Însemnările de călătorie au cunoscut un avânt fără precedent în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când elanul romantic l-a scos pe scriitor din amorţeală şi imobilism. Estul Europei era atunci pentru scriitorul occidental un spaţiu aproape virgin şi nu este de mirare că actualul teritoriu al României a constituit obiectul a numeroase descrieri făcute de peregrini prin locurile noastre.
Muscelul şi în special Câmpulungul, oraş aflat pe o importantă cale de comunicaţie ce trecea Carpaţii spre Braşov, se pot regăsi în pagini scrise la jumătatea veacului al XIX-lea de o serie de călători francezi precum Jean A. Vaillant, Stanislas Bellanger, Felix Pigeory ori Théodore Margot.
În ceea ce-l priveşte pe Théodore Margot, acesta rămâne până astăzi o figură misterioasă. Nu numai că nu este cuprins în „Larousse – Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea”, dar nu apare nici în cele mai importante lucrări româneşti despre călătorii străini care au scris despre Ţările Române: Al. Sadi-Ionescu, „Bibliografia călătorilor străini prin ţinuturile româneşti” (1916) și N. Iorga, „Istoria românilor prin călători” (1921). Nici în volumul „Prin Ţările Române. Călători străini din secolul al XIX-lea”, antologia din 1984 a Simonei Vărzaru, nu este menţionat.
Există totuşi două referinţe despre cartea „O viatorie în cele şaptesprezece districte ale României”, scrisă în limba română de Théodore Margot. Cea dintâi este a lui Ion Muşlea, care în articolul „Însemnările româneşti ale unui francez despre Muntenia şi Oltenia din epoca Unirii”(„Arhivele Olteniei”, ian. – febr. 1928) semnalează faptul că Margot ar fi venit în Ţara Românească înainte de anul 1838, de vreme ce în „O viatorie…”însuși autorul menționează la p. 70: „… la 1838 petrecusem aici [Buzău] sărbătorile Crăciunului, pe care le vedeam pentru prima oară în România, sărbată într-un oraş episcopal”. Pe de altă parte, din dedicaţia făcută de Margot, în debutul cărţii, pitarului Constantin Slăvitescu, s-ar putea deduce că francezul ar fi fost pedagogul copiilor acestuia. Margot ar fi stat o vreme la moşia din Slăviteşti-Vâlcea a familiei pitarului, iar casa în care a locuit mai exista în 1928 cu numele „Casa neamţului”. Că Margot este francez se vede limpede nu doar după nume, dar şi din topica şi întorsătura frazelor sale, pentru că mulţi termeni sunt traduşi literal din franceză.
O a doua referinţă despre impresiile de călătorie ale lui Théodore Margot îi aparţine lui N. Iorga care, ulterior redactării volumului „Istoria românilor prin călători” (1921), în articolul „O descriere din 1859 a monumentelor Ţării Româneşti” („Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, 1937) face o prezentare a cărţii, ferindu-se însă a da vreo informaţie despre Margot, scriind doar că este un francez, „altfel necunoscut”.
„Câmpulungul – un oraş din cele mai plăcute…”
Cartea lui Margot intitulată „O viatorie în cele şaptesprezece districte ale României”, tipărită la Bucureşti în 1859, reprezintă una dintre cele mai interesante şi profunde observaţii făcute de un străin despre Ţările Române la jumătatea secolului al XIX-lea. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia este faptul că a fost scrisă în limba română, cu alfabet de tranziţie, de acest francez care se stabilise de ceva vreme în Muntenia. Vizitarea Muscelului a fost unul dintre obiectivele „viatoriei” (călătoriei) lui Margot, care ne oferă o imagine vie şi plină de autenticitate despre Câmpulung şi împrejurimile sale.
„Câmpulungul, prin poziţiunea sa, este un oraş din cele mai plăcute ale României. Este bine clădit, are strade largi, drepte, foarte lungi şi potrivite în pavagiul lor, ornate de frumoase şi elegante case, de magazinuri d-o prea plăcută întocmire. Un mic canal, numit scheiul, trece în toată lungimea oraşului şi întreţine curăţenia stradelor. Sunt iară multe fântâni şi izvoare d-o apă foarte curată şi foarte sănătoasă; fântâna de la Crassan mai cu seamă e renumită. Afară din multe eclezii[biserici] de ritul ortodox, din care cea mai măreaţă este catedrala lui Radu-Negru, Câmpulungul posedă şi o eclezie catolică servită de monahi din ordinul Sfântului Francisc şi care are venituri însemnătoare în târâşuri, vii şi acareturi; o şcoală publică destul de spaţioasă şi prea frumoasă în clădirea ei, precum şi o mică bibliotecă, ce se află tot în acea şcoală.
Câmpulungul este patria lui Alexandru-Vodă 1-iu, supranumit Câmpulungeanul, a lui Ion Negulici, pictor renumit şi traducătorul mai multor opere alese, a poetului Aricescu, carele prin operele sale se făcu iubit celor în literatura română, ca poet şi ca prozator.
Aci fui prea bine primit în familia d-lor Rucăreni. Această familie este una din cele mai notabile ale oraşului acesta. Stranierul nu poate decât a lăuda afabilitatea şi curăţenia sufletească cu care dărueşte ospitalitatea. D. N. Rucăreanu, carele a voiajat în mai multe părţi ale Europei, se ocupă asemenea cu literatura şi a dotat ţara sa cu mai multe traducţiuni. Avu însuşi bunătatea a-mi arăta oraşul şi locurile d-împrejur, ce sunt foarte pitoreşti.
Vizitarăm împreună catedrala oraşului. Acest templu, într-adevăr, este foarte antic, dară nu înfăţişează întru sineşi nimic însemnat. Fu edificat de chiar prinţul Radu-Negru şi este cea dintâi clădire religioasă ce o înalţă acest nou domnitor român pe pământul României în timpul aşeză-mântului său la Câmpulung şi înonoarea învingerilor sale; nu se vede în toate dependenţele sale, ce sunt destul de spaţioase decât câteva celule locuite de prea puţini monahi şi casa preotului. Toate acestea sunt ocolite cu ziduri de tărie, ruinate în mai multe părţi, unii zic că templul ocupă dimpreună cu dependinţele sale locul unde se înălţa altădată antica cetate de Basarabea, alţii pomenesc de chiar Romula”, scrie Théodore Margot în cartea sa.