(continuare din numărul trecut)
+ Despre dragoste
Iubirea vrăjmaşilor
Iubirea faţă de vrăjmaşi îmi îngăduie să-mi privesc vrăjmaşul de pe poziţia lui. Superioritatea acestei iubiri constă în faptul că mă face în stare să-mi ajut vrăjmaşul. Dar nu-1 pot ajuta decât dacă îmi dau osteneala să-i înţeleg felul său de a gândi şi punctul lui de vedere. Exact aşa a făcut Domnul Isus cu vrăjmaşii Săi. El Şi-a lăsat locul Lui din cer şi S-a aşezat în locul nostru, ca să ne poată înţelege bine în toate privinţele. Sunt multe situaţii şi împrejurări de nerezolvat. Sunt multe relaţii anormale şi conflicte între oameni pe care noi, omeneşte vorbind, nu le putem aplana. Dar iubirea este ca uleiul pe care-1 turnăm pe balamalele uşii. Şi totul se restabileşte. Iubirea faţă de vrăjmaşi cere adesea ca eu să merg pe drumul cel mai de jos, adică pe calea morţii. Din pilda cea mare şi ultima dată de Domnul Isus pe Golgota, vedem că vrăjmaşul rămâne vrăjmaş, până când i se pare că ne-a învins. Se poate ca el să nu primească dragostea, s-o dispreţuiască. Dar şi în cazul acesta, dragostea n-a ajuns la capătul puterilor ei, căci iubirea este gata să şi moară. Nu ni se cere întotdeauna moartea trupească; adesea ni se cere moarte faţă de părerile proprii, faţă de drepturile noastre, şi moartea de felul acesta este cu mult mai grea. Se poate ca vrăjmaşul să ceară de la mine umilinţă. Iubirea este oricând gata să se smerească. Se poate ca vrăjmaşul să mă exploateze şi să mă păgubească. Iubirea este gata să se lase exploatată şi păgubită. Iubirea are întotdeauna respiraţia lungă. Odată şi odată, ura vrăjmaşului va muri, aşa cum şi valurile mării se potolesc la mal. Nisipul nu-i opune nici o rezistenţă mării, ci lasă valurile să se rostogolească peste el, şi apoi acestea se retrag îndepărtându-se. Tot aşa şi iubirea este gata oricând să întâmpine asaltul urii şi nu se retrage până când ura nu pleacă. Moartea Domnului Isus este cea mai limpede dovadă în privinţa aceasta. Spre El s-au năpustit până la epuizare ura lui Satan, împotrivirea oamenilor şi josnicia păcatului. Pentru că El le-a primit pe toate, fără a reacţiona, a sfărâmat puterea răului.
Am ajuns la un hotar foarte important al vieţii noastre, care ne cere luarea unei hotărâri. Sunt eu pregătit să merg pe drumul Crucii? Este drumul pe care mergi tu însuţi calea unui om lipsit de drepturi, drumul predării, al umilinţelor şi al suferinţei? Cel care îşi ia crucea şi porneşte spre Golgota nu mai are dreptul la onoruri cetăţeneşti. Acesta este un om liber ca pasărea. Oricine poate face cu el ce vrea. Lucrul acesta îl cere Domnul Isus, şi nimic mai puţin, de la ucenicii Săi, când zice: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Luca 9.23). Iubirea de vrăjmaşi nu va avea întotdeauna urmări, dar va aduce rod. Lumea noastră, care trăieşte în ură, în ceartă, în încordare şi în conflicte, are nevoie de oameni de care răul să fugă, de paratrăsnete ale urii, pentru ca iubirea să iasă biruitoare. Nu ne putem hotărî să pornim pe drumul acesta decât tremurând până în adâncul sufletului nostru, dar deplin încredinţaţi că numai plinătatea dragostei lui Dumnezeu, marea nesfârşită a iubirii Lui poate să întâmpine uraganul urii, să i se împotrivească şi să-l oprească.
Iubirea este şi o putere foarte eficace în lupta împotriva duşmanului nevăzut care se aruncă asupra oamenilor sub formă de boli şi suferinţe. Bacilii şi, în general, sămânţa bolilor se dezvoltă mai uşor într-o atmosferă de ură, mândrie şi neîncredere decât într-o atmosferă de iubire. Într-o casă în care domnesc ura şi răutatea, vor fi mai multe boli decât într-o casă unde stăpâneşte Duhul lui Dumnezeu. Mulţi oameni sunt bolnavi pentru că sunt prea puţin iubiţi. Mai ales când este vorba de numeroase boli sufleteşti şi de mult răspândita boală modernă, nevroza, este aproape sigur că pricina e cea menţionată mai sus. Cel care trece dintr-o lume rece, plină de ură şi perversiune, într-o comunitate sănătoasă se face sănătos, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Aşa se explică faptul că mulţi oameni care s-au apropiat de Domnul Isus s-au însănătoşit. Pentru mulţi oameni numai umbra lui Petru aducea vindecare. Nu era o lucrare magică a umbrei sale, ci iubirea Domnului Isus care se revărsa prin ucenicii Săi. Părinţii nu le-ar putea face copiilor lor un bine mai mare şi nu le-ar putea da o zestre mai bună ca atmosfera de dragoste din sânul familiei. Greutăţile în educarea copiilor şi greşelile sunt învinse acolo unde atmosfera familiei este determinată de o adevărată şi sinceră iubire între părinţi şi copii, unde dragostea este exprimată într-un mod amical şi vesel prin laudă către Dumnezeu şi prin vorbe prietenoase care sunt de mare ajutor. Omul sărac în iubire este susceptibil, supărăcios, reţinut şi capricios; el va fi instabil şi agresiv, gata să insulte pe oricine. Va fi dependent de alţii şi izolat. Aceştia sunt oamenii cărora li se potriveşte iubirea lui Hristos. Aceştia sunt „vrăjmaşi” care stau sub influenţa Celui Rău, de unde noi îi putem scoate prin dragostea Domnului Isus.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu. Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424