MÂNGÂIERE
2 CORINTENI 1:3-7
3.„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, 4. care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere. 6. Aşa că, dacă suntem în necaz suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. 7. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.”
Tema cuprinde, simplu, două puncte:
1.Dumnezeu ne mângâie pe noi şi
2.Noi suntem chemaţi să mângâiem pe alţii.
Iată ce învăţăm din 2 Corinteni 1: 3-7
Subiectul îndurărilor şi al mângâierii nu este abordat întâmplător de Pavel. El face parte dintr-un context mai larg şi slujeşte scopului urmărit de Pavel care vrea să se apere pe sine. Pavel fusese atacat, considerat inconsecvent şi nedemn de încredere. La 1 Corinteni 16:5 se vorbeşte despre plănuirea unei vizite la Corint, dar vizita nu are loc. Cei care se ridicaseră împotriva lui Pavel se foloseau de această situaţie pentru a susţine că nu te puteai încrede în el. Câţiva Corinteni crezuseră, de aceea Pavel trebuia să-şi apere reputaţia şi caracterul. Mai târziu, la 1:23 el spune Corintenilor că nu se dusese acolo pentru că voise să-i cruţe de o aspră vizită cu scop disciplinar. Între timp situaţia se rezolvase.
Dar v. 8-11 indică un alt motiv: necazul peste măsură de mare căruia Pavel avea să-i facă faţă în Asia. În timp ce învăţătorii mincinoşi erau bine primiţi şi încurajaţi în Corint, Pavel lupta pentru Hristos în linia întâi a frontului. De aceea, un comentator socoteşte că vizita întârziată s-a datorat dorinţei lui Pavel de a manifesta o atitudine prietenească şi nu nevoii de a cenzura pe Corinteni.
Cel ce arată prietenie (simpatie) şi grijă lui Pavel este Dumnezeu, pe care-L numeşte „Părintele îndurărilor” sau al compasiunii. Când Îl prezintă pe Dumnezeu, Pavel începe cu o laudă: „Binecuvântat să fie Dumnezeu”. Cuvântul „binecuvântat” exprimă mulţumirea şi cinstirea. În traducerea unui renumit exeget al Scripturii se foloseşte expresia: „Adorat să fie Dumnezeu”. Dar, vorbind despre Dumnezeu, Pavel Îl prezintă ca fiind: „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos”. Este o expresie bine gândită şi aleasă cu grijă. Ea vorbeşte despre dumnezeirea Fiului, dar ia în considerare cele două firi ale Domnului. Hristos este Mijlocitorul nostru, Cel ce stă între cele două părţi, este intermediarul între Dumnezeu şi om, Cel care face pace între om şi Dumnezeu. O poate face fiindcă El a devenit om: El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
În firea Lui omenească, El are ca Tată pe Dumnezeu, Cel de care a depins viaţa Lui umană. În firea Lui dumnezeiască, Dumnezeu era Tatăl cel Veşnic, al cărui Fiu El era dintotdeauna. Domnul Isus este Veşnicul Său Fiu. Sub aspect teologic, este vorba, pe de o parte, despre întrupare şi, pe de altă parte, despre condiţia veşnică de Fiu a Domnului Hristos Isus, numită în teologie „generarea eternă”. Astfel Dumnezeu este în acelaşi timp „Dumnezeu şi Tatăl Domnului Hristos Isus”.
Dumnezeu este Acelaşi pentru noi. În v. 2, El este numit „Tatăl nostru”. Este însă Tatăl nostru pentru că este Tatăl Domnului Hristos. Avem relaţia cu Dumnezeu ca Tată numai prin Hristos, numai prin credinţă. Credinţa ne uneşte cu Domnul Hristos. Şi, din pricina unirii cu Hristos, noi putem fi primiţi de Dumnezeu. Fiind în Fiul Său, noi suntem primiţi de Tatăl ca fiii şi fiicele Sale. Nu avem această condiţie prin ereditate, în chip natural. Nu suntem copiii lui Dumnezeu din pricină că El este Creatorul: El este Creatorul fiecărui om, dar nu orice om este copilul Său: credincioşii sunt copiii lui Dumnezeu prin înfiere (Romani 8:15). Am fost înfiaţi în familia lui Dumnezeu când am crezut şi Domnul ne tratează ca pe copiii Săi, ca pe fiii Săi, cu iubire şi afecţiune părintească.
Iată temeiul laudelor lui Pavel exprimate la începutul acestei epistole: Pavel mulţumeşte pentru ce a primit. „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” este „Părintele îndurărilor” pentru noi.
Publicat din cartea „Dumnezeul oricărei mângâieri” de Dan Duncan
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung
Telefon contact: 0745.021.424