Un alt subiect care se va discuta în această după amiază, la şedinţa ordinară a Consiliului Local Câmpulung, priveşte constituirea Comisiei de verificare a situaţiilor de lucrări şi a stadiului fizic la obiectivul de investiţii „Bloc de locuinţe sociale – 50 de apartamente”. Comisia cu pricina le include pe arhitectul şef Mădălina Zăgărin, care va fi preşedintele acestei structuri de lucru, şi pe Roxana Elena Tătulescu, inspector în cadrul Serviciului de Dezvoltare Urbană. În comisie va fi cooptat şi dirigintele de şantier desemnat din partea firmei Locator Construcţii SRL, în baza contractului de prestări servicii încheiat în luna ianuarie a acestui an.
- Comisia verifică stadiul lucrărilor şi al plăţilor
Sarcina celor trei constă în verificarea stadiului fizic de execuţie a lucrărilor şi a situaţiei de lucrări pe care constructorul le depune spre decontare în cadrul contractului încheiat pe 31 august 2020. Investiţia este executată de asocierea formată din firmele Manelli Impressa SRL, în calitate de lider, şi Interactive Design SRL.
„Municipiul Câmpulung are în derulare obiectivul de investiţii „Bloc de locuinţe sociale – 50 de apartamente”, inclus pentru finanţare în programul construcţiei de locuinţe sociale, conform Legii locuinţei nr.114/1996. Scopul acestui program este construirea de locuinţe sociale – locuinţe cu chirie subvenţionată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. (…) Prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr.419/2022, cuprinzând Lista obiectivelor de investiţii pentru locuinţe sociale şi de necesitate propuse a fi finanţate în anul 2022, a fost alocată o finanţare din bugetul M.D.L.P.A. în sumă de 1 milion de lei, ce reprezintă o alocare parţială de la bugetul de stat în anul 2022, pentru care a fost încheiat Contractul de finanţare nr.340/23.03.2022 (…).”, precizează documentaţia care susţine proiectul de hotărâre.
- Sumele din contractul de acum doi ani vor trebui actualizate
Licitaţia câştigată, în vara anului 2020, de firma italiană Manelli Impresa SRL, asociată cu Interactive Design SRL, a produs un preţ de 17.194.040 lei, care, în mod cert, trebuie actualizat. Povestea investiţiei locative de lux a trecut la votul Consiliului Local, din a treia încercare, produsă pe 12 august 2019. După eşecurile din martie şi iunie, când aleşii au avut în faţă aceleaşi cifre de infarct, majoritatea PSD-istă şi aliaţii săi i-au încuviinţat planurile lui Liviu Ţâroiu de a cheltui un „prognozat” de 4.326.590,10 lei, partea Câmpulungului dintr-un proiect estimat de autorul studiului de fezabilitate la 20.806.814,42 lei sau 4.426.982 euro. Ministerul Dezvoltării Regionale era dispus să finanţeze 16.480.224,32 lei, diferenţa intrând în sarcina municipiului.
Primăria Câmpulung este pusă la o cheltuială enormă, echivalentă unei asfaltări cum a fost strada Gruiului, deoarece programul de construcţie de locuinţe sociale, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale, acoperă doar o parte a cheltuielilor. Mai exact cele pentru investiţia de bază prevăzute în devizul general şi lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, care înseamnă, în estimarea proiectantului, 16.480.224,32 lei. Atât plătea ministerul din cele 20,8 milioane de lei. Diferenţa constituia partea Câmpulungului, care trebuie să acopere: lucrările de amenajare a terenului, lucrările pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţie, cheltuielile ocazionate de serviciul de proiectare, asistenţă tehnică, consultanţă şi dirigenţie de şantier, precum şi alte cheltuieli din categoria organizării de şantier, altele decât cele pentru construcţii şi instalaţii, taxe, cote, comisioane, dacă este cazul, cheltuieli diverse şi neprevăzute. În sarcina municipiului cad şi cheltuielile pentru probe tehnologice şi teste.
În ce constă investiţia? „Construcţia este formată din trei module, două cuplate şi unul independent, fiecare dintre acestea reprezentând o scară de bloc, cu un regim de înălţime Demisol + Parter + 3 Etaje / 4 Etaje parţial. Clădirile vor avea structura funcţională necesară bunei funcţionări pentru scopul propus, respectând normele de sănătate şi igienă în vigoare. Compoziţia funcţională pentru fiecare modul va fi: demisol – spaţii tehnice; parter – locuinţe formate din apartamente cu o cameră, două camere şi trei camere; etaj 1, 2, 3, 4 parţial – locuinţe formate din apartamente cu o cameră, două camere şi trei camere.”, este descrierea succintă a viitoarei construcţii, la finalul căreia vor rezulta 6 apartamente cu o cameră, 25 de apartamente cu două camere şi 19 apartamente cu trei camere.
Indicatorii fizici propuşi arată astfel: suprafaţa terenului: 3.300 mp; suprafaţa construită totală: 951,14 mp; suprafaţa desfăşurată totală: 5.169,52 mp; alei carosabile: 522,72 mp; parcare: 379,34 mp; alei pietonale/trotuare: 365,13 mp; spaţii verzi: 933,88 mp; spaţiu de joacă: 147,79 mp.
Durata de realizare a investiţiei, care include şi perioada de întocmire a proiectului tehnic, este, conform studiului de fezabilitate, de doi ani calendaristici. M.B.