Numele Negulici, al acestei vechi şi emblematice familii din Câmpulung, cu o importanţă majoră pentru istoria oraşului, şi nu numai, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, este legat indestructibil de marea personalitate a pictorului şi revoluţionarului Ion D. Negulici (1812-1851), deschizător de drumuri în arta portretului. Coborâtor din preotul Dumitrache Negulici, paroh al Bisericii Şubeşti din Câmpulung, şi soţia sa Bălaşa, Ion D. Negulici, cel mai cunoscut membru din neamul Negulicilor a tins să ajungă un artist complet, abordând cât mai multe genuri şi tehnici. A practicat miniatura, acuarela şi gravura, dar mai ales tehnica litografiei, devenind astfel un fervent susţinător al introducerii acestei metode de multiplicare grafică în Ţara Românească. Între anii 1844-1848, a desfăşurat o activitate literară prodigioasă, publicând aproape 20 de titluri, traduceri sau lucrări originale apărute în volum sau în coloanele ziarului „Curierului Românesc”.
Cu o educaţie temeinic însuşită, tot din preotul Dumitrache şi soţia sa Bălaşa, călugărită în 1837 după moartea soţului la mânăstirea Nămăeşti cu numele Pelaghia, coboară Dimitrie D. Negulici (1804-1885), unul dintre fraţii mai mari ai pictorului. Portretizat de Ion D. Negulici într-un desen din anul 1842, pe Dimitrie îl aflăm din 1859 magistrat la Câmpulung, aşadar un om cu carte şi cu abilităţi pe care nu mulţi le aveau în vremea aceea. Pe Ioniţă D. Negulici (1834-1890), fiul magistratului Dimitrie D. Negulici şi al soţiei sale Anastasia, îl găsim în documentele vremii cu funcția de Casier General al Câmpulungului. În 1878 Ioniţă avea 44 de ani, vârstă la care putea să ţină evidenţa finanţelor unui întreg oraş în plină dezvoltare. Alături de soția sa Adelaida, născută într-o altă mare familie – Paul, Ioniţă a dat o educaţie aleasă celor şase fii ai săi.
Ştiind prea bine că „Unirea face puterea”, sub îndrumarea tatălui Ioniţă, doi dintre fiii lui, Gheorghe şi Dimitrie, s-au constituit în anul 1881 într-o „Asociaţiune” pentru a administra şi a spori averea numeroasei familii. Drept motto, Ioniţă a scris deasupra articolelor actului fondator al „Asociaţiunii” pe care el însuşi l-a redactat: „Unirea face forţa şi asociaţiunile măresc sorgintele înavuţirii”. Statutul, redactat în 24 de articole şi semnat la Câmpulung, pe 27 decembrie 1881, prevedea repartizarea între fraţi a averii provenite din moşi-strămoşii Negulici şi din zestrea Adelaidei Paul. Semnatari: Ioniţă D. Negulici – tatăl, Gheorghe I. Negulici şi Dimitrie I. Negulici – fii.
Gheorghe I. Negulici (1856-1914), cel dintâi fiu al lui Ioniţă, a făcut studii la Paris, devenind inginer agronom. A fost deputat, senator şi prefect de Muscel. Strada de lângă Mânăstirea Negru-Vodă din Câmpulung, pe care acesta a locuit, îi poartă numele, schimbându-i-se denumirea veche, din strada Pârgarilor în strada Gheorghe Negulici. A înfiinţat la Domneşti – Muscel o fabrică de caşcaval şi o fermă de vite. „Zidită în 1886, are peste 100 de vite mari de rasă elveţiană, iar brânzeturile lucrate în această fabrică întrec cu mult pe cele din străinătate”, consemna, într-o notă aşezată sub fotografia fabricii, Ioan Niculescu în albumul său „Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muşcel. Anul 1893”.
Al doilea fiu al lui Ioniţă, Dimitrie I. Negulici (1860-1930), a studiat agronomia la Bucureşti şi mai apoi a fost deputat de Muscel. Nicolae I. Negulici (1862-1930), un al treilea fiu, a îmbrăţişat cariera militară, devenind colonel. A ajuns senator de Muscel şi a fost ales primar al Câmpulungului. Iancu I. Negulici (1863-1922), următorul născut, a fost un filantrop care la Domneşti-Muscel a pus bazele învăţământului rural agronomic. În acest scop a înfiinţat Liceul Agronomic din Domneşti, cu lot experimental şi tot ceea ce era necesar pentru un asemenea tip de instituţie.
Cei mai tineri dintre fraţii coborâtori din Ioniţă şi Adelaida, Radu I. Negulici (1875-1904) şi Mihai I. Negulici (1875-1904), au învăţat şi s-au specializat în Franţa. Radu a devenit inginer de mine, iar Mihai, cu studii la Avignon, a fost primul inginer naval român. Iar şi aceştia doi, ca demni urmaşi ai părinţilor, au participat activ la viaţa politică a vremii, pentru dezvoltarea oraşului natal şi a ţării. Moşia Negulicilor de la Domneşti, moştenită de fii de la Ioniţă Negulici, revenise fraţilor Iancu, Nicolae şi Mihai. Printr-o convenţie între fraţi, contra unei părţi din moşie, Gheorghe I. Negulici s-a ocupat de administrare, înfiinţând în acest context şi fabrica de caşcaval.
Aşadar, se poate afirma că a ne aminti de familia Negulici, şi nu doar de cunoscutul pictor Ion D. Negulici, este o datorie a noastră. Membrii acestei familii au condus vreme de aproape un veac destinele oraşului Câmpulung care atunci, la graniţa dintre secolele XIX şi XX, se îndrepta spre o aşezare modernă. Alături de alte familii-emblemă ale Câmpulungului, cu care s-au unit prin căsătorii, ca de pildă familiile Mirea şi Paul, familia Negulici a contribuit în mod decisiv la modernizarea Câmpulungului şi a altor zone din Muscel.
Aceşti descendenţi din familia preotului Dumitrache Negulici îşi dorm somnul de veci privindu-şi oraşul de pe înălţimea dealului Flămânda din Câmpulung, alături de istoricul şi scriitorul C. D. Aricescu (1823-1886), de Nae Paul (1839-1894) – senator, decorat în luptele din Războiul de Independență, de Sache Nicolau (?-1902) – deputat, senator şi primar al Câmpulungului. Tot alături de ei stau Nicolae Sachelarie (1856-1905) – deputat, senator şi primar al Câmpulungului, Nicolae N. Paul (1877-1967) – prefect, deputat şi senator de Muscel, precum şi Iancu Anastase (1881-1944) – inginer silvic şi mare industriaş. Iar acestea sunt doar câteva exemple. Prin monumentele lor funerare, nişte adevărate opere de artă, toţi cei menţionaţi aici conferă platoului din faţa Bisericii Flămânda prestanţa unui mic cimitir Père-Lachaise al Câmpulungului.
(în colaborare cu prof. Cristina Nicula, descendentă din Dimitrie D. Negulici, fratele pictorului Ion D. Negulici)