorbesc. „Mai avem şi noi acasă, în pod, nu ştiu ce. Putem să vă aducem?” Da. Noi cu drag le primim. Ei, de fapt, vor să scape de ele, ca să aducă noul în casele lor.”, a încheiat Victor Mihalache ale cărui colecţii, fie de păpuşi, fie de amintiri, sunt deschise pentru toată lumea.
Magda BĂNCESCU