Patimile din prezent ale administraţiei Lasconi au ca origine „bâlbâiala” amatoare a Primăriei sub conducerea lui Liviu Ţâroiu, care şi-a dorit foarte tare să continue colaborarea cu firmele familiei Răuţoiu şi la amenajarea Bulevardului „Pardon”. Până atunci, afaceriştii prinseseră contractele pentru Piaţa Primăriei şi pentru străzile Ion Ţicăloiu, Plăieşi şi Drăceşti. Pe 25 februarie 2019, Liviu Ţâroiu le-a pus pe tavă Bulevardul „Pardon”, obţinut, ca execuţie şi proiectare, de asocierea declarată câştigătoare, Conteh Barengott, Group Concif şi Ratelen Construct. În acest material vom arăta cât de tare s-a străduit fostul primar să „îndulcească” condiţiile de autorizare a lucrării, procedura încheindu-se cu o autorizaţie de construire cu probleme ajunsă, din păcate, în instanţă. După doi ani şi jumătate de la emiterea ei!
- În martie 2019, s-a emis primul certificat de urbanism. Fără condiţia avizului de la Ministerul Culturii
După licitaţia câştigată de firma inactivă Conteh Barengott, pe 11 martie 2019, Primăria Câmpulung a emis Certificatul de Urbanism nr.27, în care sunt precizate condiţiile de autorizare a lucrării. Este a doua împrejurare, după licitaţie, care trădează intenţia lui Liviu Ţâroiu de a-l avantaja pe constructor, impunându-i cerinţe mărunte, insuficiente, printre care o documentaţie tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, avize privind alimentarea cu apă, alimentare cu energie electrică, gaze naturale, canalizare, aviz de la Agenţia de Mediu Argeş, dovada de la Ordinul Arhitecţilor.
Nimic de la Ministerul Culturii, deşi fusese o întreagă tevatură cu lipsa acestui aviz în cazul Pieţei Primăriei. La Bulevard, Primăria a intenţionat să procedeze la fel.
Potrivit legii, „certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, caracteristicile zonei în care se găseşte imobilul (amplasamentul), cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite, precum şi lista avizelor şi acordurilor necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcţii.” Aşadar, certificatul de urbanism ne spune în ce condiţii se poate executa o lucrare. După îndeplinirea cerinţelor impuse prin C.U., se eliberează autorizaţia de construire.
- Autorizaţia de construire, din decembrie 2019, a fost urmată de al doilea certificat de urbanism, în februarie 2020
Pentru îndeplinirea condiţiilor din certificatul de urbanism emis în martie 2019 a fost nevoie de nouă luni, la capătul cărora Primăria Câmpulung a emis Autorizaţia de Construire nr.101 din 13 decembrie 2019. Eliberarea acestui document s-a făcut în baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire nr.1/2019, realizat de SC Conteh Barengott SRL – inginer George Răuţoiu.
Din acest moment, Liviu Ţâroiu putea emite ordinul de începere a lucrărilor, în locul căruia apare al doilea certificat de urbanism! C.U. nr.10 din 5 februarie 2020 aduce o serie de condiţii omise din primul document, eliberat cu un an înainte: documentaţie tehnică pentru organizarea execuţiei, avizul de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Argeş, studiu geotehnic verificat AF (adâncime de fundare), extras ortofotoplan, plan de situaţie pe suport topografic, vizate de O.C.P.I. Toate aceste cerinţe au fost scăpate din primul certificat de urbanism însuşit prin semnătură de primarul Liviu Ţâroiu, secretarul Ramona Simion şi de cel/cea care a semnat în locul arhitectului şef, care, la data emiterii lui, lipsea din grila de personal a Primăriei.
- Ordinul de emitere a lucrării s-a dat la şase luni distanţă de obţinerea avizului de la Cultură
După nouă zile (!) de la emiterea celui de-al doilea C.U., Primăria primeşte avizul din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş. Rapiditatea cu care directorul Cristian Cocea i-a rezolvat lui Liviu Ţâroiu această doleanţă contrazice scuzele pe care permanent primarul le-a găsit afaceriştilor din familia Răuţoiu. Şi anume că sunt împiedicaţi să înceapă lucrarea de lipsa avizului de la Cultură. Care a fost cerut pe 5 februarie 2020 şi a fost eliberat pe 14 februarie 2020.
Iată ce declara fostul primar la conferinţa de presă convocată pe 25 august 2020, ziua în care ne-a anunţat că a eliberat ordinul de începere a lucrărilor. Ordin care, chipurile, era blocat de avizul forului de cultură. Minciuni! La data la care Ţâroiu a emis ordinul respectiv, avizul de la Direcţia de Cultură era obţinut de şase luni!
„Începând cu data de astăzi – 25 august 2020 – am dat ordin de începere a lucrărilor pentru reabilitarea străzilor Negru Vodă şi Republicii, de la intersecţia cu strada Poenaru Bordea, până la intersecţia cu strada Petre Zamfirescu. Numărul Ordinului de începere a lucrărilor este 20388/25.08.2020. Termenul de execuţie este de 24 de luni. Acest proiect care a fost licitat şi câştigat în urmă cu un an, în 2019, ne-a luat foarte mult timp pentru obţinerea unor avize şi, în mod special, a avizului de la Cultură, pentru că este sit istoric centrul şi în zona centrului avem foarte multe monumente istorice. Le-am obţinut şi de-abia acum am dat drumul la lucrări.”, declara fostul primar Liviu Ţâroiu care, aflat în campanie electorală, decidea demolarea bulevardului rămas – să nu uităm! – fără finanţare în 2020.
În realitate, nu avizul de la Cultură, obţinut rapid, într-o săptămână şi două zile, a ţinut lucrarea pe loc, ci investiţia din Piaţa Primăriei, pe care Răuţoii au lungit-o de la şase luni la doi ani şi trei luni. M.B.